La recomandarea artistului animator Paul Mureșan – mulțumesc, maestre! – am redescoperit câteva jocuri de tip point-and-click adventure, acel gen pe care-l adoram în vremea în care mă jucam pe computer în mod regulat. Și ce jocuri bune! Am retrăit cu această ocazie emoția descoperiri pe care o simțeam când, copil fiind, îmi luam câte o pauză după ce reușeam să descui câte o ușă, înainte de a o deschide, pentru a mai savura un pic anticipația.
Primul pe listă despre care voi scrie e „Machinarium”, al celor de la Amanita Design. Știu că nu e un joc nou sau în vogă, prima lui lansare fiind în 2009, însă tocmai faptul că încă se găsește de vânzare pe Google store și Play Station store, existând versiuni de PC, Android și de PS4, mi se pare remarcabil.
Însă nu e un lucru surprinzător, calitatea acestui joc menținându-l și astăzi la un nivel competitiv. Deși nu merge pe o idee chiar nouă, fiind un point-and-click adventure clasic, povestea, grafica și originalitatea puzzle-urilor i-au asigurat un loc în lista jocurilor evergreen.
Te găsești în carcasa parțial dezmembrată a unui robot trimis la groapa de gunoi, iar obiectivul tău e să ajungi înapoi în orașul din care ai fost alungat, să învingi „Black Cap Brotherhood”, o organizație care a preluat controlul citadelei, să-l salvezi pe primar – sau ce funcție o fi având robotul acela – și să-ți eliberezi iubita. Cum faci toate astea? Fiind foarte atent la toate detaliile lumii înconjurătoare, adunând și folosind în cele mai inventive moduri diferite obiecte și negociind cu ceilalți roboței pe care-i găsești la tot pasul.
Ce mi-a plăcut încă din primul moment a fost felul în care decurg conversațiile, fără niciun cuvânt, doar prin indicii și scurte povești animate pe care personajele ți le adresează prin intermediul norișorilor de dialog. Și, cum grafica este una de excepție, stilul în care jocul e desenat și animat fiind unul foarte catchy, și această componentă a gameplay-ului atrage și ea.
Puzzle-urile nu sunt doar foarte inteligente, ci au și o componentă de neașteptat, dar care nu dezamăgește. Nu te vei trezi spunând: „A, asta trebuia să fac, ce tâmpenie!”, ci „A, asta trebuia să fac! Hehehe!”. Avansul în joc îți va da o satisfacție cât se poate de reală și autentică, vei fi bucuros nu numai să descoperi noi enigme de dezlegat, ci și peisaje noi, grafica ușor steampunk fiind, cum spuneam, una deosebită și atrăgătoare. De fapt, cred că la acest capitol jocul e chiar o operă de artă.
Și lucrurile nu se limitează doar la construcția mare, pe care trebuie s-o rezolvi vorbind cu celelalte personaje și îndeplinind diferite mici quest-uri. Unele obiecte sau acțiuni vor putea fi uzitate doar după ce vei trece de unele mici jocuri-în joc, acestea variind de la board games la ancestralul Space invaders, găsit într-un Arcade.
În fine, jocul în sine mi se pare o bijuterie care nu se demodează odată cu trecerea vremii, ci-și păstrează un șarm aparte,
astfel încât nu-și va pierde niciodată fanii. Și ca să-mi întărească cele spuse, cred că ajunge să menționez că varianta pentru Xbox a fost scoasă pe piață anul acesta! Unde mai pui premiul Aesthetics la IndieCad în 2008 și premiul de Excelență în Arte Vizuale la a douăsprezecea ediție a Independent Games Festival.
Și nu pot încheia fără să amintesc și coloana sonoră de excepție, ea însăși legată de unele acțiuni și obiective. Muzica e bine pusă în valoare în cadrele respective, nu degeaba a primit premiul de la PC Gamer în 2009.
3 comentarii
Am devorat jocu asta.
Atunci, daca n-ai facut-o deja, incearca si LIMBO ( https://galaxia42.ro/recenzii/cronica-de-jocuri/limbo-nuante-de-gri-la-granita-dintre-lumi-8614.html ). E tot pe filmul cu puzzle, dar mai dark.
L-am jucat cand a aparut. Un joc foarte simpatic. Soundtrack-ul cred ca l-am ascultat de cel putin 100 de ori.