L’Or du Temps (Rodolphe/Oriol) – Daniel Maghen 2021
(primul volum)
18 mai 1890, Paris. Lumea bună se distrează la petrecerea baronului Hugo de Reuhman: sunt acolo Sarah Bernhardt, Marcel Proust, Oscar Wilde, contele de Montesquiou… dar și doi hoți veniți să fure… scrisori.
În aceeași noapte, apartamentul spartan al tânărului Théo Lemoine, discipol al lui Reuhman și egiptolog amator, este de asemenea răvășit.
Ați ghicit, tot în aceeași noapte, paznicii de la Luvru sunt doborâți de un individ înfiorător, un uriaș cu ochii de foc…
Se pare că toate aceste evenimente au un punct comun: semnatarul scrisorilor – Bernardino Drovetti, colonelul lui Bonaparte, ambasadorul Franței la Cairo, care își vânduse colecția de antichități muzeelor din Torino, Berlin și… Luvrului. Printre antichități, și sarcofagul lui Moloch nemuritorul, mare preot al lui Baal, zeul fenician…
„L’Or du Temps” este, așadar, o investigație ocultă în Parisul de pe vremea Belle Époque, o aventură palpitantă și plină de culoare. Apropo de culori, îmi place foarte mult desenul minimalist și coloritul neobișnuit al lui Oriol, care creează o atmosferă misterioasă și întunecată. Pe de altă parte, dacă mi se par simpatice clișeele lui Rodolphe, faptul că explică toate referințele pop (Tintin, Belphégor, fantoma de la Operă etc.) cu note de subsol strică plăcerea descoperirii, cred eu ?
Un prim volum interesant; sper ca finalul (e un diptic) să fie și mai bun.
L’Or du Temps (Rodolphe/Oriol) – Daniel Maghen 2023
(al doilea volum, și ultimul)
Arta lui Oriol rămâne punctul forte al acestui diptic, care amestecă ezoterismul, progresul științific, romantismul și science-fictionul de modă veche (a la Villiers de l’Isle-Adam) într-o aventură care se amuză să bifeze toate clișeele gotice posibile (ruine exotice, sarcofage și mumii, cimitire sumbre devenite și mai înfricoșătoare sub lumina lunii, societăți secrete și sacrificii umane, castele-închisori etc.).
Scenariul lui Rodolphe este ușor de citit, captivant și chiar înfricoșător pe alocuri, dar nu depășește niciodată operele care l-au inspirat. Păcat.
Dacă vă place grafica, vă recomand „La peau de l’ours”, unde desenul lui Oriol este în slujba unei povești foarte bine închegate.