O vorbă spune așa: „They say God made man, Sam Colt made men equal, but Richard Gatling keeps men free”, iar asta e cel mai Wild (Wild) West lucru pe care poți să îl auzi vreodată. Se referă, firește, la două arme care au făcut istorie în cucerirea Vestul Sălbatic și în expansiunea Statelor Unite către Oceanul Pacific – la revolverul Colt Single Action Army (inventat undeva în anii 1870) și la tunul automat rotativ Gatling, produs începând cu 1861.
Amândouă au fost utilizate pe scară largă, revolverul de către coloniștii care călătoreau spre vest, și tunul de către armata americană. Iar Coltul a ajuns într-atât de faimos încât a fost recuzita principală în western-urile cu John Wayne, Kirk Douglas și Clint Eastwood, iar imaginea va fi asociată pentru totdeauna cu nelegiuiții și cu șerifii care se răfuiau pentru un pumn de galbeni (vorba filmului) pe străzile prăfuite din Dodge sau Tombstone.
Dacă ești ca mine, un împătimit al istoriei americane, al romanelor cu Winnetou, al documentarelor lui Ken Burns și al colonizării vestului (deși cel puțin trei din cele patru ipostaze sunt astăzi prezente în conștiința noastră într-o manieră romantică – vă las pe voi să le dibuiți), toate trântite pe un soundtrack de Ennio Morricone, sigur te vei fi abonat și la cele câteva jocuri video care recreează preriile, orașele miniere, goana după aur și lumea nobililor sălbatici (le suntem veșnic recunoscători lui John Dryden și lui Rousseau pentru imaginea ulterioară a apașilor). Iar asta înseamnă că deja ai scormonit și trecut prin sită toată lista de jocuri video (fie că au fost la reducere pe Steam, GOG, Origin, etc. sau din vreun cufăr rusesc) sperând că vei da de vreo pepită. Ok, nu mai insist cu referințele. Cred că v-ați prins deja.
Dar dacă nu ați făcut-o, am să vă povestesc eu despre o trilogie care merită jucată – cel puțin până apare crack-ul pentru PC la Red Dead Redemption 2 – și anume: Call of Juarez (2006), Call of Juarez: Bound in Blood (2009) și Call of Juarez: Gunslinger (2013), o serie first person shooter, cu elemente de action adventure, produsă de firma poloneză Techland (și distribuită de Ubisoft), care te aruncă în mijlocul luptelor dintre westman-ii acelor vremuri (dacă ai fi citit Winnetou ai fi știu despre ce vorbesc). Iar arma lor preferată este Colt-ul. Și uneori mitraliera Gatling.
Am să le iau pe rând.
Call of Juarez, primul din serie, spune povestea lui Billy „Candle”, un tânăr provenit dintr-o familie modestă, care ajunge, printr-o conjunctură nefavorabilă, să fie acuzat pe nedrept că și-ar fi ucis mama și tatăl. În urmărirea lui pornește Ray McCall, unchiul său, un fost pistolar de renume, actualmente preot într-un oraș de graniță, care caută să își răzbune fratele.
Gameplay-ul se împarte între cei doi, pe rând, jocul fiind story driven, împins mai degrabă de poveste decât de vreo mecanică spectaculoasă. Billy e descurcăreț, iute de picior, folosește arcuri, un bici, călărește cu îndemânare și e foarte agil, iar majoritatea misiunilor pe care trebuie să le îndeplinească (adică să scape de mânia unchiului său) necesită un pic de coordonare de tipul Prince of Persia (blestemat fie-i numele în veci).
Ray e un tanc. Pe bune. Poartă o platoșă de fier, ca cele ale conquistadorilor, cu o cruce uriașă prinsă în nituri pe piept. Se folosește de arme, de dinamită, de forța brută a unui om împins la spate de răzbunare. Nu doar față de nepotul său, ci și de lumea care a alunecat în păcat. Din timp în poți să scoți din haină o Biblie din care pistolarul va recita din Vechiul Testament pe un ton sumbru, de rău augur. E personificarea celebrei zicale: „Praise de Lord and pass the ammunition”. Cu alte cuvinte, e al naibii de distractiv. Din când în când, jocul te forțează la un quick draw, un duel unde contează cât de repede poți să îți scoți arma și să tragi (deci cu câtă iuțeală miști mouse-ul).
Cei doi se întâlnesc în drumul lor cu alți pistolari, cu indieni, jefuitori de bănci și ucigași, pe care, în funcție de personajul cu care joci, trebuie să îi eviți sau să îi găurești. Nimic mai ușor. Mecanica e simplă, e un point and shoot fără prea mari pretenții, totul e intuitiv, iar grafica e destul de ok, poate un pic bolovănoasă pe alocuri – e totuși un joc de acum 14 ani.
La final, destinul îi va face pe cei doi să se întâlnească în locul în care e ascunsă o comoară spaniolă îngropată de conquistadori, de fapt aurul blestemat folosit de azteci pentru răscumpărarea lui Montezuma. Iar sfârșitul e unul pe măsură. Nu o să vi-l dezvălui, mai ales că el se leagă de următorul joc din serie.
Call of Juarez: Bound in Blood e un prequel la evenimentele primului joc. Povestea se desfășoară în jurul aceluiași Ray McCall, care de data asta hălăduiește prin sălbăticie alături de fratelui său Thomas McCall. Acțiunea se petrece cu aproape 15 ani înainte, în ultimele zile ale Războiului Civil. Cei doi, alături de un al treilea frate, William McCall (un NPC), dezertează din armata Confederației și pornesc în căutarea unei comori, cea spaniolă, cu care vor să își reconstruiască ferma părintească și de pe urma căreia să trăiască lipsiți de griji pentru tot restul vieții. Dar până atunci, trebuie să ucidă cel puțin câteva sute de oameni. Nici mai mult, nici mai puțin. Și asta fac. Mecanica e similară. Thomas e ager, iute de picior și descurcăreț, un fel de ranger sau scout, iar Ray, același shoot now, ask later. Legătura dintre ei e puternică, cea a sângelui, iar cei doi se ajută reciproc (deși nu fără reproșuri, bombăneli și jigniri, care dau savoare dialogului).
Grafica e mult mai bună, mediul mai variat și mai luxuriant, iar peisajele beneficiază de o frumusețe demnă de print screen. Mecanica și interacțiunea cu mediul devine mai complexă, apar și misiuni secundare, de mercenar, (prin care poți să strângi bani și apoi să faci upgrade la arme). Elementele de duel rămân aproximativ la fel, deși înfruntarea devine mult mai spectaculoasă și deci mai greu de îndeplinit dintr-o singură încercare. Povestea se desfășoară cam în aceeași direcție și își păstrează până la sfârșit natura tragică, a dramei semnificative pentru sălbăticia, brutalitatea și romantismul Vestului Sălbatic, și se leagă frumos cu istoria familiei McCall și a dramelor care vor urma (adică cele pe care le afli în primul joc).
Call of Juarez: Gunslinger se îndepărtează cu totul de celelalte două episoade. Saga familiei este încheiată, iar al treilea capitol din serie (am uitat să vă zic – Call of Juarez: Cartel nu se pune) devine un arcade shooter cu elemente de RPG, care pare să fi fost portat de pe consolă pe PC. Povestea nu mai urmează un scenariu liniar, cel al narațiunii complete, ci mai degrabă se înșiră episodic, o aventură a cărei singur rezumat e spectaculozitatea. Nimic în neregulă, ba din contră.
Personajul principal e Silas Greaves, un vânător de recompense legendar, protagonist al celebrelor romane dime-novels, romane de duzină despre istoriile faimoase ale Vestului Sălbatic, care își povestește aventurile din tinerețe – o parte din ele reale, altele probabil inventate: întâlnirile lui cu detectivii agenției Pinkerton, duelurile cu Jesse James, Billy the Kid, Johnny Ringo, Butch Cassidy, „Old Man” Clanton, etc. Felul ludic și entuzismant în care sunt relatate aventurile (pe care tu le joci în timp ce el le povestește), tehnicile narative similare cu cele ale romanului biografic romanțat, interacțiunea cu tine, jucătorul, reluările (rewind) pe care trebuie să le joci folosind o altă abordare (uneori îl lasă memoria) oferă o experiență inedită – a povestirii în ramă, al cărei scop final nu ți-l voi dezvălui, pentru că merită să îl afli pe cont propriu.
Mecanica și interacțiunea e la fel de intuitivă ca și la celelalte două, dar de data asta, în funcție de numărul de inamici uciși (dar și de felul în care o faci – headshot-ul contează, de exemplu) aduni puncte de XP și faci level up, pe care îl poți folosi ca să accesezi noi abilități de pistolar, care mai de care mai exagerate. Și toate excelente.
Una peste alta, seria Call of Juarez merită și dacă nu ești un împătimit al istoriei Vestului Sălbatic, al western-urilor și al libertății cu care era asociată frontiera americană. Povestea bine scrisă, umorul scenariștilor, mecanica simplă, duelurile cinematice, peisajele excelente, imersive, dialogul natural și fluiditatea cu care se îmbină elementele de shooter cu RPG și, pe alocuri, cu action adventure, te vor face să mormăi printre dinți, în timp ce mesteci tutun (ori poate fumezi o țigară de foi) și te duelezi cu Johnny Ringo: You see, in this world there`s two kinds of people, my friend – those with loaded guns, and those who dig. You dig.