Coșmarul realității (Awake, 2021)
O dramă SF ce pornește de la o idee simplă: cum ar fi dacă brusc oamenii nu ar mai putea dormi? Motivul nu este important. Război, condiții naturale, intervenție divină, orice altceva. Din punct de vedere clinic lucrurile sunt clare, în ordine apar oboseala, apoi halucinațiile, încep să cedeze organele, iar la final paralizia și moartea. Dar cum va reacționa societatea (politicul, armata, oamenii simpli) în fața unui astfel de cataclism neobișnuit? Mai ales dacă printre cei ce nu pot adormi apar și câțiva oameni imuni la acest flagel?
Pe parcursul unei ore și un sfert regizorul Mark Raso și echipa de actori formată din Gina Rodriguez, Ariana Greenblatt și Lucius Hoyos încearcă să ne convingă că oamenii își pot depăși simplul și individualistul instinct de supraviețuire pentru a conlucra în găsirea unei soluții. Destul de greu. Mai ales că pierderea capacității de a dormi vine la pachet cu distrugerea rețelelor de electricitate și a tot ce este electronic. Precum în War of the Worlds a lui Spielberg, unde omenirea se confruntă cu aceeași neobișnuită pană de curent, lumea o ia rapid razna ucigându-se pentru mașini, medicamente, orice le poate oferi senzația că au mai învins o zi.
Povestea, scrisă de Gregory Poirier (scriitor american din Hawaii) îi are ca personaje principale pe Jill Adams (fostă angajată în armată), pe Noah și Matilda, fiul și fiica ei. Matilda este una dintre puținele persoane cunoscute care are capacitatea de a dormi, ceea ce o transformă într-o țintă pentru un institut de cercetare din cadrul armatei. Fără a intra în amănunte (filmul e scurt, momentele intense se succed cu rapiditate) cei trei găsesc o soluție neconvențională la boala insomniei, că a-i spune leac ar fi cam greu.
Ca o concluzie, Awake nu este un film atât de rău pe cât o arată punctajul de pe IMDB (4,8 / 10) și o spun cronicile. Gina Rodriguez (cu un rol excelent în Miss Bala), interpretează excelent rolul de femeie, fost soldat cu traume, dornică să fie reacceptată ca mamă (asemănarea cu personajul interpretat de Tom Cruise în War of the Worlds-ul lui Steven Spielberg este evidentă), iar scenariul, chiar dacă e pe steroizi, se leagă. Lipsa de explicații și unele salturi în acțiune pot crea o impresie de proiect nefinalizat. Totuși, este un film scurt centrat pe „cum ar fi dacă” și mai puțin pe dezvoltarea unor personaje.
Copii perfecte (Replicas, 2018)
Tema „savantului nebun” este una veche și are probabil legătură cu frica noastră instinctivă față de ceea ce nu înțelegem. O întâlnim Straniul caz al doctorului Jekyll si al domnului Hyde, în Călătoriile lui Gulliver de Jonathan Swift (insula Laputa este locuită de savanți), Frankenstein sau Prometeul modern, de Mary Shelley, sau în Metropolis-ul de Fritz Lang (în care un savant îndrăgostit vrea să transforme totul în mașini perfecte). Acestea sunt doar patru exemple, dintr-o lungă listă de opere literare sau cinematografice ce au în prim plan savantul excentric, dacă nu de-a dreptul nebun.
Un astfel de personaj este interpretat în lung metrajul Replicas (Copii perfecte) de către Keanu Reeves. Filmul, părut în 2018, a fost regizat de Jeffrey Nachmanoff, scenariu de Chad St. John, după o povestire de Stephen Hamel și poate fi încă vizionat pe Netflix.
William Foster (Keanu Reeves) este un om de știință implicat într-un proiect de bio-mecanică al cărui scop final este transferul conștiinței unui om într-un corp sintetic. Testele se fac pe soldați aflați în moarte clinică, dar, cu toate eforturile echipei de cercetare, rezultatele sunt neconcludente. Situația devine și mai încordată atunci când ultimul test, numit Subiect 345, o ia razna imediat după ce se trezește din comă. Acest ultim caz este dezbătut și acasă de către Foster cu soția lui Mona Foster (Alice Eveas), în termeni de etică și moralitate. Asemănarea omului artificial, mai cu seamă a comportamentului său de după „trezire” este, evident, influențată de monstrul doctorului Frankenstein.
Însă lucrurile degenerează și mai mult din momentul în care întreaga familie a lui Foster moarte într-un accident de mașină. „Doctorul nebun” apelează atunci la ajutorul asistentului său Ed (Thomas Middleditch) și împreună pun la cale clonarea membrilor familiei Foster.
Din păcate din acest moment filmul devine neclar. Nu știm de unde apare tehnologia clonării, pentru că, cel puțin până în acel moment, testele sugerau un transfer al conștiinței umane de pe suport biologic pe unul sintetic. Chiar dacă cele două tehnologii sunt, în mare parte, similare, tot nu e clar cum reușește Foster să realizeze minunea clonării nu o dată ci de trei ori (micuța Zoe rămânând să apară la final de film, într-un mod misterios). Finalul este unul mercantil.
Dincolo de nerealizările sugerate anterior, filmul are și momente remarcabile. Dar mai ales, readuce în prim-plan problema clonării oamenilor și a responsabilității savanților în fața unor tehnologii remarcabile, dar cu un posibil impact periculos asupra omenirii. Nu comentez goana după profit a investitorilor sau cerințele militare. Aceste două fațete ale umanității mi se pare cumva lipsite de strălucire și fără relevanță morală sau etică.
Îl recomand pasionaților de science-fiction cu un avertisment: Keanu nu face cel mai bun rol al său.
