Dacă nu știi deja despre ce e vorba în acest joc, îți recomand să faci o simplă căutare pe youtube după cuvintele „beat saber”. Dacă ai făcut asta și ce-ai văzut în acele clipuri ți s-a părut fascinant, îți spun că din perspectiva jucătorului acțiunea este încă și mai fascinantă! Nu te vei vedea pe tine, așa cum apar jucătorii în filmulețele de pe youtube, acel efect fiind obținut electronic, la mixaj, probabil filmând individul care se joacă pe fond verde, ca la meteo, și adăugând imaginea jocului peste. Însă vizualizarea săbiilor, plutind pe lângă tine, e suficientă pentru a-ți oferi sentimentul de imersiune totală în joc. Deoarece spadele imită extrem de fidel mișcarea mâinilor, iar vibrația manetelor atunci când lamele se ating între ele sau atunci când lovesc țintele aduce încă un plus de implicare fizică.
În două cuvinte, jocul te așază, cu două săbii de culori diferite în mâini, într-un tunel prin care vin spre tine cuburi de aceleași două culori, fiecare însemnate cu câte o săgeată, iar tu, jucătorul, trebuie să le tai lovindu-le pe direcția săgeților, atunci când ajung în raza de acțiune a săbiilor tale, pe fiecare cu lama de culoarea potrivită. Și asta pe muzică, jocul reușind să-ți trimită cuburi la tăiat într-un ritm care-ți va face mișcările să aducă a dans, dacă reușești să le lovești corect, în succesiune.
Jocul e disponibil pe Play Station 4 sau pe PC, varianta de PC venind cu câteva elemente în plus, cum ar fi mai multe forme disponibile pentru săbii și o bibliotecă practic infinită de melodii. În varianta de PS4, există pentru săbii doar aspectul clasic de „star wars light sabers”, iar biblioteca de melodii e limitată, ea putând fi extinsă doar achiziționând (la prețuri accesibile, ce-i drept) diferite albume de pe magazinul Play Station.
Referindu-ne la sentimentul pe care-l ai în timpul jocului, putem spune că punctul forte este sincronizarea impresionantă a curgerii cuburilor, implicit a mișcărilor tale, cu ritmul muzicii. Melodiile din pachetul de bază sunt atent selecționate pentru componenta lor sportiv-dansantă, iar succesiunea mișcărilor, chiar și pentru o persoană nu tocmai pasionată de dans, este atât de plăcută, încât te vei trezi completând mișcările obligatorii, care îndeplinesc cerințele jocului, cu rotiri de trunchi, ridicări din genunchi, fluturări artistice ale săbiilor sau chiar cu pași nenecesari. Desigur, diferitele niveluri de dificultate și moduri de joc disponibile îl vor face accesibil pentru începători, dar și provocator penru cei mai avansați. Nivelul de implicare și deci și efortul fizic al utilizatorului va varia și el, evident, împreună cu dificultatea.
Grafica nu e prea complexă, tunelul fiind minimal definit, la fel și cuburile-țintă, însă acest aspect trece aproape neobservat, sacrificiul detaliilor – care, între noi fie vorba, n-ar aduce niciun plus de valoare jocului în sine – fiind un preț mic plătit pentru fluența perfectă a cadrelor. Nu am întâlnit sincope, răspunsul e instantaneu, săbiile reproduc fidel mișcările mâinilor, punctul din care privești se urmărește la fel de bine mișcarea ochelarilor VR.
Datorită mișcărilor ample și rapide pe care le cere, jocul îți oferă și o porție destul de consistentă de gimnastică aerobică, deci e o variantă excelentă de a face sport, într-un context foarte distractiv. Nu doar mișcarea mâinilor e obligatorie, prezența unor obstacole de evitat te va obliga să fandezi lateral sau să te apleci, amploarea acestor mișcări fiind însă la latitudinea ta, ca jucător. Ochelarii vor ieși din zona obstacolului și dacă te vei apleca doar un pic într-o parte, și dacă vei păși sau vei fanda. Din păcate, cel puțin în cazul hardware-ului de VR oferit de Play Station, efortul fizic se traduce în aburirea lentilelor. Iar faptul că tamponul frontal și cortina sunt din cauciuc, chiar îți va face fața să transpire.
Ca o concluzie, aș zice că acest joc își merită laudele și review-urile pozitive. A fost declarat jocul VR al anului 2018, dar iată că de atunci a cunoscut un nou „boom” în vânzări. Este un mix excelent de sport și gaming, genul acela de invenție care poate contribui la sănătatea celor dependenți de jocuri. Iar în această perioadă în care izolarea la domiciliu este mai mult decât recomandată, un pic de sport, mai ales dacă e atât de distractiv, pică foarte bine.