În opinia mea (și nu numai, din fericire), Kim Stanley Robinson este unul dintre cei mai “grei” autori de SF out there. Evident, ceea ce l-a propulsat în atenția lumii a fost trilogia Marte, trilogie care, în aceeași opinie a mea, rămâne una dintre scrierile de căpătâi despre terraformare și despre eventuala colonizare umană a spațiului. Range-ul literar de anvergură este dat de faptul că Robinson nu scrie doar SF, ci și ficțiune istorică (Șaman, The Years of Rice and Salt), însă indiferent cât de bine ar scrie orice alt gen literar, tot operele SF rămân cele de bază.
Și-așa ajungem la ultimul său roman, Ministerul pentru viitor (Nemira/Armada, 2022). Aparent, nimic nou sub soare, Robinson rămâne același individ obsedat de ideea conservării mediului și a echilibrului ecologic, precum și de cea a dezastrelor ce vor lovi umanitatea în cazul în care aceasta nu va deschide ochii asupra unei probleme ardente. Spre deosebire de seria “Știință în capitală”, de care se apropie ca tematică, structura cărții este diferită, Robinson abordând, pentru întâia oară, o altfel de “scriere”.
Închei prin a spune că titlul ăsta a reprezentat o îndelung așteptată gură de aer. Yup, am o problemă (majoră!) cu reeditările la reeditări la reeditări Dune (Nemira), Asimov (Paladin), ASoIaF (tot Nemira) și încă alte vreo două. Nici nu-mi mai aduc aminte de când n-am mai citit ceva așa bun sub egida Nemira/Armada. Posibil să fi fost tot KS Robinson, cu Aurora. Da’ au trecut trei ani de la publicarea ei deja…