Zelazny… hmmm! Unul dintre numele de referință ale SF-ului, pe de o parte. Ușor dated, pe de alta – de înțeles, totuși, vârfurile de lance ale operei sale au luat premiile Hugo și Nebula prin late ‘60s.
Din punct de vedere al impactului pe care condeiul său l-a avut asupra literaturii SF, sau asupra altor autori, teza inițială se menține în întregime, monștri sacri precum N. Gaiman, H. Ellison, G.R.R. Martin, A. Sapkowski sau S.R. Delany menționându-l ca influență majoră. Mi-ar plăcea să înșir aici și câteva nume de autori români, însă cu notabila excepție a lui Lucian Dragoș Bogdan, nu am schimbat cu ei prea multe impresii despre Zelazny. Ceea ce înseamnă că voi ieși eu la rampă (nu-i bai, ba chiar mă simt bine!).
Ei bine, în acest caz, let’s talk Domn al luminii (apărută la Nemira în 1995, traducere Mircea Ștefancu). Considerat unul dintre momentele de vârf al operei lui Zelazny, romanul își pastrează – încă! – savoarea unui SF de calitate, chiar dacă, iată, este aproape sexagenary. Una dintre principalele teme, ce a străbătut întreaga operă a lui Zelazny, anume cea a devenirii/nemuririi, a omului-zeu, este evident prezentă și aici, fiind ingredientul care, probabil, a făcut ca acest roman să primească premiul Hugo. În opinia subsemnatului, ideea aflată la baza romanului și-a atins potențialul (chiar dacă, pe alocuri, m-aș putea gândi la cuvinte precum ușor haotic, sau ușor dezlânat, ori ușor incongruent), savoarea lecturii fiind dată de imersiunea aproape totală în mitologia Indiană. Buddha, Siddharta, Brahma, Visnu, Kali, Agni, Mara, într-un cuvânt, toate figurile importante ale panteonului hinduist se găsesc aici, fiecare dintre aceștia fiind, în realitate, un om ajuns la nivelul divinității, cu bunele și relele sale. Mă gândesc că tocmai această complexitate mitologică, ce a putut fi ușor confundată (și pe bună dreptate!) cu o complexitate literară a făcut ca acest roman să fie considerat Hugo worthy. Totuși, nu trebuie omis nicio secundă faptul că, aproape 60 years ago, fuziunea și/sau interacțiunea om-mașină era una dintre cele mai exploatate idei în literatura SF (cu un precursor precum Asimov și un follower precum Pohl, acestea fiind doar două dintre numele mari care-mi vin în minte atunci când mă gândesc la acea perioadă).
De asemenea, putem vorbi despre seria Amber (Tritonic, traducere Eugen Cristea). Care se întamplă să fie una dintre cele mai fericite combinații de fantasy (avem săbii, cornuri de vânătoare, palate scufundate și o întreagă pleiadă de regi, regine, prinți, prințese etc.) și science-fiction (avem civilizații spațiale, un Pământ uitat, tehnologii sofisticate, în fine, tot tacâmul) pe care mi-a fost dat vreodată să o citesc. Diferența dintre seria Amber și Domn al luminii este dată, în ce mă privește, de adâncimea pe care Zelazny a căutat să o dea poveștii, tușa inițială de policier transformându-se, ușor-ușor, într-o căutare cu accent freudian, personajele principale găsindu-se prinse într-o căutare a figurii paterne, învăluite în aceeași aură a divinității.
Sau putem vorbi despre romanul distopic. Pentru că Zelazny a scris și asa ceva, Drumul iadului (publicată de Teora, 1994, traducere Dan Mihai Pavelescu) fiind un bun exemplu de lume post-apocaliptică. Care lume găzduiește însă, în buna tradiție zelazniană, figuri desprinse dintr-un fantasy de calitate (monștri, pești care cad din ceruri, cuțite cu istoric personal), precum și elemente de SF pur sânge (zone radioactive, scuturi anti-radiație etc.). Tuturor acestora suprapunându-li-se un șofer de tip Mad Max.
Dar SF-ul nu este, necesarmente, numai despre idee. Nu este numai despre călătorii în timp și spatiu (Zelazny a scris Roadmarks pe tema asta), nu numai despre tehnologii la care omenirea încă visează, ci este și despre condei. Cel puțin în cazul unora dintre autorii SF. Iar Zelazny s-a apropiat de Olimpienii genului, dacă nu cumva a fost chiar unul dintre deschizătorii de drumuri. Ceea ce înseamnă că merită citit fie și numai din acest punct de vedere.
5 comentarii
Pot oare să fiu lămurit la ce folosesc cuvintele sau expresiile în engleză scuipate ici-colo în text? Aș fi înțeles poate dacă era vorba de lipsa unor echivalențe românești în fondul lingvistic minimal, ceea ce nu e cazul. Probabil textoidul ăsta se vrea colocvial, dar reușește să fie doar penibil. Iar a-l reduce pe Zelazny la trei dintre lucrările lui, că numai la atîta a avuta acces auctorele (nici măcar nu-s pomenite toate textele majore care-au apărut în românește), mi se pare jenant. Și uite-așa mi s-au mai dus cinci minute din viață, citind un text prost și, supremă procrastinare, comentîndu-l.
Adevărat, un articol foarte foarte slab într-un număr slab în general, într-o revistă slabă în general.
Cît plătești, aia primești, dacă e să fim corecți, domnule Bear. Deși da, la timp pierdut am plătit supra-preț.
S-ar putea presupune totuși în apărarea autorului că că e doar un draft încropit în 2-3 minute pe care voia să-l extindă măcar triplu și să-l mai aranjeze necesarmente mult, dar din greșeală a pus aici varianta de ciornă.
Se mai întîmplă, probabil e prima oară cînd scrie ceva în viață, să nu-l speriem din prima!
Pot sa va intreb de ce acest numar este slab?
Domnule Darko, o așa întrebare nu ar pune nici autorul articolului de aici (de ce l-ar interesa tot numărul?) ci doar cineva din redacție (văd că sunteți 3, deci unul din voi), de ce atunci ipocrizia de a vă ascunde? Vă este rușine cu ce a ieșit? Dar pseudonimul e bine ales pentru număr: „Dar K.O.”. Chiar că knockout.
Vă răspund totuși: editorialul e infantil, traducerea de la un ilustru necunoscut, ca de obicei, povestirile de la domnii Toma și Truță cum scriu ei în general, atâta s-a putut, doamna Bretin e complet răsuflată de decenii (era ok acum 30 de ani, bine măcar nu-i publicați aberațiile cu reptilieni ca în Helion), doamna Grigore de data asta nu a nimerit formula cîștigătoare, la fragmente domnul Bogdan e la fel de plictisitor ca întotdeauna (și în rubrica Privind spre viitor, care pare scrisă de copiii dînsului ca proiect de școală generală), domnul Pîtea fix la nivelul cu care v-a enervat Eftimie că a avut curaj să vă zică adevărul, opinia cu Rusia harașo nu are treabă cu SF și nu se pune, recenziile de carte-s ca de obicei (Lamba ok, Timariu slabă, ambele pupincurisme), Zelazny un textoid (așteptăm varianta finală), interviul cu un autor slab rău și ca scriitor și ca editor (a omorît Anticipația cu numerele lui) tot pupincurism reciproc interesat (da, știu, a apărut la Nemira, dar pe bune știți pe careva să-i fi lăudat cartea aia cu atacul pe la spate al știuletelui de cucuruz???), atelierul critic din categoria o mînă spală pe alta (eu te laud, tu mă publici, nimeni nu ne citește), la jocuri nu am păreri că-s prea bătrîn și nu mă bag, măcar Pandele e bun, omul se pricepe la BD. Lipsește rubrica aia cu celebrul SF egiptean, tunisian și libanez, dar nu plîng după ea.
În rest, toate sunt bune.
Mulțumim pentru că parcurgeți, număr de număr, toate materialele revistei! Ne bucurăm să avem asemenea cititori fideli.