Piața de benzi desenate în România este minusculă spre aproape inexistentă. O știm cu toții, deși ne e greu să o explicăm, având în vedere că avem măcar un secol de tradiție (întrebați-l pe Dodo Niță, ori intrați aici ca să vă dumiriți). Așa că, în mare parte, mai toate încercările de a revitaliza piața (fie cu producții românești – HAC!, Abația, TFB; fie cu traduceri – seriile Marvel sau The Walking Dead) au eșuat cu un poof! (sau un bang! sau un boom!) silențios.
Printre puținii care au mai rămas cocoțați pe baricadele BeDefile sunt cei de la Grupul Editorial Art, care de câțiva ani încoace publică romanele grafice (produse mai consistente decât aparițiile serializate) cele mai populare de pe piața anglo-saxonă (Watchmen, Sandman: Preludes and Nocturnes, V for Vendetta, Batman: The Killing Joke, etc.) lucru de altfel foarte bun, mai ales pentru popularizarea unei nișe unde consumatorul român nu e dispus să cheltuiască prea mult și prea des, dar care se poate lăsa (chiar dacă nu a făcut-o încă) influențat atât de industria cinematografică, dar și de faima unor titluri.
Unul dintre evenimentele cele mai importate, trecut și el (aproape) neobservat, s-a desfășurat anul trecut, atunci când în librării a apărut primul volum din SAGA, de fapt primele 6 numere adunate la un loc, un epic space opera/fantasy, publicat inițial la Image Comics (vă recomand de la ei, neapărat, The Wicked + The Divine, dar și Spawn, Descender, Monstress și Walking Dead), scris de Brian K. Vaughn (probabil îl știți drept co-creatorul Ex Machina) și ilustrat de Fiona Staples (care a mai trecut înainte pe la Archie și 2000 AD).
Inspirat vizual și narativ din tradiția science-fantasy a universului Star Wars, SAGA este povestea unui război galactic între două civilizații și strădaniile unei iubiri interzise. OK, știu, nimic nou, dar încă nu vă dați ochii peste cap, pentru că, spre deosebire de marile povești de dragoste pe timp de război pe care le-ați citit deja, în universul SAGA mai nimeni nu este absolvit de vreo vină morală, iar majoritatea personajelor sunt construite pe calapodul anti-eroului. De la protagoniști, la răufăcători, toți se regăsesc undeva în zona gri – nici prea-prea, nici foarte-foarte – iar asta se reflectă în deciziile narative, în dialoguri, și mai ales în desele scene violente și multitudinea momentelor de sex/nuditate, acompaniate, firește, de limbajul conform: se înjură mult, deseori într-o cheie umoristică, lucru ce face ca personajele, cel puțin pentru mine – cred că exprimarea neaoșă e o măsură a autenticității – să fie agreabile chiar de la primele pagini – fie că e un vânător de recompense lipsit de scrupule (care salvează o copilă de 6 ani de la exploatare sexuală) sau o adolescentă-fantomă căreia îi lipsește jumătate de corp (moare după ce calcă pe o mină).
Povestea e una destul de puțin complicată (la început), ba chiar aproape de clișeu: Alana și Marko sunt doi iubiți care provin din lumi diferite: Alana este de pe Landfall – cea mai mare planetă din galaxie, casa Coaliției Landfall, aflată în vârful piramidei tehnologice, iar Marko vine de pe Wreath – satelitul natural al Landfall-ului, o lume mistică, guvernată de magie. Cele două civilizații sunt într-un război galactic, despre care nimeni nu știe cum și când a început, și care își negociază luptele și alianțele pe alte planete, tocmai pentru că proximitatea celor două corpuri cerești presupune o existență interdependentă (un fel de doctrină MAD). Amândoi au fost soldați și au luptat unul împotriva celuilalt, dar dintr-un imbold hippiot au renunțat la căile războinice și, pentru că omnia vincit amor, au făcut un copil, minune a biologiei, deoarece încrucișarea dintre cele două specii (există o separație vizuală de ordin psihologic între cele două rase – unii au coarne, ceilalți aripi) e imposibilă (sau pe aproape).
Niciunul dintre liderii celor două civilizații nu privesc cu ochi buni măritișul celor doi, așa că oferă recompense semnificative pentru prinderea și uciderea lor. Dar nu și pe fetiță, pe Hazel, la care fiecare dintre cele două tabere jinduiește, pasămite pentru vreun experiment științific. Așa că Romeo și Julieta… ba nu! Așa că Tristan și Isolde… ba nu! Așa că Alana și Marko fug să se ascundă, să scape din calea celor care se pun de-a curmezișul dragostei lor, dar sunt urmăriți și hăituiți, vânați de mercenari, de politicieni sau de roboți cu cap de televizor, care mai de care mai brutali, cinici și neînduplecați.
Universul SAGA se deschide cititorului în aceeași măsură în care se dezvăluie și personajelor. Galaxia e un loc mare, încă neexplorat, doldora de secrete și de descoperiri uimitoare, populat de ființe ale căror existență e girată de imaginația uimitoare a celor doi creatori – asasini paianjeni, o pisică care știe când minți, foci-păstori care îngrijesc morse, sau jurnaliști de presă tabloidă, care ar face orice pentru un reportaj exploziv.
Totuși, miza universului SAGA e una mult mai semnificativă, care depășește granițele unei simplei povești de aventură și dragoste spațială, pentru că povestea și personajele pun în discuție în primul rând, după cum au recunoscut și autorii, problematica familiei mixte – poziția naratorului este relativ mobilă, fiind preluată ocazional de Hazel, care povestește despre aventurile părinților în cheia pesimistă a umorului negru, fiind astfel moștenitoarea de drept atât a memoriei lor, cât și a dramei pe care o trăiesc – dar și a diversității, contrapuse unui mediu ostil, în care armele preferate ale antagoniștilor sunt, de fapt, corelate cu abuzul de putere.
Nu e întâmplătoare alegerea de a-i ilustra pe cei doi, pe Marko și pe Alana, cu pielea închisă la culoare (ea are trăsăturile unei femei de culoare, iar el este asiatic), aspect care e completat și de o continuă dezbatere aripi versurs coarne, particularități rasile care devin treptat simboluri ale discriminării și intoleranței, fapt evidențiate, firește, în dialogurile care se desfășoară între liderii celor două civilizații – adică a discursului oficial al celor aflați pe poziții de putere.
De fapt, autorii stabilesc destul de devreme cheia în care trebuie citită Saga și astfel fixează din timp miza pe care o abordează: Alana îi întâlnește pe părinții lui Marko, iar tatăl său, împins de prejudecățile rasiale (dar și civilizaționale), o întreabă neceremonios: „E Hazel normală?” Răspunsul Alanei, violent, furios și la fel de puțin protocolar, vine fără întârziere: „Nu! E perfectă!” (No, she`s fucking perfect, pentru un plus de nuanță, greu de recuperat în limba română). Scena se desfășoară pe un fundal gri și rece, lipsit de empatie – ilustrarea destinului unei familii care a îndrăznit să se pună de-a în contra voinței și a tradiției unei galaxii segregate.
SAGA, volumul 1, este fără îndoială unul dintre cele mai bune romane (serii) grafice traduse în România la momentul actual, pe care sper că Editura Art va continua să îl publice (sunt 9 volume în total). E bun pentru că funcționează în ambele registre pe care și le propune: fie că vorbește despre dragoste, pierdere și maturizare într-un univers în care știința se înfruntă cu magia, fie că undeva se intersectează cu gusturile elaborate și intelectualizate ale celor care caută un mesaj mai semnificativ inclusiv în nișa, deloc de lepădat, a benzilor desenate.
Saga #1
Brian K. Vaughan, Fiona Staples
Editura Art, 2019
- Traducere din limba engleză de Beatrice Feleagă
- paperback, 168 p
- Înalţime: 26,6 cm, lăţime: 17,6 cm
- ISBN 9786067106343
- Bestseller, Recomandată
- Autor: Brian Keller Vaughan
- Ilustrator: Fiona Staples
Carte câștigătoare a premiului Hugo
2 comentarii
Măritișul și însurătoarea nu sunt sinonime perfecte pentru căsătorie/nuntă, se consideră că doar femeile se mărită, bărbații se însoară. Sorry, nu-s grammar nazi dar m-a zgâriat pe neuron. Pune-l măcar între ghilimele, să pară folosit la mișto.
Salutare, Jinx! Mulțumesc pentru precizare. Sper, totuși, că ți-a plăcut recenzia (și că vei citi Saga, asta dacă nu ai făcut-o deja) 😀