În ultimii ani, necromanții din studiourile de jocuri au reanimat (sau în cel mai bun caz au resuscitat) cu dibăcie foarte multe dintre seriile ce ne-au colorat copilăria, de cele mai multe ori în roșu sângeriu. Firește, altele se lasă așteptate. @Valve @Half Life 3
Trebuie să recunoaștem din start că există o rețetă pentru FPS-ul ideal, care trebuie musai urmată pentru a-ți stârni nostalgia și a te determina să-ți pierzi multe ore din viață și câțiva zeci de dolari din buzunar pentru a retrăi câteva momente din copilărie, dar de data asta cu o grafică mult mai bună. Rețeta aceasta o să o vezi cel mai bine la Wolfenstein, Doom (ambele opera celor de la id Software) și Halo. Puțină importanță are ce măcelărești, fie că e vorba despre naziști, demoni sau extratereștrii, este absolut necesar ca numărul lor să fie cât mai mare, precum și felul în care poți să-i omori. Apoi, personajul principal trebuie să fie un tip super-macho, un mega-badass sau, pentru cititorii zoomeri, un giga-chad care nu zice prea multe dar care-și lasă armele să vorbească în locul lui. Pe scurt, te poți aștepta de la oricare din personajele principale din jocurile astea să spună o celebră replică din filmul They Live: „I have come here to chew bubblegum and kick ass… and I’m all out of bubblegum”, lucru ce s-a și întâmplat în Duke Nukem. Mi-ar fi plăcut să adaug și măcar un joc din seria aceasta la lista de mai sus, dar n-a fost să fie, cel puțin deocamdată. Personajul principal nu este un singur individ împotriva lumii, ci e o adevărată forță a naturii ce mătură universul din care face parte și distruge absolut tot ce i se împotrivește. În fine, articolul e despre Halo Infinite și nu o încercare de a contura trăsăturile și diferențele dintre anumite arhetipuri masculine în pop culture-ul din ultimele decenii.
Revenind la Halo Infinite și la cum jocurile tind să respecte o rețetă, am observat că acesta împrumută mult de la o altă serie extrem de populară, o adevărată vacă de muls pentru cei de la Ubisoft, și anume Far Cry. Nu aș putea spune că neapărat că e o ciorbă reîncălzită, sau cel puțin asta nu ar fi un reproș prea mare. Până la urmă, ideea de a mătura pe jos cu absolut toți inamiciii pentru a elibera o anumită locație, ce-ți poate servi mai apoi ca bază și punct de fast-travel, nu e neapărat una foarte rea. Apoi, faptul că acțiunea se plasează într-o open world nu e nici asta un lucru foarte rău, ai posibilitatea să explorezi, să te folosești de vehicule ce-ți amintesc de mașini și motociclete, să descoperi locuri ascunse și să fi recompensat pentru spiritul tău de observație.
La fel ca în celelalte FPS-uri menționate, inclusiv Far Cry, povestea este prezentată cel puțin în prima fază ca una simplistă, fără dileme morale care să te tulbure extrem de mult din misiunea ta. Dacă împuști ceva și nu primești avertisment de friendly fire, atunci faci un lucru bun pentru umanitate. Nu contează foarte mult faptul că dacă ai sta puțin să aduni câți extratereștri ai ucis în luptă ți-ar ieși lejer cel puțin un genocid. Tu ești soldat, ești Master Chief și faci ce trebuie să faci. Dacă te interesează, povestea e bunicică, îndeajuns de mult încât să te facă să cauți mai multe informații despre personaje și facțiuni, dar o poți ignora la fel de bine pentru a te concentra pe gameplay. Trebuie să menționez că nu am fost singurul care a observat similaritatea cu Far Cry, acest lucru fiind dezbătut de câțiva jurnaliști din zona de gaming și de și mai mulți utilizatori Reddit.
Grafica este exact ce te-ai aștepta de la un joc AAA recent. Problema pe care o am acum este că nu mă mai dă aproape nimic pe spate la capitolul acesta, poate doar un stil grafic mai special (a se citi mai ciudat), lucru pe care îl poți introduce într-un joc 3D foarte greu (de exemplu, în Borderlands, unde personajele parcă sunt scoase dintr-o bandă desenată). La capitolul acesta, Halo nici nu dezamăgește, dar nici nu e un nou Crysis. Îți faci treaba cu el, nimic mai mult.
Nu e nevoie să ai cine știe ce reflexe ca să te bucuri de joc, oricum ești un fel de bullet sponge și arme bune găsești la tot pasul. Dacă ești fascinat de seria Dark Souls sau de Elden Ring și consideri că dacă nu mori de n-șpe mii de ori înainte să treci de un nivel sau de un boss atunci jocul nu e distractiv, îți recomand să nu te apuci de Halo Infinite și cu atât mai puțin de Doom Eternal.
Ca o scurtă paranteză, sunt puțin enervat de numele jocului. Prea mult îmi aduce aminte de Bioshock Infinite (joc foarte bun, de altfel) și de Doom Eternal. Este și asta o rețetă? Numele francizei + adjectiv?
În final, indiferent dacă ai mai jucat ceva din seria Halo sau dacă Halo Infinite ar fi prima incursiune în acest univers, părerea mea e că jocul îți merită atenția.