Şi uite-aşa, uşor, uşor, se pare că noi toţi cei care ne lăsam fascinaţi de fantezia debordantă a lui Hayao Miyazaki şi a producţiilor studioului de animaţie Ghibli, ne-am găsit captivaţi de istoriile lui Makoto Shinkai, mai ales de ultimele două, produse de Studioul CoMix Wave Films.
Makoto Shinkai, Credit foto: Wikipedia.org
Intrarea lui Shinkai în conştiinţa iubitorilor de anime din întreaga lume s-a produs cu filmul Kimi no na wa (Your Name), în 2016, deşi începând din 1999, regizorul japonez mai făcuse cel puţin alte opt filme, dintre care Byōsoku Go-Senchimētoru (5 Centimeters per Second, 2007) a atras atenţia criticilor şi a iubitorilor de anime deopotrivă. Your Name a îmbinat o mitologizare a unei Japonii perene cu un potenţial dezastru cosmic: distrugerea completă a unui întreg orăşel montan (numit în mod semnificativ Itomori, sau „pădurea aţelor”, aici cu sensul de „legături”) de către fragmente desprinse dintr-o cometă care trece în apropriere de Pământ. Your Name a devenit peste noapte un film iconic, îmbrăţişat în întreaga lume atât de critici, de cunoscătorii de anime şi Japonia, cât şi de neofiţi. Uşor de înţeles, romantic pe linia „dragostea învinge orice oprelişte, etc.”, fantastic, şi mai ales oferind mult dorita imagine a Japoniei exotice, acesta s-a dovedit a fi filmul care i-a adus lui Shinkai aşteptata şi binecuvenita recunoaştere internaţională. Iubitorii de anime, dar mai ales pasionaţii de Japonia, au răsuflat uşuraţi: se ivise, iată, un demn continuator al lui Hayao Yamazaki, un scriitor şi producător de filme de anime pe care să îl poată gusta, mai mult sau mai puţin, nu numai fanii împătimiţi, cosplay aficionados şi legiunile de otaku, ci şi iubitorul de rând de Japonia!
Cam cu astfel de aşteptări a fost întâmpinată următoare producţie a lui Shinkai, Tenki no ko—tradus aproape stupid în engleză, Weathering with You, deşi titlul înseamnă în traducere directă „copilul vremii”—care a ieşit pe piaţă în 2019. Urmărind linia cronicilor, e amuzant să vezi cum entuziasmul iniţial cu care mic şi mare, vlădică şi opincă, se pregăteau să aplaude şi să proclame în cor geniul continuării lui Your Name (unii critici chiar încearcă să explice doct că nu, Weathering with You nu este Your Name 2) se stinge încet, încet lăsând în urmă un fel de semn de întrebare… Filmul nu e rău, spun toţi, dar nu e Your Name. De ce oare? Hmmm… Mister total.
Din păcate, nedumerirea noilor fani ai lui Shinkai e justificată, iar dezamăgirea lor voalată (pentru că nu vor să-şi trădeze noul idol chiar aşa de uşor) nu e nici ea greşită. Shinkai a apucat în „Copilul vremii” pe un drum periculos pe de o parte, iar pe de alta, a încercat să le vâre pe gât privitorilor aceeaşi cantitate de mitologie japoneză, care însă pare deplasată aici, forţată. Din multe puncte de vedere, „Copilul vremii” este un eşec măreţ în care originalitatea scenariului din Your Name este înlocuită de o nereuşită pastişă a unui fel de Mononoke hime (Princess Mononoke a lui Miyazaki, din 1997). În „Copilul vremii”, personajul principal masculin, Hodaka, parcurge un drum invers, de la ţară la oraş (Tokyo, oraşul par excellence al Japoniei) faţă de cel parcurs de Taki, personajul principal masculin din Your Name. Hodaka fuge de acasă şi devine, printr-un concurs de împrejurări, amicul şi apoi iubitul unei fete orfane din Tokyo. Fata, numită Hina, un nume cu rezonanţe antice şi amintind de faimoasele păpuşi hina, folosite în anumite ritualuri japoneze străvechi, devine purtătoarea unei puteri supranaturale, prin care poate controla vremea, opri ploaia şi aduce cer senin. Ploaia continuă cu care Tokyo este blestemat este nu numai un semn al încălzirii globale, dar şi un fel de blestem apocaliptic lansat parcă de zeii vechii Japonii (un amestec cumva dubios, care devine enervant undeva pe parcusrul filmului). Iar dacă în Your Name altarul shintō (spaţiul sacru al spiritualităţii japoneze) joacă un rol esenţial în viaţa personajelor, în „Copilul vremii”, Hina trece printr-o poartă sacră, torii, şi se trezeşte că posedă puteri supranaturale, divine, asemănătoare cu cele ale celei mai importante zeiţe a panteonului shintō, zeiţa soarelui, Amaterasu.
Până aici, toate bune şi frumoase. Japonia antică se revarsă în cea contemporană, Tokyo rămâne fără probleme un spaţiu în care forţele spirituale ale Japoniei străvechi îşi continuă existenţa, etc., etc. Modul în care însă existenţa contemporană, oraşul, poliţia, sărăcia, lipsa de locuri de muncă, restricţiile birocratice ale unui sistem înţepenit, şamd se combină cu elementele Japoniei tradiţionale sfârşeşte prin a fi banal, neinteresant şi, din nefericire, propagandistic şi neverosimil. Shinkai încearcă din răsputeri să cosmetizeze, în opinia mea, mizeria vieţii de zi cu zi a metropolei japoneze şi să creeze în privitori un sentiment de siguranţă, unul pozitiv, aproape hollywoodian. Aici, din păcate „Copilul vremii” se apropie de romanele cele mai proaste ale unui Haruki Murakami, cele de genul lui Shikisai o motanai Tazaki Tsukuru to, kare no junrei no toshi (Colorless Tsukuru Tazaki and His Years of Pilgrimage, 2013), încercând să producă o imagine a Japoniei îndeajuns de cosmetizată şi exoticizată încât să fie pe placul milioanelor de fani din afara Japoniei mai mult decât pe cel al celor din Japonia. Acesta este, trist, dar adevărat, rezultatul succesului internaţional din 2016 al lui Your Name şi încercarea disperată a lui Shinkai de a rămâne relevant şi de a vinde la fel de bine.
Shinkai se pare că pregăteşte acum un alt film. Au trecut, iată, doi ani de la „Copilul vremii” şi se pare că regizorul şi scenaristul încearcă să menţină un ritm de un film cam la trei ani. Nu pot să sper decât că semi-eşecul (comparat cu Your Name, evident) şi semnele de întrebare lăsate de filmul din 2019 îl vor face să se gândească mult mai bine la cât talmeş-balmeş de mitologie japoneză va arunca în noua producţie şi cât va cosmetiza realităţile Japoniei contemporane pentru a nu deranja prea mult sensibilităţile fanilor pentru care exoticizarea şi nu realitatea de zi cu zi e mult mai importantă.
