„Am văzut și am auzit un vultur, care zbura spre înaltul cerului și striga cu glas mare: Vai, vai, vai celor ce locuiesc pe pământ, din pricina celorlalte glasuri ale trâmbiței celor trei îngeri, care sunt gata să trâmbițeze!” (Apocalipsa cap. 8).
Filmul lui Ingmar Bergman A șaptea pecete debutează cu imaginea unui vultur plutind la zenit, atent supraveghind plaja stâncoasă, în nisipul căreia un om zace inert – e adormit sau mort? Poziția nefirească în care este surprins trupul celui adormit, valurile oceanului care îi spală picioarele par să sugereze un naufragiu. În același loc, la câțiva pași de trupul cavalerului cruciat, vedem o imagine suprarealistă: o tablă de șah așezată cu grijă pe o moviliță de pietre, cu piesele-așezate într-o poziție de joc.
În acest prim cadru avem, ca într-un flash de lanternă, iluminată întreaga tramă a filmului: efemera, plăpânda ființă cugetătoare care este omul joacă o partidă de șah sortită din start eșecului, o partidă în care cu negrul joacă Moartea. Cruciatul scandinav Antonius Block, însoțit de scutierul său, întors dezamăgit acasă după o expediție de zece ani în Țara Sfântă, găsește o țară pustiită de flagelul ciumei.
Cavalerul și cinicul său tovarăș se alătură în periplul său inițiatic unei familii de circari ambulanți care oferea spectacole de pantomimă și jonglerie prin sate. Acrobatul și nevasta lui au un copil de-un an. Tandrețea, dragostea, sinceritatea sunt stările de spirit care, întocmai ca un nimb luminos, înconjură fericita familie. Într-una din zile, când se sculă, Josef circarul avu o viziune: Fecioara Maria, încoronată, ținând de mână Pruncul, Îl învăța să meargă.
Ce este omul, se întreabă obsedant Antonius Block, asemenea psalmistului, căci ca iarba piere viața lui? Nu vede Dumnezeu asta? De ce-și ascunde veșnic fața? Ce e dincolo? Singura prezență mistică reală, vizibilă, tangibilă, e Moartea. Ea, Moartea, e adevăratul companion nevăzut al cavalerului, e partenerul lui de șah. „Tu, îngere al Morții, cunoști secretul, spune-mi-l!” „Eu n-am nici un secret, nu știu nimic”, răspunse Moartea. Nici vrăjitoarea condamnată la ardere pe rug, sub acuzația de pact cu diavolul, n-avea nici un răspuns. În ochii ei citi doar spaima morții. Teroare, spaimă văzu în ochii celor ce s-au alipit în timp convoiului: femeia adulteră, fierarul înșelat, amanta scutierului.
Ce este cu această a șaptea pecete? Ce sunt pecețile și care e simbolismul lor? În Apocalipsa se spune că există o Carte mistică, sau Cartea Vieții, sigilată cu șapte sigilii, care vor fi desfăcute pe rând de către Dumnezeu Fiul la Sfârșitul Lumii. Odată cu ruperea fiecărui sigiliu o nouă cohortă de plăgi este aruncată asupra pământului și a locuitorilor săi. Paralelismul cu plăgile aruncate de Moise asupra Egiptului este evident: ultima plagă, cea a morții, este selectivă. Unii pier, alții sunt salvați. Sunt mântuiți doar cei pecetluiți cu semnul Îngerului Domnului. Așadar, avem Cartea Vieții care este cartea legităților cosmice, a căror existență va fi tulburată sau întreruptă în urma desigilării, avem pecețile – cele șapte – ale Cărții, și mai avem o pecete singulară care se aplică pe fruntea celor care vor fi salvați: semnul Fiului Omului.
Va putea oare să intre Antonius Block în posesia acestei peceți salvatoare, și cum? Moartea nu-i poate răspunde. Vrăjitoarea și nici diavolul nu știu nimic. Răspunsul nu se află nicăieri în lumea asta. Și totuși, circarul pare să-l fi primit, căci el și-al lui continuă netulburați, senini și fericiți să-și vadă de-ale lor, în timp ce Moartea ia după sine un trist cortegiu pe muchia unui deal.
Un film despre care se pot spune extrem de multe lucruri, dar care, paradoxal, solicită tăcere. Imaginea, de o claritate fotografică, limpezimea și profunzimea ideilor, rezonanțele culturale multiple (Isaia, Iezechiel, Daniel, Evangheliile după Matei și Luca, Apocalipsa – sunt doar câteva locuri din Scriptură citate, dar și Shakespeare și Kirkegaard), povestea impresionantă a celor șapte personaje în căutarea răspunsurilor la întrebările fundamentale ale existenței, toate acestea se aștern în suflet și au nevoie de un răstimp de meditație.
Un film care se numără, în orice ierarhie posibilă, printre cele mai bune zece filme din toate timpurile.