Du bout des doigts (Cyril Bonin) – Grand Angle / Bamboo 2023
Paul este un tânăr pictor care se îndoiește de orice. E figurativ, în timp ce prietenii săi sunt conceptuali și se închină la Marcel Duchamp. E îndrăgostit (un pic), dar femeia din viața lui e căsătorită și nu pare să vrea să-și părăsească soțul. Visează să își găsească locul în lume, dar ignoră o nouă galerie care ar vrea să investească în el. E nefericit, încordat, pierdut și contradictoriu, un „plângăcios inveterat”.
Până în ziua în care întâlnește o coafeză care îi oferă nu doar o tunsoare excelentă, ci și o definiție foarte simplă și foarte adevărată a artei – ceea ce îi dă peste cap obiceiurile și îl face, da, un alt om …
„Du bout des doigts” este, evident, o poveste de dragoste, o melodramă nerușinată. E, de asemenea, o poveste despre timp, adevăr și destin, și despre încercările imperfecte ale oamenilor de a le materializa prin artă. Un album frumos, simplu, care deschide ochi și atinge inimi.
Cartea asta a fost prima mea întâlnire cu Cyril Bonin – și cu siguranță nu va fi ultima.
Quatorze juillet (Vivès / Quenehen) – Casterman 2020
De ziua națională a Franței, un album ca un pumn în plex, despre câteva realități care nu apar neapărat la știri.
Jimmy e un jandarm tânăr care locuiește și muncește într-un sat izolat, departe de marile orașe și de marile conflicte ale Franței. E un tip normal, care încearcă să-și facă meseria ca la carte, și care, în urma pierderii tatălui său, își pierde ancora – și paznicul.
Sosirea unui pictor parizian și a fiicei sale adolescente, vilegiaturiști care fug de drama unei pierderi ireparabile, pare doar un fapt divers, o sursă de bârfă la crâșma din sat. Și totuși, într-o Franță devenită paranoică și temătoare în urma valurilor de atacuri teroriste, orice mic gest poate fi interpretat greșit… Va supraviețui Jimmy noii libertăți pe care i-o oferă singurătatea – și puterii pe care i-o impune meseria?
Quenehen și Vivès arată cum dorințele ascunse, prejudecățile și presiunea socială îi schimbă pe oameni. Vorbesc despre terorism, furie, rasism, lupta de clasă, sexualitate refulată, remușcări, eroism și ipocrizie. Punctul culminant se construiește pe o problemă uriașă de logică pe care Quenehen o ascunde cu măiestrie, și asta mă împiedică să-i dau cinci stele, dar e totuși o poveste tensionată, ambivalentă, care se citește foarte (prea?) ușor, iar Vivès arată încă o dată că este un maestru al minimalismului – mâzgăliturile sale aparente creează atmosferă și explică sentimente, fără să apeleze mereu la cuvinte.
Un thriller bun, care lasă poate prea multe întrebări deschise.
Ceux qui me touchent (Damien Marie & Laurent Bonneau) – Grand Angle 2023
Elisa are 5 ani. Tatăl ei, Fabien, a absolvit Artele Aplicate – iar acum ucide porci într-un abator, un loc de muncă temporar care s-a transformat într-o capcană din care nu mai poate ieși.
Mama ei, Aude, lucrează într-o secție de îngrijiri paliative într-un spital de stat supraaglomerat și subfinanțat, sincronizându-și schimburile cu Fabien pentru a se asigura că măcar unul dintre ei e mereu acasă cu Elisa. Inutil să mai spun că asta are efecte dezastruoase asupra vieții lor amoroase… 🙂
Și totuși, în ciuda situației lor precare, la limita sărăciei, în ciuda oboselii lor cronice, ei sunt fericiți. Fabien e artistul care inventează povești de adormit Elisa – și îi încurajează creativitatea; Aude e pragmatică și o ține pe Elisa ancorată în realitate.
Toate bune până în ziua când poveștile Elisei devin reale, iar o serie de coincidențe bizare îl fac pe Fabien să o ia razna până într-atât încât crede că vede porcul magic imaginar al Elisei pe banda rulantă a abatorului – un animal imens, frumos, cu un tatuaj magnific în formă de inimă. Dar porcul e real, tatuajul e real, iar Fabien începe să vadă cum realitatea îi scapă de sub control… E momentul schimbării.
După „Ceux qui me restent”, în care un tată de 70 de ani suferă de Alzheimer și își caută în zadar fiica (deși ea e chiar lângă el), Damien Marie și Laurent Bonneau revin cu povestea unui tată care încearcă să-și schimbe viața și să reaprindă scânteia creativă pe care a stins-o cu mult timp în urmă.
E o satiră sfâșietoare a lumii artei, o analiză nemiloasă a sărăciei și a mecanismelor care îi mențin pe oameni acolo, o poveste care doare și călăuzește în același timp, un roman grafic magic, scris excelent, cu desen minimalist dar expresiv, și un mesaj care îmi va rămâne în minte mult timp.
Are măcar un final fericit, vă întrebați? Ei bine, oricât de ciudat ar părea, asta depinde de voi 🙂
1 comentariu
Superb! De ati cumparat revistele?