Ion Danciu s-a născut într-un sat de pescari bețivi, care de abia mai număra 85 de suflete. Satul era situat…
1 – Urmărirea Mușri nu contenea să mulțumească Zeului Furtunii pentru că, numai prin puterea Lui, arșița încetase pe durata…
‒ Când mă voi întoarce, voi veni cu tunete și fulgere! Neîndurător voi apărea pentru cei nevrednici, dar stăpân binevoitor…
Orcinus Orca, Balena Ucigașă, spaima celor șapte mări, a scos capul din bazin la prima chemare a dresorului. Apoi, aplauzele…
De când se știa, Lenore ducea ofrande zeilor. Pornise pe Drumul Aleșilor la doar cinci ani, imediat după moartea moșului…
Sunt mort de cinșpe minute. Așa a zis doamna asistentă când a ajuns ambulanța, că s-au grăbit degeaba și oricum…
Agnes strânse din dinți și se strădui din răsputeri să nu zbiere. Se prinse cu palmele de pulpele subțiri și…
În ultima vreme am citit foarte multă proză scurtă românească, mai ales din zona SF/Fantasy/Fantastic. Pe lângă faptul că profilul…
Ce este fantasticul? Am să încep această cronică sprijinindu-mă pe două presupuneri, pe care le cred de bun simț: că…
– Un tur al galeriei? Bătrânul custode al muzeului mi-a deschis uşile sălilor, lăsându-mă să colind nestingherită prin Peştera lui…
Prima dată când i-am auzit că vor să mă vândă a fost când aveam ȋn jur de o sută şaizeci…