Nu se întâmplă prea des să primim la redacție vreo carte publicată în afara României, cu atât mai puțin una bilingvă (română/engleză) ilustrată excelent și inspirată din folclorul local, care urmează să apară la 1 martie în Statele Unite, la editura Atthis Arts din Detroit, finanțată prin crowdfunding. Alia Terra – Basme din tărâmul dragonilor, colecție scrisă de Ava Kelly (autoare cu origini românești) și ilustrată de Matthew Spencer, artist din Michigan, este un volum care abordează un subiect încă prea puțin popular în Europa de est, cel al toleranței sexuale și de gen, un îndemn la moderație care se adresează unor comunități încă dominate de o legislație heteronormativă și de un climat relativ ostil identității queer.
Marea calitate a acestui volum este felul echilibrat și deloc părtaș prin care adresează aceste teme contemporane, refuzând atitudinea radicală, de tip manifest, într-o societate din ce în ce mai polarizată, încercând astfel nu să provoace o controversă, ci se propună, prin felul blând, de tip fairy tale, o conciliere între cea ce astăzi încă etichetăm, pe rând și din orice perspectivă, drept normal sau diferit.
Alia Terra – Basme din tărâmul dragonilor conține 3 povestiri inspirate din tropurile basmelor și din folclorul românesc, care plasează într-un context nou legendele prințesei captive, a cavalerului curajos, a magului care încearcă să deslușească tainele lumii. Autoarea pornește de fiecare dată folosind structura și schema clasică a basmului, ba chiar folosește și introducerea obișnuită – a fost odată ca niciodată, sintagmă care plasează aventurile în vremuri imemoriale, în afara timpului și spațiului nostru.
Intenția ei trebuie citită însă într-o cheie simbolică, de la care se abate în momentul oportun, schimbând din mers regulile clasice ale desfășurării narative: prințesa nu este de fapt captivă, magul nu este obligat să respecte ritualul ancestral, iar dragonii – ființe violente și distructive în folclorul european – sunt personaje altruiste, emoționale, prevestitori ai binelui – o răsturnare de situație care susține teza de la care pleacă scriitura Avei.
Este un semn clar că scopul volumului este de a prezenta realități și soluții alternative la ceea ce este prestabilit, ori considerat „firesc”, propunând posibilități care nu exclud tradiția, din contră, o îmbogățesc prin oferirea unor noi procedee de rezolvare și chei de interpretare pentru personaje pe care ne-am obișnuit să le judecăm arhetipal. Ba mai mult, aceste noi basme evită confruntările violente – nu avem parte de luptele cu zmeii, de apa vie și apa moartă etc., deoarece sursa puterilor fiecărui personaj rezidă în tăria sa emoțională, ori în deslușirea unor rezolvări pașnice, chiar vesele, care încearcă să negocieze tradiția și să o împace cu posibilitățile prezentului.
Povestirea mea preferată din volum este Dragonul din străfundul mării, o parabolă despre reziliență în calea adversității, despre bunătatea celor din jur, care te poate obloji și întări chiar și în cele mai negre momente – un dragon binevoitor, care îi ajută pe oamenii locului să care provizii în zbor, ajunge să fie atât de îngreunat de toate lucrurile pe care le ține în spinare încât se prăbușește și se scufundă în ocean.
Rănit, încearcă să scape, dar greutatea apei îl împiedică să se înalțe, rămânând captiv astfel pentru totdeauna. Dar soarta lui se schimbă de îndată ce se împrietenește cu caracatița și pisica de mare, care îl ajută să înțeleagă rostul transformărilor prin care trece și îi oferă căi inovative de a rămâne fidel naturii sale… zburătoare. Un fel de improvise, adapt, overcome, din care ar trebui să învățăm cu toții indiferent de metamorfozele prin care trecem – fie că vorbim de evenimente cotidiene, ori, pentru a rămâne în temă, de schimbările care ne îndepărtează de norma socială.
Ilustrațiile lui Matthew Spencer susțin cele trei basme reimaginate atât prin puterea de a evoca stările sufletești prin care trec personajele, cât și prin apropierea aproximativă de imaginarul vizual tradițional românesc, dar de la care, la fel ca Ava, se depărtează de la un punct încolo, aducându-le modernitate. Folosirea unor culori moderate, complementare, deseori neutre, a căror intenție este să reducă din contrast, construiesc vizual un univers blând, al magiei care construiește și susține, fără să agreseze sau să distrugă. Scopul e, de fapt, cred eu, în simetrie cu intențiile autoarei, care, după cum vă spuneam mai sus, nu încearcă să deconstruiască, ci să echivaleze diferitele perspective și să le așeze într-un echilibru solid.
E nevoie de tot mai multe astfel de inițiative, mai ales cele apărute prin eforturi independente, care se bazează pe susținerea unor comunități mici, dar entuziaste, și care reușesc să depășească granițele locale. Acest lucru arată că perspectivele noastre sunt și ar trebui să fie similare, deci convergente, iar popularizarea lor se poate face și prin intermediul artei și cu efort comunitar. Cum, de fapt, e cel mai sănătos într-o lume tot mai polarizată.
