H. G. Wells, cunoscut publicului mai ales prin romanele Războiul lumilor, Omul invizibil și Mașina timpului, devenite cărți cult, a fost un autor britanic prolific. A publicat mai mult de 50 de romane, zeci de povestiri și câteva sute de articole de critică socială, eseuri, comentarii, articole de popularizare a științei și altele. Wells a fost un admirator al ideilor darwiene, pe care le-a transpus etic în viața socială, fiind un jurnalist, cum îi plăcea uneori să se numească, pacifist și socialist.
Editura Eagle a reeditat o serie de romane scrise de Wells, în traducerea lui Mircea Opriță. Acestea sunt Insula Doctorului Moreau, Primii oameni pe lună, Războiul lumilor, Omul invizibil și Mașina timpului. Volumele, într-o grafică unitară, au fost reunite ca o serie distinctă în cadrul mai larg a colecției Seniorii imaginației.
În Insula Doctorului Moreau Wells ne pune în fața unei dileme morale, așa numitul uplift, în care o specie inteligentă intervine în dezvoltarea unei specii mai puțin inteligente, cu scopul de a o face mai inteligentă. Sub o altă formă, regăsim această problematică în serialul sf Star Trek sub denumirea de Prime Directive.
O parabolă a teoriei darwiniste și o satiră socială tăioasă, clasicul roman science-fiction al lui H.G. Wells, Insula Doctorului Moreau, este o explorare fascinantă a tot ceea ce înseamnă a fi uman. Este şi o utopie socială eşuată, iar în aceasta, mai mult decât în incidentele epice de suprafaţă, romanul lui Wells se întâlneşte, ca un pământ fertil, cu sămânţa perenă împrăştiată de Swift.
Primii oameni în lună a fost inițial publicat sub formă de foileton în revista The Strand Magazine și a fost influențată de romanul De la pământ la lună, de Jules Verne și opera lui Jacques Offenbach din 1875 (de unde a preluat denumirea de seleniți pentru locuitorii lunii). În acest roman științifico-fantastic, doi exploratori, domnul Bedford și un om de știință excentric, domnul Cavor, pleacă pe Lună cu scopul de a o studia. Acolo se întâlnesc cu o civilizație extraterestră numită seleniți, asemănătoare unor insecte.
Wells introduce, cu acest roman, tema extratereștrilor insectoizi, dar și a unei civilizații stratificate, cu indivizi crescuți pentru munci specifice, temă ce poate fi întâlnită în romanul Minunata lume nouă, de Aldous Huxley.
Publicată în anul 1897, sub formă de foileton în revista Pearson’s Weekly, Omul invizibil aduce în prim plan o altă problemă socială, ba chiar mai multe. În primul rând avem tema savantului nebun, genial, dar imatur psihologic, care-și testează descoperirile pe propia piele. În urma unui astfel de experiment, personajul principal, Griffin, ajunge să devină invizibil, fără posibilitatea de a mai reveni la forma sa anterioară.
Ajuns în această stare nenaturală, Griffin își pierde încet, încet uzul rațiunii, posedat de diverse crize de furie ucigașă. Această stare extremă i-a fost inspirată lui Wells de a doua carte din Republica lui Platon, unde se face observația că, dacă un om ar ajunge invizibil, el ar fi aproape ca un zeu, putând încălca legea fără să poată fi pedepsit.
Scriitorul rus Yakov I. Perelman a subliniat în Physics Can Be Fun (1962) că, din punct de vedere științific, un om făcut invizibil prin metoda lui Griffin ar fi trebuit să fie orb, deoarece ochiul uman lucrează prin absorbția luminii care intră, fără a o lăsa să treacă complet. (Wikipedia.org)
Războiul lumilor este poate cel mai cunoscut roman al lui H.G.Wells. Scris între 1895 și 1897 și serializat în revista Pearson din Marea Britanie și revista Cosmopolitan din SUA în 1897, romanul spune povestea unei invazii marțiene, care are loc undeva în sudul Londrei.
Romanul a avut o influență puternică asupra literaturii în general, dar, mai ales, asupra literaturii și cinematografiei science-fiction. Invaziile extraterestre devin între timp un subgen de sine stătător, nu neapărat al unor entități marțiene, cât a orice este străin de umanitate și de Pământ. Tema se folosește de frica atavică față de o posibilă invazie și înlocuire a tot ce este local și normal. Se spune că romanul este și o critică la adresa imperialismului, văzut ca o invazie extraterestră a unor locuri străine, dar nu mai puțin interesante.
A fost dramatizat memorabil într-un program de radio din 1938, regizat de Orson Welles, care ar fi provocat panică în rândul ascultătorilor care nu știau că evenimentele erau fictive. Romanul a influențat chiar munca oamenilor de știință. Robert H. Goddard s-a inspirat din carte și a contribuit la dezvoltarea atât a rachetei cu combustibil lichid, cât și a rachetei în mai multe etape , care au dus la aterizarea pe Lună Apollo 11, 71 de ani mai târziu. (Wikipedia.org)
Mașina timpului este un roman (miniroman) post-apocaliptic, publicat de H.G.Wells în 1895. Cu ocazia asta, el introduce două concepte noi și anume mașina timpului, ca o unealtă specială ce permite călătoria în timp, și pământul muribund, anume sfârșitul inevitabil al Pământului o dată cu cea a Sistemului Solar.
Personajul principal al romanul este un inventator englez, care reușește să construiască un dispozitiv ce-i va permite călătoria în timp. Astfel, el ajunge în anul 802.701 e.n, unde se întâlnește cu o civilizație postumană formată din două rase distincte. Morlocii, care trăiesc în subteran, urmașii muncitorilor din epoca victoriană, și eloii, urmașii aristocrației. Între cele două rase umane există o ură de moarte.
Fără a intra în detalii, lumea imaginată de Wells este evident o critică la adresa stratificării sociale din perioada în care el trăia, critică valabilă, cu modificările necesare, și în prezent.
