Babel este un miniroman science-fiction scris de Vladimir Colin și publicat prima dată în 1978 la Editura Albatros, ulterior reeditat la editura Nemira în 1992 și 2014. Romanul a fost premiat de Uniunea Scriitorilor în 1978 și de European Science Fiction Society în cadrul Eurocon 1980 cu premiul Europa. Babel este al șaselea roman publicat de către Vladimir Colin, după Legendele țării lui Vam (1961), A zecea lume (1964), Pentagrama (1967), Dincolo de zidul de neon (1968) și Grifonul lui Ulise (1976).
Foarte bine primit în epocă, vezi premiile, atât de către critică, cât și de către public (dovadă fiind desele sale reeditări) romanul nu și-a păstrat atractivitatea și prospețimea. Stilul în care a fost scris, mult prea poetic, uneori alunecând de-a dreptul în prozodie, îl face greu citibil și inteligibil de către cititorii contemporani, mari amatori de aventuri dezbrăcate de orice încărcătură filozofică. La „uitarea” sa contribuind în mare măsură și miza romanului sau bine zis lipsa ei, în ciuda frumoasei prezentări de care se bucură:
„Regizat cu abilitate perversă, spectacolul iluziilor simulează perfect viața, înșelând astfel simțurile celor supuși unui soi original de extorcare psihică. Însăși interzisa planetă Babel, penitenciar de lux și loc de sinistră tortură morală rezervată celor asupra cărora experimentează Scat Mor, nu e altceva decât invenție aburoasă, fără acoperire în realitatea materială a lucrurilor. (…) în SF-ul romanesc Vladimir Colin a impus un stil inconfundabil, de rafinată virtuozitate.“ – Mircea Opriță în prefața ediției Nemira.
Trei oameni, un pământean, un marțian și o venusiană, fac cunoștință unul cu altul, dar și cu destinația, în cabina unei nave spațiale ce-i poartă spre planeta interzisă Babel. Dotați cu abilități speciale, mai cu seamă venusiana, călătorii devin rapid prieteni la cataramă, un fel de frați de cruce, pe baza unui pact paranormal ce include schimbul unor statuete-avatar (ce înlocuiește tradiționalul scuipat în palmă, sau mai sângeroasa crestătură, urmată tot de un schimb de fluide, de data asta sânge). Autorul nu insistă pe motivațiile ce stau în spatele formării unei astfel de prietenii ultrarapide. Vom afla mai târziu, sau vom deduce din acțiunile celor trei, că venusiana poate citi mintea celor din jurul ei, marțianul își urmărește cu abnegație interesele, iar pământeanul e doar teribil de deprimat.
De altfel cam astea sunt și descrierile celor trei călători, metamorfozați în aventurieri, sau – dacă imaginația ne joacă feste și suprapunem involuntar peste povestea lor povestea lui Dorothy și a Vrăjitorul din Oz – suflete aflate în căutarea eului. Venusina își dorește recăpătarea purității, marțianul a umanității pierdute, sau doar corupte, iar pământeanul dragostea.
Cei doi nepământeni nu aparțin unor altor specii, ei sunt tot homo sapiens supuși acelorași condiționări fiziologice și având metehnele pământești. Cu alte cuvinte poți scoate omul de pe Pământ, dar nu poți scoate pământeanul din om. O viziune oarecum terracentrică și deloc originală. Aflăm destul de repede că cei trei fug de niște responsabilități, sau, dacă vreți, au probleme psihologice nerezolvate, precum și că Babel este o planetă greu accesibilă, numită când Penitenciar, când planetă interzisă („O planetă insignifiantă, abia mai mare decât un asteroid [..]”).
Babel, excelent descris de către Colin, le oferă tot ce-și doresc, chiar mai mult, plusând cu apariții tridimensionale și scene de un realism desăvârșit. Personajul ce stă în spatele scenei, precum Oz în lumea sa, pe nume Scat Mor „celebrul om de știință și explorator al spațiului cosmic, de soarta căruia nu se mai știa nimic de multă vreme”, nu este însă ceea ce sperau ei să fie, izbăvirea și totodată epilogul căutărilor, ci doar o altă etapă în drumul lor. Colin se joacă aici cu multe idei. Ca un prestidigitator, ne face să privim în altă parte în timp ce el scoate un iepure din joben, sau o ghirlandă de flori din mânecă. Încet, încet, aflăm nu doar povestea din spatele fiecărui personaj și, implicit, motivațiile ce l-au făcut să străbată atâta drum, ci și tarele care l-au făcut să aibă nevoie de această călătorie inițiatică.
Felul în care Vladimir Colin construiește poveștile din spatele personajelor este poate marele neajuns al romanului. Dacă în privința lumii imaginate, Babel, și a micilor povești în ramă, ce au un scop recreațional, înțelegem mai târziu, dar și terapeutic, Colin își dă măsura talentului său, în ceea ce privește povestea în mare, cadrul cu toate elementele necesare să ofere o singură imagine, lucrurile îi scapă de sub control. Povestea lâncezește de multe ori, împotmolită în filosofii sterile, sau inutil repetate.
Dacă însă ne depărtam de imaginea oferită la o primă lectură și privim la contextul epocii (comunistă, dictatorială), vom avea surpriza să descoperim (și) o altă cheie prin care să citim întreaga poveste a acestor trei suflete mult încercate, dar și a planetei penitenciar pe care se fac experimente interzise, iar viețile oamenilor sunt sursă de amuzament pentru un dictator omniprezent și (teoretic) omnipotent. De altfel, alunecând pe panta asta, putem propune și alte viziuni asupra textului. Există liber arbitru într-o lume complet controlată, dictatorială, sau determinismul este regula de bază? Este oare, așadar, acestă poveste un roman de aventuri sci-fi sau mai degrabă o distopie, așa cum sugerează finalul? Sau doar un vis?
Cuvîntul creaţie figurează în toate limbile făpturilor raţionale, şi de la prima unealtă pînă la opera de artă sau organizarea socială, omenirile au imaginat mai întîi, pentru a realiza apoi. Multe închipuiri rămîn totuşi la stadiul de vis sau de coşmar, fără a izbuti să capete consistenţa realităţii. Din păcate, în primul caz, din fericire, într-al doilea… Ştiinţa albă a gerlilor a descoperit de mult că iluzia, imaginea poate deveni concretă, de vreme ce nu e nici ea decît o formă de energie convertibilă. Babel era o simplă imagine implantată în creierii unor fiinţe adormite, ca şi Arla, ca şi Asp, acum însă, Babel, Arla şi Asp există, după cum noi trei, Ralt, Idomar şi cu mine nu eram pe Babel decît nişte imagini implantate în propriile noastre creiere manipulate pe trei lumi diferite şi acum existăm, în carne şi oase. Dar existăm de două ori, aici şi în încăperilelaborator ale Cosmospect-ulul… Experienţa e neobişnuită şi nu ştiu ce poate rezulta de pe urma dedublării noastre. Poate că nimic, în ce ne priveşte pe noi, cei de pe Babel. Dar nu mie indiferent nici ce i se întîmplă Or-aldei de pe Gerl, a cărei soartă nu se mai poate desfăşura decît între limitele demenţei sau declasării. Pe de altă parte, legătura psihică dintre noi două nefiind complet întreruptă, traumele psihismului Oraldei de pe Gerl, odată scoase din laborator, ar putea avea ecouri nedorite în mine, cea de pe Babel. Spun ar putea, pentru că totul e incert… Dar am cîntărit lucrurile şi, în ce mă priveşte, am optat. Rămîn aici, sacrificînd-o pe cea cu care nu vreau să mă mai identific, fără să mă pot hotărî totuşi s-o condamn la existenţa degradantă ce o aşteaptă. Alegerea, din nou, poate comporta primejdii: nu ştiu cum voi reacţiona la şocul pe care, cu siguranţă, moartea pe Gerl mi-l va pricinui. Am hotărît cu toate astea să-mi asum riscurile şi, dacă v-am înfăţişat cazul meu, am făcut-o pentru că mi-era mai uşor. Apreciaţi singuri în ce măsură problemele fiecăruia dintre voi se aseamănă sau diferă de problemele mele şi, în deplină libertate, alegeţi între existenţa pe Babel sau reluarea ei pe lumile de pe oare veniţi.
Poate că genialitatea unor scriitori constă și în capacitatea de a nu oferi o singură cheie de înțelegere. Fiecare poate înțelege altceva din misterul celor trei și a planetei Babel. Însă cu siguranță cu toții înțelegem dorința lor de a evolua, de a fi liberi și de-și căuta fericirea, cu atât mai mult cu cât perioada (și scena) este una învăluită în smogul dictaturii.