Star Trek: Picard. Please state the nature of the Romulan emergency!(timp de citire: 5 minute)

RED ALERT: Urmează posibile spoilere, opinii personale dar și comparații cu alte seriale din franciză.

Star Trek: Picard a ajuns deja la al cincilea episod, cel puțin la momentul în care scriu acest articol. Din ce am văzut până acum, pot extrapola destul de ușor direcția spre care se îndreaptă întreagul univers ST. Stilul este unul extrem de diferit față de serialele din anii 80′-90′ (TNG, DS9, VOY) și mai apropiat de Discovery. Acțiunea e la ea acasă, scenele de luptă sunt mult mai bine realizate, debarasându-se de o serie de mișcări stânjenitoare specifice primului serial și păstrate apoi pentru „continuitate” (no more of the good ol’ double fist punch). Dar probabil cel mai bine e să compari singur, văzând GIF-urile de mai jos.

Deocamdată, un element comun pentru cele două seriale noi este și felul în care este structurată povestea. Mai precis aceasta este centrată aproape exclusiv asupra filonului principal. După mine, o mare pierdere pentru Disco a fost trunchierea poveștii și concentrarea pe câteva personaje, ignorând aproape total restul (unele au câte una sau două replici pe episod, altele nici măcar atât). În contextul acesta, nu putem să nu ne amintim (dacă ne-am și uitat, hehe) de Deep Space 9 sau de The Next Generation și de felul în care unele episoade-filler au devenit printre cele mai memorabile. Scenele ce se desfășoară pe holodeck (sau holosuites în cazul DS9) au fost mereu extrem de savuroase și de amuzante, dar punctele lor forte au fost că arătau clar în ce mod echipajul își petrecea timpul liber, cum interacționau „în afara uniformei” și cum se legau relații. ST:P a înțeles această problemă și a adus și astfel de momente, dozate însă foarte bine și plasate între altele mai sumbre (că tot e popular termenul de bleakquel).

Continuând comparația, complexitatea și evoluția continuă au fost trăsături extrem de vizibile pentru Ferengi de pe stația spațială DS9. Nog, de exemplu, se transformă din tânărul delicvent din sezonul 1 într-un adevărat apărător al Federației, maturizat și în același timp traumatizat de ororile războiului cu Cardassia și cu Dominionul. Rom se transformă din subalternul fratelui său, Quark, în (SPOILER) Mare Nagus pe Ferenginar, liderul și reformatorul întregii civilizații Ferengi. ST:P, chiar dacă nu mai are un format cu fillere, lasă loc tuturor să crească, să se schimbe și actorilor să-și arate talentul, chiar dacă e vorba de secvențe relativ scurte. De exemplu, o reuniune de familie și un schimb de replici tăioase între Raffi și fiul ei ne prezintă foarte bine backstory-ul și caracteristicile psihologice ale acesteia.

Mai mult, personaje care au apărut și în alte seriale se reîntorc sau sunt măcar menționate. Și la ele vedem schimbări, nu doar cosmetice ci și de comportament. Seven of Nine revine și nu e doar eye candy, cum era intenționat cel puțin inițial in VOY, ci e un personaj complex, cu o sete nebună de răzbunare (pe care o înțelegem în intro-ul episodului 5, unde avem parte și de niște scene ce țin mai mult de horror). Bruce Maddox, cercetătorul care a vrut să-l demonteze și să-l studieze pe Data (într-unul dintre cele mai bune episoade din TNG, „The Measure of a Man”) revine și el, de data aceasta jucat de un alt actor. La fel, îl revedem și pe Hugh, primul Borg eliberat din conștiința colectivă.

Dacă în TOS și TNG, dilemele etice sunt rezolvate foarte ușor făcând trimitere la principiile directoare ale Federației, în DS9 și ST:P aproape nimeni nu își permite un astfel de lux. Totuși, are loc o schimbare majoră: Sisko ia o decizie îndoielnică pentru a proteja Federația și își asumă personal acest lucru, în timp ce Picard este obligat să asiste la degradarea morală a Starfleet, la cinismul celorlalți amirali și la o conspirație ce leagă Federația de (ce a mai rămas din) Imperiul Romulan.

Din aceiași perspectivă, o diferență dintre Disco și ST:P este că prima se detașează aproape total de „viziunea lui Roddenberry” și de idealismul seriei originale, în așa fel încât unii fani nu o consideră nici măcar parte din canon. Argumentele lor sunt pertinente, având în vedere plot hole-uri imense și probleme de continuitate: de exemplu, în Disco este vorba despre o tehnologie care ar permite transportul aproape instantaneu în orice loc din galaxie. Problema cea mai mare este că aceasta e descoperită cu 100 de ani înainte ca evenimentele din VOY să se întâmple, ceea ce nu are sens. Revenind la ideea principală, ST:P încearcă o reîntoarcere la Star Trek, doar că este vorba de o nuanțare și o rafinarea foarte importantă și utilă poveștii. Picard devine singurul susținător ale idealurilor Federației, chiar atunci când și Starfleet renunță la ele.

Ca o concluzie, nu pot spune decât că eu unul sunt foarte satisfăcut de serial și că acum nu o să mai fie nevoie neapărat să mă mai uit la The Orville atunci când vreau să văd un episod nou din Star Trek. Ah, și era să uit: Patrick Stewart still rocks!