G. P. Ermin a debutat în 2020 cu nuvela Făt Frumos vs. Darth Vader, descrisă ca „o satiră science-fantasy ce combină elemente din celebrul univers Star Wars cu personaje legendare ale folclorului românesc.” Urmează la scurt timp romanul Evanghelia după Crist 2.0, primul din trilogia Trilogia Imperiului IA, și Ultimul înger – Prima I.A., al doilea volum. Așa cum sugerează și numele seriei, firul comun al romanelor este relația dintre om și inteligența artificală.
Au trecut vremurile în care roboții erau doar unelte, uneori vag antropomorfizate, supuse unor legi imuabile, de genul celor scrise de Isaac Asimov și încălcate demonstrativ de R. Daneel Olivaw. Suntem cu sute de ani în viitor, sau poate mii, unul în care roboții, sub denumirea de inteligențe artificiale, au preluat de la oamenii rolul de ființe dominante, întemeind un imperiu, creând legi noi, specifice, și relații sociale. Cu toate acestea ei își poartă, uneori cu vinovăție, alteori cu inconștiență, moștenirea culturală umană.
Încă din primele pagini ne devine evident că Ultimul înger – Prima I.A. este mai degrabă o novelizare a unor idei filosofice, decât un roman de aventuri. Personajele sunt atent construite, fie prin dialoguri, fie printr-o prezentare, fiecăruia fiindu-i pregătit un rol bine definit, pe o scenă atent construită. Intrarea lor în scenă, la fel cu ieșirea, având legătură cu creșterea în complexitate a mesajului filosofic.
În debutul romanului, unul de introducere în problematică, dar și de prezentare a relațiilor dintre IA și oameni, respectiv, dintre îngerul Seraph și ceilalți, întrebările sunt mai degrabă simple: ce înseamnă a fi om, ce înseamnă si fii înger, ce înseamnă să fii ia? După care totul începe să se complice, relațiile dintre cele trei entități devenind tot mai complexe, pe măsură ce noi și noi întrebări sunt puse. Cu atenția și priceperea unui maestru șahist, Germin, cu fiecare capitol, mai face o mișcare, mai mută un pion pe o tablă imaginată tot de el. Suntem prinși inexorabil în acest joc, în care intrăm și ieșim, după cum ne dictează autorul, mai plini de întrebări, mai avizi de cunoaștere.
În A.I. Artificial Intelligence (2001), filmul lui Steven Spielberg, inspirat de romanul Supertoys Last All Summer Long, de Brian Aldiss, roboții / inteligențele artificiale din viitor sunt proiectate și construite ca substitute pentru oameni. Și aici, ca și în romanul lui Germin, întrebările legate de ființarea acestora pun în umbră orice altceva. Relația om-mașină devenind de la un punct încolo sufocantă. Personal, cred că oamenii se pot îndrăgosti de obiecte, chiar dacă forma și utilitatea lor sunt pur domestice, cu atât mai mult dacă fenotipul devine unul uman. În Mașinării ca mine Ian McEwan merge și mai departe, imaginând un robot casnic capabil de simțăminte și, drept urmare, îndrăgostit iremediabil de iubita proprietarului. De unde o adevărată tragedie.
O altă interpretare o găsim la Kazuo Ishiguro în Klara și Soarele. În acest roman, Klara, un android, va rămâne în permanență conștientă de scopul pentru care a fost creată. Acela de a fi de ajutor oamenilor. În lipsa scopului ea devine un obiect. Totuși, chiar și așa, genialul Kazuo Ishiguro ne stârnește cu câteva întrebări ridicate de faptele oamenilor și a androidei: poate un robot lua locul unui om? Poate o inteligență artificială crea o religie?
Iată-ne din nou pe terenul lui Germin. Acolo unde întrebările ne provoacă să găsim răspunsuri, iar în lipsa lor să ne imaginăm cu va fi.
Romanul lui Germin ne poartă de pe Pământ în Spațiu și de acolo înapoi. Indiferent pe unde ne poartă, întrebările rămân aceleași, parcă indiferente la cine este cel care le pune. Om, înger sau inteligență artificială cu toții ne zbatem să trăim, să ființăm, în același spațiu îngust al imaginației umane. Pentru că, așa cum ne spune înțeleptul Augustin, orice ființă care construiește o civilizație este în fond tot un om, iar ia-urile, prin calitățile lor, dar mai ales prin defectele lor, se dovedesc a fi la fel de umane ca oricare dintre noi.
Ultimul înger – Prima I.A., de G. P. Ermin
Titlu: Ultimul înger – Prima I.A.
Autor: G. P. Ermin
Editura: Editura Crux
Dată publicare: 2022
Număr de pagini: 220
ISBN: 978-606-9027-15-8
DESCRIERE
„Foarte, foarte tari ideile și combinațiile de specii și regnuri din romanul Ultimul Înger – Prima I.A., toate dau o adâncime amețitoare textului. De asemenea, elementele mai rar întâlnite în literatura SF, precum omul prins între creația divină și cea umană, întrebările despre rostul îngerilor într-o lume în care inteligența artificială trafichează trăiri umane ce pot fi experimentate de IA, toate acestea duc lectura într-o zonă… scary. Autorul te conduce în locul în care îți spui: stai așa, de ce îmi mai pasă de orice pe lume dacă nu am răspuns la întrebarea asta?” – Ovidiu Vitan
„Ultimul înger – Prima I.A. este încă o carte scrisă în stilul inconfundabil al lui G. P. Ermin, poate cam prea întunecată pentru gustul meu. Este, într-adevăr, un roman SF, dar este şi un roman psihologic, dacă nu chiar filozofic. Sau teozofic, încă nu m-am hotărât. Puțin prea pesimistă, uneori chiar înfiorătoare, dar concluzia nu poate fi decât una singură: o carte care merita citită.” – Marian Ursi
„Autorul revine cu un nou roman în care îmbină SF-ul cu elementul religios, reinterpretând de această dată mitul lui Adam și-al Evei. Mulți vor citi această carte ca pe un roman de dragoste proiectat pe un fundal SF, eu prefer să o văd ca pe o ocazie excelentă pentru a filosofa despre natura umană și, mai ales, despre suflet. La urma urmei, ăsta este elementul forte al autorului, împletirea dintre SF și religie.” – Ana Scalcau
