Un alt joc pe care l-am descoperit la sugestia maestrului animator Paul Mureșan este LIMBO, Puzzle-platform-ul celor de la Playdead. Deși e un joc bidimensional clasic, în care îți poți controla personajul mișcându-l spre dreapta și spre stânga și sărind, felul în care îmbină elementele de tip puzzle cu elementele de acțiune îl fac interesant atât pentru categoria de gameri care preferă acțiunea, cât și pentru cei care apreciază mai mult dilemele logice.
Realizat strict în nuanțe de gri, ambientul, pe care-l bănuim că ar fi undeva între viață și moarte, în „Limbo”, adică la hotarul dintre lumi, impresionează exact prin felul în care minimalismul reușește să producă exact efectul dorit, iar imaginea „de dincolo” devine palpabilă. Și minimalismul nu se manifestă doar la nivelul graficii, ci caracterizează și sunetul, care include doar zgomotele pe care le fac obiectele manevrate și foșnetul pădurii.
Ești un copil care se trezește într-o pădure întunecoasă și învăluită în ceață. Și nu ai nicio idee ce-ai de făcut. Dar dacă mergi înainte, pe singurul drum pe care-l poți urma, îți vei da seama. În joc vei avea de manevrat diferite obiecte pentru a putea trece dintr-un loc în altul, însă lipsa unui inventar și interacțiunile cu obiectele mobile care se limitează la tras-împins diferențiază acest joc de un point-and-click clasic.
Deși nu ar fi părut, jocul ascunde elemente de violență surprinzătoare. Capcane ascunse te vor rupe în bucăți când vei trece pe lângă ele, păianjeni enormi te vor străpunge cu membrele lor ascuțite, bolovani sau trunchiuri de copac te vor zdrobi rostogolindu-se peste tine. De fapt, este imposibil să descoperi unele capcane, respectiv cum se pot ele evita, fără a muri măcar o dată. Partea bună e că vei învia pe aproape, nu vei avea de refăcut prea mult din joc pentru a ajunge în dreptul piesei care te-a răpus. Există și un sistem de checkpoint-uri, deci vei putea relua jocul cam de oriunde ai fost până atunci.
Personal, am găsit fascinant felul în care jocul se folosește de legile fizicii, – de gravitație, de hidrodinamică – în acest mediu străin. Mi-a plăcut că uneori trebuie să te miști repede, alteori să gândești cum îți poți face punte dintr-un loc în altul. Uneori trebuie să te folosești de niște mecanisme sinistre, ca niște capcane de urși, pentru a te lupta cu păianjeni enormi, alteori va trebui să te balansezi pe funii pentru a avansa, la un moment dat va trebui chiar să te lași prins și înfășurat în pânză de păianjen, ca Frodo de Ungoliant, urmând ca mai departe să țopăi, arătând ca o vată de zahăr.
Vizual, în nuanțele sale de gri, jocul ascunde destule monstruozități, cum ar fi cadavre de animale sau chiar oameni. Însă ceața și umbra le fac să fie doar conturate, deci nu-ți vor da coșmaruri.
Ca o concluzie, jocul acesta e fascinant! Puzzle-urile sunt inteligente, foarte bine potrivite în atmosferă, iar grafica e memorabilă, perfect mulată pe coloana sonoră. Deși a apărut în 2010, pentru Xbox Live Arcade, iată că în 2020 încă se află la vânzare pe PS Store și Android Store, printre altele, iar platformele suportate de joc includ Xbox, PS, Nintendo, iOS, Windows, Linux…
După apariția sa, Limbo a fost numit „Game of the Year”, „Best Indie Game”, și „Best Visual Art” la Paris Game Show în septembrie 2010.
