Să scrii despre opera lui Herbert (născut acum, în octombrie, de unde și acest articol) fie și un singur cuvânt este un act superfluu prin definiție. Dincolo de fluviul de cerneală scurs pe temă, dincolo de împrejurarea că s-a scris nu numai despre opera lui, ci și despre el (din păcate, The Dreamer of Dune nu este încă tradusă în .ro, și iar mă înfrânez în a lua la întrebări una sau alta dintre editurile de pe aici), rămâne faptul că universul herbertian (într-adevăr, am în vedere aici și „moștenirea” Brian Herbert & KJ Anderson) este atât de bine definit încât, again, pare a nu avea nicio noimă să-ți adaugi firava voce celor, probabil, mai îndreptățite să vorbească despre Maestru.
Herbert, Frank Patrick (1920-1986) – HistoryLink.org
Prin urmare, pentru a nu cădea în păcatul plictiselii, al repetiției sau, și mai rău de-atât, al vorbitului/scrisului degeaba, mă îndrept către o abordare diferită. Una în care vă voi vorbi despre fantele GP Ermin. Care fante, în quite a few dintre cuceririle lui, s-a folosit de Dune într-un mod aparte. Am spus-o și o repet, încă pot să recit paragrafe întregi din Dune, deși nu am recitit-o lately. La momentul apariției ei însă o știam ca pe Tatăl Nostru, era Biblia mea, Crezul, Înger-îngerașul și orice altă rugăciune la care v-ați putea gândi. Revenind la seducătorul despre care pomeneam mai sus, ar trebui să spun că, din când în când, mai reușeam să păcălesc câte-o donşoară să mă viziteze. Evident, de cum intra în camera mea, privirea i se oprea asupra bibliotecii ce trona pe un întreg perete. Inspirându-mă dintr-un film celebru, și vă las să ghiciți care (indiciu, Omar Khayyam), o rugam pe donşoara respectivă să meargă la raftul 1 al bibliotecii, mai către centru, și să extragă de-acolo o carte. Invariabil, cartea extrasă era Dune, deoarece cumpărasem mai multe exemplare, fără să mă gândesc inițial la ritualuri de curtare, dar care mi-au prins tare bine în acest scop. După ce scotea cartea de pe raft, o rugam pe my-victim-to-be să o deschidă la ce pagină dorea și să înceapă o propoziție de-acolo, pe care urma să o turui eu pe mai departe. Din fericire pentru mine, încă mai păstrez o legătură amicală cu unele dintre donşoarele who fell for this trick și care pot, așadar, să confirme povestea. Herbert & GP Ermin, strike one.
Să nu credeți, însă, că i-am fost recunoscător lui Herbert dintru bun început. În niciun caz! Adecătelea, chiar dacă m-a făcut să par cool într-o vreme în care termenul încă nu se inventase în .mioritica, m-a pus la cazne! Caz concret, aproape indiferent de cercul în care mă învârteam, de petrecerea la care eram sau de persoana cu care ieșeam, întotdeauna apăream savvy pentru că mă puteam raporta la Dune. Vorbeam despre religie? Dune. Ecologie? Dune. Istorie, filosofie, psihologie? Dune. Mythic creatures? (Unde cei cu adevărați legendari nu erau, totuși, Atreizii, nici sardaukarii, nici dansatorii fețe, ci fremenii). Dune. Viziune asupra viitorului încă neegalată de cineva, la 60 de ani după? Dune. So you see, puteam aborda astfel aproape orice subiect de discuție – actually, o și făceam, și cred că am convertit câteva duzini de oameni întru lectura Dune încă de pe atunci – raportându-mă la conținutul ideatic, dar nu numai la el, al celor două volume inițiale ale seriei. Când am ajuns la primele patru, acestea fiind și cele mai bune SF-uri ever, în opinia mea, deja eram „doxă”. Dar pentru asta trebuia să-mi fac lecțiile, iar pe vremea aceea nu exista Internet. Și uite-așa mă-nvarteam aproape zilnic de încă un drum la bibliotecă, unde mă milogeam de scorpia (sorry, nu-i pot spune altfel, mă ura!) de-acolo să-mi dea și dicționarul ăsta, și pe ăla, și titlul X, și titlul Y, doar pentru a-mi face temele și a ști despre ce vorbesc. Herbert & GP Ermin, strike two.
Strike three, despre vise. Nu știu despre boieri dvs., însă eu am visat cu ochii deschiși de mic. Iar unul dintre visele recurente era cum ar fi să fiu și eu măcar o secundă atât de deștept precum Herbert și să scriu o chestie ca Dune. Nu că m-am gândit vreodată că voi ajunge să scriu, dar raționamentul era că dacă aș fi scris, cândva, atunci aș fi preferat să scriu ca Maestrul. Evident, nu toate visele devin realitate, iar ăsta nu va deveni niciodată. Din nefericire pentru mine, pe de o parte. Pe de alta însă, nu cred că se va mai scrie vreodată ca Herbert, așa cum nu cred nici că Dune va fi egalată prea curând (if ever). Pot spune însă cu mâna pe inimă că sunt mai mult decât fericit să pot scrie despre el și despre Dune.
#dune4ever.
ltimul înger – Prima I.A., de G. P. Ermin
Titlu: Ultimul înger – Prima I.A.
Autor: G. P. Ermin
Editura: Editura Crux
Dată publicare: 2022
Număr de pagini: 220
ISBN: 978-606-9027-15-8
DESCRIERE
„Foarte, foarte tari ideile și combinațiile de specii și regnuri din romanul Ultimul Înger – Prima I.A., toate dau o adâncime amețitoare textului. De asemenea, elementele mai rar întâlnite în literatura SF, precum omul prins între creația divină și cea umană, întrebările despre rostul îngerilor într-o lume în care inteligența artificială trafichează trăiri umane ce pot fi experimentate de IA, toate acestea duc lectura într-o zonă… scary. Autorul te conduce în locul în care îți spui: stai așa, de ce îmi mai pasă de orice pe lume dacă nu am răspuns la întrebarea asta?” – Ovidiu Vitan
„Ultimul înger – Prima I.A. este încă o carte scrisă în stilul inconfundabil al lui G. P. Ermin, poate cam prea întunecată pentru gustul meu. Este, într-adevăr, un roman SF, dar este şi un roman psihologic, dacă nu chiar filozofic. Sau teozofic, încă nu m-am hotărât. Puțin prea pesimistă, uneori chiar înfiorătoare, dar concluzia nu poate fi decât una singură: o carte care merita citită.” – Marian Ursi
„Autorul revine cu un nou roman în care îmbină SF-ul cu elementul religios, reinterpretând de această dată mitul lui Adam și-al Evei. Mulți vor citi această carte ca pe un roman de dragoste proiectat pe un fundal SF, eu prefer să o văd ca pe o ocazie excelentă pentru a filosofa despre natura umană și, mai ales, despre suflet. La urma urmei, ăsta este elementul forte al autorului, împletirea dintre SF și religie.” – Ana Scalcau
