Dacă primul volum al seriei Earth’s Children oferea exotismul intrării în lumea oamenilor de Neanderthal, iar cel de-al doilea dramatismul supraviețuirii dintr-un Robinson Crusoe primitiv, cel de-al treilea și al patrulea roman așază oarecum seria pe un făgaș stabil, acela al unei aventuri cu aer de telenovelă, având ca decor Europa din urmă cu treizeci de milenii. Ce e de admirat la autoare este munca de documentare în ceea ce privește climatul, speciile de animale și de plante specifice perioadei. Este o întreprindere extrem de complexă, care are parte de mici scăpări inevitabile – cum ar fi, de exemplu, faptul că sedimentele au început să se acumuleze la gura de vărsare a Dunării în Marea Neagră în perioada post-glaciară și, prin urmare, la vremea acțiunii din cărți nu exista Delta Dunării. Dar povestea e bine scrisă, coerentă, amănuntele eronate prezentate nu influențează modul cum ar fi curs, prin urmare ele merită doar să fie consemnate, fără a reprezenta obstacole, capete de acuzare menite să ne determine să strâmbăm din nas și să pufnim disprețuitori. Dimpotrivă, efortul de documentare al autoarei este de admirat, ea reușind să creeze un cadru extrem de viu, plauzibil, cu ample accente puse pe migrația animalelor din acea perioadă, tehnicile de vânătoare folosite, nivelul de dezvoltare al artei (extras din obiectele decopertate din diverse situri arheologice pe pe cuprinsul Europei datând din acea perioadă), plantele și modul lor de folosire, obiceiuri alimentare și vestimentare etc.
The Mammoth Hunters
Evident, la fel ca în romanele precedente, autoarea imaginează salturi tehnologice care au luat mii sau zeci de mii de ani. Rolul lor nu este de a oferi o imagine reală, ci de a face o trecere în revistă a cum ar fi putut arăta evoluția omenirii – comasând-o într-o poveste care trebuie să fie atractivă. Îmblânzirea cailor și lupilor îi oferă ocazia nu numai de a crea scene emoționante, urmărind cum comportamentul acestor animale și al oamenilor a ajuns să se modifice odată ce au „semnat pactul”, dar și de a pune în balanță inovația și spiritul conservator, cu conflictele aferente născute din confruntarea lor.
Ayla și Jondalar explorează comunități diverse. În una dintre ele, femeile și bărbații împart în mod egal sarcinile de conducător. Alta e constituită sub forma unei uniuni de triburi – unul cantonat pe pământ, celălalt format din navigatori (pe Dunăre). Există și un trib căzut în mâna unei conducătoare tiranice, dornică să creeze o societate de amazoane, unde bărbații au o soartă crudă. Fiecare tip de societate este bine prezentat, cu o dinamică veridică a membrilor – unul dintre punctele forte ale autoarei, foarte bună în creionarea personajelor și a relațiilor. Idilicul cuplu al celor doi călători e pus la încercare de un alt pretendent al tinerei, Auel exploatând la maxim filonul acesta care poate constitui un adevărat deliciu pentru amatorii acestui gen de drame amoroase, valabile în orice perioadă a istoriei omenirii.
Ștacheta seriei rămâne foarte sus, autoarea oferind câte ceva pentru gustul fiecăruia. Vrei aventură? Ai un periplu de-a latul Europei, pornind din zona actualei Ucraine și urcând spre Dunăre spre izvoarele ei și traversând un ghețar în Centrul Europei, într-o întreprindere care te ține cu sufletul la gură, oferind tensiunea și exotismul caracteristice oricărei cărți de gen. Vrei să te cufunzi în lumi din alte vremuri? Pornind de la obiectele găsite în situri vechi de zeci de milenii, Auel creionează comunități plauzibile, cu viața lor de zi cu zi și mediul înconjurător care te face să te simți „de-acolo”, construind drame cotidiene, sisteme sociale, economice, politice și tehnologice care, păstrând doza lor de primitivism, sunt creionate astfel încât să ofere repere familiare oricui. Vrei povești siropoase? Ai cu duiumul, ba încă și condimentate cu scene erotice explicite, detaliate pe multe pagini (fără a face notă discordantă, ci potrivindu-se perfect în ansamblu). Vrei filozofie? Gândurile personajelor, întrebările lor, încercarea de a surprinde misterele lumii dincolo de misticismul specific perioadei oferă profunzime volumelor. Vrei să afli detalii despre cum ar fi putut fi viața în acele vremuri, despre plante, animale, climă? Cartea este plină de informații pe care autoarea le-a adunat în urma unei documentări minuțioase.
The Plains of Passage
Cărțile sunt pline de clișee, dar asta nu le diminuează calitățile, datorită talentului și atenției autoarei. Scenele de acest gen nu apar pocnind din degete, ci sunt pregătite cu grijă, curg natural, iar rezolvarea – așteptată – vine firesc, iar asta conferă veridicitate.
Contrastul dintre lumea oamenilor de Cro-Magnon și a celor de Neanderthal devine mai pronunțat. Dacă, în volumul precedent, Jondalar luase cele spuse de Ayla ca pe o latură exotică a trecutului ei (și a personalității, aceasta fiind puternic influențată de traiul printre oamenii Clanului), aici avem de-a face cu confruntarea unor idei preconcepute. Pentru popoarele întâlnite de cuplu în periplul către izvoarele Dunării, „capetele turtite” sunt simple animale, aflate doar cu puțin deasupra urșilor. Ideea că ar avea o organizare socială similară lor, credințe în ființe supranaturale, ba chiar și un limbaj rudimentar, reprezintă o blasfemie. Iar o persoană care a crescut alături de ei nu poate fi decât una sălbăticită, demnă de dispreț. Aici, autoarea reușește să se joace foarte inteligent cu stereotipiile înrădăcinate în cei întâlniți, puse față în față cu admirația pe care le-o stârnește Ayla prin ideile și inovațiile ei, prin faptul că „are putere asupra animalelor” (a domesticit cai și lupi), că se pricepe atât la fabricarea armelor și la vânătoare, cât și la vindecarea altora cu ajutorul plantelor. Rezultatul acestui joc este unul incert, unii dintre oameni alegând să aprecieze calitățile femeii, în timp ce alții continuă să o blameze și să-i pândească orice eroare pentru a ostraciza – profitând și de incapacitatea ei de a se obișnui că oamenii de Cro-Magnon pot minți, pot fi duplicitari (lucru inexistent în comunitatea neanderthaliană).
În cele din urmă, însă, bunătatea cultivată din copilărie dă roade în cazul Aylei, ea reușind să dovedească faptul că merită să fie apreciată. Episodul în care încearcă să-i facă viața mai ușoară unui copil „născut din spirite amestecate” (Cro-Magnon și Neanderthal) poate fi pus față în față cu cel în care, pornind spre vest, își dă seama că pierde orice șansă de a-și mai vedea propriul copil cu „spirit amestecat”, rămas în sânul Clanului Ursului de Peșteră. Acest contrast, pregătit cu grijă și neforțat, creează o scenă sfâșietoare.
Odată cu atingerea destinației – locul de unde plecase Jondalar, cu ani în urmă, deschide o listă cu întrebări. O vor accepta ai lui la fel cum au făcut-o, în cele din urmă, cei întâlniți pe parcurs? Va ajunge o Zelandoni (femeie sacră)? Va vedea „marea cea mare de la vest”? Se vor stabili legături comerciale între oamenii de Cro-Magnon și cei de Neanderthal? Cum va fi Ayla în rol de mamă, în condițiile în care copilăria ei a fost una restricționată de regulile Clanului și a fost îndepărtată de primul ei copil? Femeia căreia îi fusese promis Jondalar înainte de plecare în călătoria spre Răsărit îl mai așteaptă?
La acestea – și la altele – ar urma să răspundă ultimele două cărți ale seriei, The Shelters of Stone și The Land of Painted Caves.
