În vreme ce încearcă să-și salveze cariera, după un scandal de pomină în care a fost implicată, o jurnalistă, autoare de podcasturi, pătrunde pe teritoriul complet necunoscut și imprevizibil al unei teorii ciudate din sfera conspiraționistă.
Este filmul de debut al regizorului Matt Vesely, Monolith, film din categoria indie, având un buget foarte mic, cu un singur personaj, jurnalista care luptă pentru supraviețuirea profesională, interpretată magistral de actrița Lily Sullivan. Având un inbox de e-mail ticsit de mesajele unor ascultători scandalizați de podcasturile ei oribile, personajul lui Lily Sullivan (fără nume) se retrage în casa modernistă (impresionantă!) a părinților ei, plecați în vacanță, unde speră să reușească o ieșire din infernul carierei compromise. Prin pereții de sticlă, de la podea până la tavan, ai casei, peisajul vizibil reprezintă o lume fără niciun reper identificabil. Nu știm unde este casa, nici nu interesează prea mult acest aspect, așa că refugiul temporar al lui Lily Sullivan ar putea fi chiar și pe Marte. Ceea ce o interesează cel mai mult pe Lily nu este ce se întâmplă afară, în proximitatea ei, ci ceea ce se petrece online, unde colcăie publicul ei, prieteni și dușmani. O imagine alegorică a realității actuale, când o bună parte a societății umane s-a transplantat online, evoluând acolo cu toate spaimele și victoriile ei, efect folosit la maxim de regizorul Matt Vesely. Din această auto-izolare paranoidă a personajului din Monolith decurge și misterul în care se aruncă fără să aibă habar în ce se bagă, cam ca Alisa, ajunsă în Țara Minunilor visând că-l urmărește pe Iepurele Alb până în vizuina lui.
Monolith (2022)
Investigând mesajul trimis ei de o bonă pe nume Floramae (nu o vedem niciodată, însă îi ascultăm mesajele trimise, vocea fiind a lui Ling Cooper Tang) care susține că primise cândva o foarte ciudată cărămidă neagră, însă o pierduse. Ea nu explică niciunde cum a ajuns obiectul bizar la ea și nici ce însușiri avea, însă această cărămidă i-ar fi fost furată și acest fapt i-a schimbat fundamental viața.
Spre uimirea personajului lui Sullivan, apar și alte voci ale unor ascultători ai săi care susțin că și ei au primit aceste cărămizi negre, posesoare ale unor însușiri neobișnuite. Nimeni nu știe de unde provin și pe fața lui Sullivan se poate vedea crisparea adusă de intrarea ei într-un mister tot mai adânc. Vesely are grijă să o arate în prim-planuri foarte bine expuse, neratând niciun detaliu. În pofida faptului că Monolith este film cu un singur personaj evoluând în cadru, fără acțiune deci, conține tensiune cât încape foarte atent dozată și foarte densă. Fața lui Sullivan pare să exprime spaimele și frustrările tot mai mari ale personajului. Este o interpretare de excepție a unui personaj prizonier în casă și în microfon, ale cărui eforturi de a se smulge din noianul de minciuni care-i distrug cariera se comportă precum nisipurile mișcătoare, afundând-o pe Sullivan tot mai tare în eșec, compromis, ratare și mister. Această latură a filmului este și ea manipulată ca să ne facă să credem lucruri ambigue, să bănuim doar că este „ceva” acolo, între tonurile gri-cenușii ale filmului, între vocile podcastului, dar nu ne este lămurit nimic, iar Lily Sullivan ajunge la final să creeze impresia că a luat microfonul pentru a face o mărturisire crucială, însă ori s-a răzgândit, ori nu mai știe ce să spună.
Monolith (ar fi trebuit poate să fie intitulat „Bricks/Cărămizile”) rămâne totuși un film interesant, captându-ți atenția, iar orice alt personaj introdus în cadru ar fi stricat totul.
PS. Nu-l găsiți pe streaming (din păcate).
