În timpul domniei fanariote din principatele Române, un tânăr dintr-un sat săsesc este nevoit să-și părăsească locurile natale pentru a-și căuta rostul în lumea largă. Cum plecarea lui are de-a face cu darul lui de a aduce o ploaie sâcâitoare, aventura lui devine mai curând o permanentă fugă de superstițiile oamenilor decât o căutare a propriului rost.
Voi începe prin a spune, cu toată sinceritatea, că nu aș fi crezut că aveam să ajung să citesc o carte scrisă în acest fel de către un autor român contemporan. Am fost impresionat încă de la primele pagini de stilul cărturăresc pe care George Cornilă reușește să-l stăpânească și să-l folosească pentru a crea ceva coerent. Limbajul e perfect adaptat, atât la nivel de vocabular cât și la nivel de formulare, lumea zugrăvită are greutate, e vie, personajele sunt foarte bine așezate în peisaj. Așadar, din punct de vedere al realizării, numai de bine.
„În cele ce urmează vom vedea cum mirobolanta epifanie s-a arătat venerabilului Ghenadie și cum tânărul Joseph a ajuns, dintr-un flăcău truditor din Dorrental, care se căznea să învețe în același timp tainele fierăriei, ale slovelor și apoi ale țârcovniciei, un proscris care să străbată, cu desaga în spinare, pretutindeni prigonit, meleagurile frumoase și dușmănoase de la marginea Imperiului Habsburgic și până la coasta Imperiului Otoman. Vom mai vedea și cum a ajuns el… Vom mai vedea.”
Nu doar narațiunea e foarte atent cântărită, ci și dialogurile. Farmecul lor e aparte, reușește, din câteva cuvinte, să adauge o tușă de profunzime atât personajelor, cât și evenimentelor. Probabil că ceea ce atrage cel mai mult la această carte este ingeniozitatea cu care atmosfera vremii e recreată cu foarte mare atenție la detalii și cu o permanentă urmărire a autenticității. În drumul său, Joszef străbate mai multe areale geografice din spațiul românesc, intră în contact cu oameni feluriți și e uimit de multe peisaje, urbane sau naturale, aducându-și ploaia peste ele și păstrând-o, de asemenea, în suflet.
Deși conflictul interior al personajului e doar un motiv pentru a pune în scenă un roman mai degrabă istoric, de călătorii, cam cum ar scrie un cronicar al vremii pornit la o plimbare mai lungă, el există și se adâncește gradual pe măsură ce mai multe personaje își lasă amprenta asupra protagonistului.
Elementul fantastic, deși anunțat încă de pe pagina de gardă drept „realism magic”, nu joacă un rol prea important în poveste. Desigur, creează o atmosferă apăsătoare, îi motivează personajului principal și hăituitorilor lui acțiunile, dar este, până la urmă, doar un decor. Efortul principal aici este cel de a crea o imagine istorică deosebită printr-o încrengătură de povești, cele mai multe dintre ele cunoscute. Sunt enorm de multe povești în această carte. Unele insinuate, unele spuse ca atare de către personaje, unele puse în scenă prin acțiune. Acestea variază de la horror la steampunk, de la câteva propoziții strecurate, la zeci de pagini.
Am apreciat foarte mult fragmentul despre inventator și mașinăriile acestuia, pot spune chiar că mi-a părut rău că întreaga carte nu a urmat acest curs: „Zicând acestea, bărbatul se îndreptă spre omul de tinichea. Deschise ambele sertare și toate cele trei uși din nuc furniruit ale biroului, arătând mecanismul dinăuntru – o întortocheală de alămărie, pârghii ca de pantograf, valțuri, știfturi, lanțuri, arcuri, sârme și roți dințate –, dovedind astfel că era o mașinărie și nimic mai mult, apoi aranjă piesele pe tablă, albastre și fildeșii, învârti o manivelă, un ticăit ca de ceas se porni de undeva din pieptul acoperit cu broderii și omul deschise ochii.” Mi-a plăcut de asemenea și fragmentul cu viața la circ, foarte bună mi s-a părut și relatarea episodului în care eroul se îndrăgostește, acela fiind, prin inocența personajului masculin, foarte puternic.
Un alt aspect interesant este multiculturalismul epocii. Influențele turcești se îngână cu cele occidentale, lumea aflată la granița dintre două sfere de influență pe cât de puternice pe atât de diferite dezvăluindu-se fascinant, strat după strat.
Există însă și două aspecte peste care, oricât aș vrea, nu pot trece fără a le menționa, și anume folosirea în exces a enumerațiilor și abundența poveștilor în poveste. Iar dacă primul aspect e cumva justificat de dezideratul folosirii unui stil cât mai autentic, similar celui în care scriitorii epocii își așterneau rândurile cu penița, celui de-al doilea nu prea-i găsesc vreo scuză. Peste enumerații am ajuns la un moment dat să trec fără a le mai citi, indiferent că acestea se refereau la feluri de mâncare sau la detalii arhitecturale, însă sunt atât de multe referiri la atât de multe povești, cronici, legende, întâmplări și personaje istorice, încât la un moment dat, mai ales spre sfârșit, când ritmul introducerii acestora e chiar galopant, cititorul le pierde șirul și are impresia că autorul face doar paradă de cunoștințe. Și, deși îmi dau seama de volumul de muncă de documentare din spate, și sunt impresionat, totuși nu văd valoarea pe care toată această abundență de trimiteri o adaugă cărții de față.
Totuși, nu pot conclude decât invitându-vă să citiți această carte absolut remarcabilă și impresionantă.
Diluvium de George Cornilă
Editura: Crux Publishing
ISBN: 978-606-9027-05-9
PREZENTARE
La finele Epocii Fanariote, copilul Joszef din Dörrental descoperă că este altfel decât ceilalți. Ploaia îl însoțește oriunde merge. Până și împrejurimile Dörrentalului, umede, mlăștinoase, luxuriante, fuseseră aride până la nașterea sa. Acum, vechiul pustiu este preschimbat într-o orezărie. Temându-se să spună cuiva — oricum, cine l-ar crede? —, devenit deja adolescent, Joszef fuge de acasă. Ajunge mai întâi pe o plantație de tutun de la Dunăre, apoi se alătură unui circ ambulant și călătorește prin Principatele Române, urmărit de trimișii bisericii, de arnăuți, de haiduci, de poteră, de mulciberiți, de cei care încep să-și dea seama că în spatele flăcăului bălai și sfios se ascunde ceva. Căutând o misterioasă carte care ar putea elucida misterul poverii pe care este condamnat să o poarte, ajunge în Bucuresci, unde învață cum să profite de pe urma straniei sale particularități. Începe astfel să meargă acolo unde este chemat și plătit să alunge seceta. Unii îl consideră un sfânt, alții îl acuză de vrăjitorie, alții îl socotesc a fi un escroc.
Mai presus de o aventură magic-realistă la Porțile Orientului, Diluvium este o călătorie a descoperirii de sine și a locului în lume, totodată o alegorie, vorbind despre darul și blestemul de a fi diferit, despre menire, împlinire și rost.
