În munca sa de a ne ține la zi cu noutățile mondiale în materie de sf, Armada, un imprint al editurii Nemira, ne oferă anul acesta un nou roman premiat și nominalizat. Amintirea imperiului este romanul de debut al scriitoarei Arkady Martine și primul din seria Teixcalaan. Autoarea, pe numele ei real Anna Linden Weller, este istoric american, pasionată de istoria Imperiului Bizantin, și city planner. Am amintit de pregătirea și meseria ei nu fără rost. Romanul este un space opera plin de referințe la organizarea imperial-bizantină și cu multe elemente arhitectonice și de planificare urbană.
Povestea o are în centrul atenției pe Mahit Dzmare, ambasadoare stațială a micii republici de la marginea imperiului Lsel (o stație minieră independentă), în planeta-capitală Teixcalaan. Deși foarte tânără și neexperimentată ea are câteva avantaje în fața contracandidaților la postul de ambasador. În primul rând iubește cultura imperiului, una deosebit de complexă și extinsă în timp și spațiu, iar în al doilea rând este compatibilă neurologic cu fostul ambasador stațial Yskandr Aghavn, mort în condiții suspecte. Acest al doilea aspect este legat de o tehnologie Lsel secretă ce permite transferul cunoștințelor de la o generație la alta, prin intermediul unor mașinării imago implantate chirurgical în locul unde trunchiul cerebral se întâlnește cu cerebelul. Pentru ca transferul de cunoștințe între fostul (foștii) posesorii ai mașinăriei și cel nou trebuie să existe o compatibilitate ridicată între ei.
Tocmai această invenție, ce potențează memoria posesorului extinzând-o spre trecut, dar care permite și accesul la sentimentele și experiența posesorilor ei, reprezintă miezul intrigii. Zvonurile legate de caracteristicele mașinăriei imago capătă o aură magică. Însuși împăratul cade pradă uneltirilor, de care fostul ambasador stațial nu este străin, și ajunge să creadă că mașinăria imago îl poate face nemuritor. În Carbon modificat, Richard Morgan se joacă și el cu același concept. Memoria, cuprinzând nu doar informațiile brute, ci și sentimentele, poate fi salvată și stocată în cloud, de unde se poate recupera în caz de nevoie. Diferența fiind că în Carbon modificat această memorie nu poate fi concatenată cu a altor indivizi, ea rămânând a unuia singur, a posesorului, care-și poate schimba cel mult trupul (văzut în acest univers ca un receptacul material ce poate fi golit și umplut de ceea ce am putea numi sufletul omului, adică memoriile sale).
Însă mașinăria imago nu e singurul aspect ce evidențiează acest roman, făcându-l demn de un premiu Hugo. Gadgeturile tehnologice pălesc în fața bogăției artistice. Autoarea imaginând un imperiu ce pare a-și fi găsit un punct de echilibru – împăratul lăudându-se tinerei stațiale cu 80 de ani de pace. Pentru un imperiu ce se întinde pe o suprafață importantă din galaxie și cuprinde nenumărate națiuni și culturi, lipsa unei provocări poate echivala cu prăbușirea sub propria-i greutate birocratică. Iar provocarea apare, atât din interior (prin ezuazuacați sau alți pretendenți din zona militară), cât și din exterior. La marginea lui profilându-se o civilizație mecanicistă, sau cel puțin suficient de neumană încât piloții stației Lsel să nu reușească stabilirea unui dialog cu ei.
Două tehnologii merită amintite, pentru că, cred eu, vor mai fi pomenite în următoarele volume ale seriei. Astfel, deși nu se insistă pe termeni tehnici, iar societatea pare a nu cunoaște calculatoarele, serverele, mașinile avansate (cu sau fără pilot automat), avem un Oraș (cu majusculă) o inteligență artificială ce controlează toate aspectele vieții pe planeta-capitală, atât administrativ cât și polițienesc. Aceștia din urmă formând o instituție aparte în care individualitatea este topită într-un organism unitar. Ei se mișcă, vorbesc, acționează ca un singur organism controlat de Oraș. Întrebarea, pusă și de Mahit, „cine controlează Orașul?” rămâne până la finalului acestui prim volum fără răspuns. A doua tehnologie este numitul norcârlig, o interfață ce se aplică peste ochi sau în ochi oferind acces la un flux de noutăți (feed), un fel de Internet.
Iar sfatul de aici o îngrozea.
Solicită redirecționarea forței de anexare; anunță informații valide despre recent descoperita invazie plănuită de ne-umani în punctele de mai jos; nu anunța coordonatele până la primirea confirmării.
Rămân multe subiecte deschise și întrebări fără răspunsuri. Ce va face noul împărat, cine controlează Orașul, cine sunt invadatorii ne-umani de la graniță și ce vor ei? În limba engleză a apărut cel de-al doilea volum din serie A Desolation Called Peace. Nemira, așteptăm traducerea.
Titlu: Amintirea imperiului (Seria Teixcalaan, partea I)
Autor: Arkady Martine
Data apariției: 2 mar. 2021
Titlu original: A Memory Called Empire
Traducător: Mihai Dan Pavelescu
Editura Nemira
Imprint Armada
Câștigător al premiului Hugo 2020 pentru cel mai bun roman
Finalist al premiilor Nebula, Locus & Arthur C. Clarke
Câștigător al premiului pentru debut Compton Crook
Cel mai bun roman SF din 2019 pentru The Guardian, Library Journal & Den of Geek
Cea mai așteptată carte science-fiction din 2019 pe Goodreads
7 comentarii
Foarte interesant. Am cumpărat-o și eu trebuie să mă apuc să o citesc dar nu simțeam că e momentul. Acum mă simt inspirată să o fac. Am citit că autoarea este homosexuală și este căsătorită cu altă femeie. Este adevărat? Se simte asta în roman? Că nu ați pomenit nimic și eu cred că era important.
E așa cum spui 🙂 Am stat un pic pe gânduri dacă să sau să nu vorbesc despre homosexualitate. Ea există în carte, atât prin prezența autoarei, cât și prin dragostea ce se înfiripă între protagonistă și asekreta Zegras Trei. Însă, probabil cu gândul la cititorul mediu, care posibil să nu guste astfel de relații, legătura între cele două este unilaterală și la nivel de concept, nu de acțiune. Așadar, dacă va fi importantă și relația sexuală dintre cele două femei, și nu doar cele legate de profesie și de prietenie, va fi de căutat în următoarele volume. În acest prim volum al seriei nu.
PS există și alte relații homo și hetero sexuale. Să nu uităm că imaginea imperiului este construită după ceea a Bizantinilor și Romanilor, în ciuda numelor aztece.
Daniel, niște amănunte picante, ce naiba!!!
😉
Un amănunt picant? Am unul: împăratul are o clonă pe care vrea să o posedeze (crede el că e posibil).
😉
Trebuie neapărat să cumpăr cartea asta.
Îmi place foarte mult ca atunci când citesc un roman scris de o femeie să văd / trăiesc într-o perspectivă feminină și invers.