Robert A. Heinlein(timp de citire: 4 minute)

Bre boieri dvs., mi-am propus să defilez puțin altfel. Adecătelea, dacă până acu’ onor D Timariu se lupta cu găsitu’ pozelor pe net, cu integrarea lor în text, cu alea-alea (sigur, și de-acu’ încolo va face același lucru, most likely), m-am cujetat că dacă tot dondăn una-alta despre autoru’ X sau Y, n-ar fi rău să pun acilea și o poză cu cărțile individului de se găsesc pe la mine prin bibliotecă. Nu de alta, da’ măcar să nu pară că vorbesc din aduceri aminte… deși, truth be told, mai degrabă așa vorbesc, pen’că majoritatea zeilor SF-ului au fost lectură obligatorie în frageda-mi pruncie.

O a doua ușoară abatere de la traiectorie constă în faptu’ că, spre deosebire de oricare dintre cazurile anterioare, în ceea ce-l privește pe Heinlein (el este autoru’ lunii ăsteia) nu voi începe a vă vorbi despre cărțile lui, nici măcar despre nuveletele sau despre povestirile scurte, ci voi începe prin a ridica în slăvi unu’ dintre filmele trase după acestea. Este vorba despre Predestination, ce-l are în rol principal pe Ethan Hawke.

Nush despre boieri dvs., da’ eu sunt de părere că (i) asta este unua dintre capodoperele vizuale ale SF-ului din toate timpurile, că (ii) tre’ să fii al dracu’ rău di tăt di tăt să scoți dintr-o nuvelă de doar câteva pagini a visual masterpiece, și (iii) da’ probabil cel mai important, tre să fii și mai al dracu’ rău di tăt di tăt să scrii o povestioară care să conțină, în doar 9 pagini, suficiente idei încât să dea naștere unui film precum Predestination. Povestioara respectivă este intitulată “All you zombies”, din cunoștințele mele nu a văzut lumina tiparului în ro., da’ din aceleași cunoștințe știu că se găsește la liber pentru cetit pe net, așa că… on the double, bre boieri dvs., on the double! Dacă nu ați văzut filmu’, that is… pen’că dacă situația stă la modu’ contrar, atunci aș sugera să-l videti p-ăla al primulea, ulterior rămânând să decideți dacă vreți să cetiți și povestioara care a stat la baza lui sau nu.

sursa: Wikipedia

That being said, m-aș mai hazarda încă o dată să zic că cei de generația mea au luat contact cu Heinlein, pentru prima oară, cam atunci când omu’ o cam terminase cu scrisu’. Asta în cazu’ în care contactu’ respectiv nu a fost făcut prin intermediu’ unui alt film, Infanteria stelară pre numele lui, care a prins ceva air-play prin anii ’90. (Chiar, bre boieri dvs., mai știe cineva ceva despre Casper Van Dien? Că mie mi-a plăcutără de el în filmu’ ăla, da’ cred că nu l-am mai văzut de ceva ani buni prin vreun altu’.) Cărțulia după care a fost tras filmu’ nu e rea deloc, însă nu se ridică nici pe departe la nivelu’ titlurilor care i-au adus lu’ Heinlein un loc pe podiumu’ celor mai cei autori SF ai tuturor timpurilor. (Bine, acilea trebuie să fac o mențiune, în sensu’ că opinia asta era împărtășită la nivelu’ anilor ’50-’60, pen’că între timp lucrurile s-au mai schimbat puțin. În sensu’ că nu poți vorbi despre un top 3 al titlurilor SF ever fără să incluzi Dune.)

sursa: editura Paladin

În opinia lu’ yours truly, cele două titluri fundamentale ale lu’ Heinlein sunt Luna e o doamnă rea și Străin într-o lume străină. Teme mereu prezente, și nu doar în literatura SF, ci și în cea mainstream, precum libertatea individuală, lupta împotriva puterii politice, axa individului, libertatea de expresie se regăsesc şi aici, opiniile autorului cu privire la acestea (alături de altele câteva, abordate și în alte titluri din opera sa) conturându-i ad temporis o imagine oarecum controversată. De-a lungu’ timpului am întâlnit opinii diverse, unele susținând că dintre cele două Străinul… e cea mai cea, în vreme ce altele ridicau în slăvi Luna e o doamnă rea. La p-a dreaptă, și eu am favorizat când un titlu, când pe celălalt, da’ deja e mai puțin relevant aspectu’.

În concluzie, bre boieri dvs., ca să n-o mai lungim (în detrimentu’ timpului pentru cetit): Predestination (filmu’), Luna, Străinul. După aceea, orice alt titlu… fincă Heinlein e Heinlein.