Fundația (2021-)
Așteptat cu multă nerăbdare și speranță, serialul Fundația, având ca sursă de inspirație seria cu același nume a celebrului scriitor american Isaac Asimov, a reușit și să dezamăgească și să încânte, în același timp. Pe scurt, fanii textelor au fost – în mare parte – furioși pe unele libertăți autoasumate de către creatorii seriei, în timp ce fanii spectacolului oferit de serial – și avem ce vedea! – au apreciat tocmai acele libertăți reproșate de ceilalți. Două tabere, două viziuni diferite, aceeași sursă primară. Dar de ce toată această gâlceavă când, de fapt, scopul serialului este acela de a oferi clipe plăcute de divertisment (de calitate)?
Prima problemă este dată de schimbarea de gen (sex) a unor personaje. Această schimbare s-a mai practicat și în alte filme. De curând (și celebru) este cazul planetolului (ecologistului) imperial Liet Kynes din Dune. Bărbat în carte, femeie în film, și această modificare a stârnit unele polemici ante-premieră, domolite până la dispariție după vizionarea cinematografică. Jocul actriței Sharon Duncan-Brewster convingând, și astfel decizia producătorului fiind aprobată. Nu același lucru se poate spune despre Fundație. Aici avem o cascadă de schimbări de personaje. Gaal Dornick, bărbat în carte, devine femeie în serial. Cum actrița Lou Llobell face un rol bun, având carisma necesară rolului, majoritatea fanilor au trecut peste. Lucrurile devin, însă, mai sensibile când unul dintre personajele importante Eto Demerzel, celebrul consilier imperial, devine consilieră. Iar schimbările continuă cu Salvor Hardin, care suferă nu doar o schimbare de sex ci și de rol. Din primarul lui Terminus devine un fel de paznic-rebel-neînțeles-ciudat cu puteri paranormale. Nu voi insista pe aceste schimbări de personaje, pentru că sunt multe, voi mai aminti doar de interesanta viziune asupra împăratului, care dintr-un Unic devine o triadă de clone.
Eto Demerzel (Laura Birn)
Așa cum era de așteptat, încă de când au fost date publicității listele cu actori și apoi trailerele, aceste libertăți de interpretare au devenit surse de curiozitate pentru toată lumea. Deși nu au prins decât în mică măsură la fanii seriei scrise, ele au reușit să stârnească interesul altor segmente de public, al noilor generații de tineri, crescuți într-un alt mediu decât generația lui Asimov.
Gaal Dornick și Hari Seldon
Și aici ajungem la a doua problemă, una de generații. A lui Asimov, marcată de cel de-al doilea război mondial, era una marcant masculină. De altfel, întreaga literatură a acelei perioade este una de exacerbare a masculinității, de multe ori în defavoarea feminității, chiar cu accente de machism și misoginism. Romanele autorului de SF Robert A. Heinlein, unul dintre „cei trei mari”, alături de Isaac Asimov și Arthur C. Clarke, fiind celebre în acest sens. Însă societățile se schimbă, iar scriitorii, artiștii în general, sunt în fruntea acestor schimbări. Convulsiile din ultimele zeci de ani, începând chiar cu revoluția sexuală din anii 1960, ba poate chiar și mai devreme cu cea a sufragetelor de la începutul secolului XX, continuând cu sfârșitul Războiului Rece, ce au dus la mari schimbări de populație, amplificate de războaiele din lumea arabă, unde există un melanj de frustrări post-coloniale, religioase, de libertate de exprimare, dar și sexuală, la care s-au adăugat mai vechile probleme (aparent nerezolvate) a segregării rasiale din USA, toate acestea au condus la o revizuire a statutului „minoritarului” (de orice fel) în societatea occidentală. Iar locul de vizibilitate maximă este Hollywoodul, așadar: filmele.
Este nerealist să credem că toate aceste frământări nu ajung, cumva, să fie reflectate și în noile producții cinematografice, chiar și în cele ce transpun texte vechi, scrise într-o altă ordine și mentalitate.
Fundația: cei trei împărați
A treia problemă este dată de veșnicul conflict dintre fanii textului și cei ai viziunii cinematografice. Deși cu toții știm că cinematografia este o artă în sine, ba mai mult, știm că o transpunere cinematografică a unor serii romane atât de criptice și de nevizuale, precum Fundația lui Asimov, poate fi nu doar dificilă, dar și imposibilă, mulți se încăpățânează în a face comparații unu-la-unu între cele două forme de exprimare artistică. Lucrurile nu stau așa, iar o anumită libertate în exprimarea cinematografică este necesară.
Dacă libertățile sunt asumate, iar schimbările vin în sprijinul textului (pentru o formă vizuală cât mai atractivă), atunci putem vorbi de o reușită. Dacă modificările perturbă înțelegerea textului, depărtându-se de sensul lui, atunci avem de a face cu o nereușită. Ori schimbarea de sex a unora dintre personaje nu modifică ideile lui Asimov și nici bogăția narativă. Ba din contră. Fără a fi un fan al mișcării „woke”, feminizarea unor personaje și colorarea altora aduce un plus de universalitate, atât de specifică perioadei contemporane. Cele mai bune filme (plus serii și seriale) science-fiction și fantasy, precum și romane, fie pun în scenă acest tip de utopie a respectului reciproc, ce trece dincolo de rasă sau gen, criticând în egală măsură societățile iliberale. Este suficient să ne gândim la diversitatea de rase și specii oferită de basmul SF Star Wars, sau la societatea perfectă din Star Trek (dar nu și din noua serie Picard), iar trecând în fantasy la Stăpânul Inelelor a lui Tolkien, micii hobbiți și curajul prințeselor ne arată că niciodată nu e bine să judeci oamenii după mărime, culoare sau sex.
În seria Fundația, Asimov introduce conceptul de psihoistorie, o știință socio-matematică, nu complet inventată, care, interpretată corect, poate oferi oamenilor o viziune predictibilă a viitorului. O știință a probabilităților, ce lucrează cu mulțimi de oameni. Acest principiu de bază este păstrat în serial și este indiferent la culoarea sau sexul personajelor. Pentru că, bazându-ne pe calculele lui Hari Seldon, acțiunile unui singur om nu pot perturba viitorul. Este nevoie de acțiunea unor mari mulțimi de oameni pentru ca viitorul (mereu probabilistic) să-și schimbe cursul. Ori acest fir principal al narațiunii lui Asimov este păstrat. Restul este spectacol și divertisment de bună calitate.
