Așteptam să citesc o nouă carte scrisă de Robin Hobb. Are autoarea asta ceva în felul de a povesti care mă face să dau pagină după pagină, savurând pur și simplu lectura. Din fericire, traducătorii aleși până acum s-au achitat minunat de sarcină, iar cărțile sună superb și în română.
În general, îmi place când un scriitor își ia timpul necesar pentru a construi cadrul acțiunii. Da, din acest motiv începutul cărții e lent, plin de detalii menite să te introducă în atmosferă, să descrie locurile, istoria, să permită personajelor să crească, să se contureze. Pot fi 50, 100, 200 de pagini până începe acțiunea propriu-zisă. Cu cât povestea e mai frumos spusă, cu atât am mai multă răbdare cu asta.
După ce m-am delectat preț de două trilogii cu viața lui FitzChivalry Farseer, m-am bucurat să văd că, de data aceasta, acțiunea s-a mutat din Cele Șase Ducate în Bingtown. Pentru că, da, trilogia Corăbiile însuflețite se petrece în aceeași lume cu celelalte două trilogii traduse până acum în română, Farseer și Omul arămiu. Și-mi place când un autor scoate la suprafață teritorii doar menționate în alte opere ale sale, le dă viață, culoare.
Societatea din Bingtown este în schimbare. Neguțători noi vin și încep să cumpere tot mai multe dintre terenurile celor vechi, aducând cu ei obiceiuri dezgustătoare, cum ar fi comerțul cu sclavi. Asta e posibil deoarece Neguțătorii vechi sunt prinși în tradiții ce-i obligă, vreme de generații, să meargă pe sârmă între prosperitate și faliment. Poporul mutant din Tărâmul Ploilor Sălbatice îi ajută să-și construiască nave magice, ale căror rate împovărează zeci de ani familiile Neguțătorilor. Sunt vase ce absorb sufletele proprietarilor lor vreme de trei generații, după care se trezesc la viață, corăbii capabile să înfrunte valurile și vânturile mult mai bine decât cele din lemn obișnuit, dar a căror personalitate e influențată de experiențele prin care sunt nevoite să treacă în peregrinări. Unele înnebunesc, cum e cazul lui Paragon, o corabie eșuată, ai cărei ochi au fost scoși și despre care se zice că și-ar fi ucis echipajul. Unii se feresc de ea, considerând-o blestemată. Alții încearcă să pună mâna pe lemnul vrăjitor din care e construită. Doar o femeie cu pielea arămie, nou-venită în Bingtown, are răbdare și încearcă să se apropie de sufletul schingiuit, să afle ce se ascunde în spatele poveștilor întunecate.
Mai este și Althea, ce a crezut că moartea tatălui său, a treia generație din familia Vestrit care a deținut corabia Vivacia, o va anima pe aceasta din urmă, iar ea îi va deveni căpitan. Dar testamentul bătrânului dă comanda ginerelui, un tânăr avid de căpătuire, ce detestă tradițiile. Dornic să-și scoată familia din datorii, e dispus să facă orice ‒ de la a-și obliga fiul să părăsească viața de călugăr, împotriva voinței sale, ori de a se deda mult mai bănosului comerț cu sclavi, fără să-i pese că suferința acestora ar putea să afecteze personalitatea în formare a Vivaciei.
Și mai este ambițiosul pirat Kennit, ce visează să devină regele infractorilor, câștigându-și adepți prin faptul că jefuiește corăbii cu sclavi și-i eliberează pe aceștia din urmă.
Iar undeva, în străfundurile mărilor, mișună periculoșii șerpi de apă, cei ce caută să reînvie legende aproape uitate…
Robin Hobb are grijă să-și dezvolte excelent personajele. Își ține cititorul alături de ele, ajutându-l să le înțeleagă toate deciziile și punându-l în fața unor dileme morale. Lucruri care, prezentate doar la suprafață, ar putea fi catalogate drept „bune” și „rele” capătă dimensiune, justificări ce permit o analiză în profunzime, iar judecarea și stabilirea simpatiilor și antipatiilor devine mult mai dificilă. Eroii au latura lor întunecată, iar antieroii pe cea luminoasă. Nu e doar alb și negru, sunt o sumedenie de culori, de nuanțe, iar asta constituie punctul forte al cărții.
Relațiile din Bingtown și cele cu exteriorul, alianțele, familiile, sunt prezentate în diferite contexte, permițând cititorului să înțeleagă mecanismele, relațiile, să-și facă propria părere despre ele. Un adevărat festin.
Intriga e complexă, dar se desfășoară într-un ritm natural. Unora probabil că li se va părea enervant de lent. Pentru mine, a fost perfect. Exact ceea ce-mi doresc de la o poveste fantasy. Finalul romanului duce acțiunea abia la stadiul la care personajele încep să se pună pe picioare. Tind să cred că adevărata miză a trilogiei va începe să fie vizibilă undeva în cursul celui de-al doilea volum.
Până acum, singura dezamăgire din partea lui Robin Hobb a venit de la rezolvarea trilogiei Farseer. Omul arămiu a avut un final la înălțime, semn că autoarea a învățat între timp să construiască un deznodământ care să nu decredibilizeze ce scrisese până atunci. Corăbiile însuflețite a fost scrisă între cele două, prin urmare mă pot aștepta la orice de la ultimul volum: satisfacție, ori o nouă dezamăgire.
Până atunci, însă, aștept să mă delectez cu a doua carte a seriei.
An aparitie: 2019
Autor: Robin Hobb
Categoria: SF & Fantasy
Colectie: Armada
Editura: NEMIRA
Titlu Original: Ship of magic
Traducator: Ana-Veronica Mircea