Keeper (2025) – review spoiler-free

Osgood Perkins, care în ultimii ani și-a câștigat propria nișă în fenomenul filmului horror de autor (The Monkey, Longlegs), ne supune atenției un nou slow-burn halucinant care, în ciuda câtorva pași strâmbi, oferă o experiență cinstită în ale bizarului.

Liz (Tatiana Maslany) și Malcolm (Rossif Sutherland) împlinesc un an de relație și decid (de fapt, Liz cedează la insistențele lui Malcolm) să petreacă unui weekend la cabana din pădure a celui din urmă. Spectatorul care a întârziat cinci minute, și prinde filmul din acest punct, poate suspecta că Liz va fi victima unor clișee consacrate ale genului horror. Cel care a venit de la început o știe – căci Keeper începe cu un montaj al fostelor lui Malcolm, toate sfârșind pline de sânge și țipând în obiectivul camerei.

Deci, misterul poveștii nu se învârte în jurul întrebărilor dacă? sau cine?, ci, mai de grabă, cum? Iar răspunsul lui Perkins este un tur de forță constând în viziuni profetice, mesaje criptice și figuri care se strecoară printre umbre. În același timp, Liz are de înfruntat și barajul de red-flags al lui Malcolm, vizitele vărului cu atitudine de bully (Birkett Turton), care nu pare să aibă conceptul de intimitate sau vreun filtru la gură, dar și propriile anxietăți legate de relație. Altfel spus, acești demoni moderni s-ar putea să îl înfricoșeze pe spectator mai mult decât elementul supranatural al filmului.

Cât despre cel din urmă, deși autorul adună la un loc toate clișeele, execuția este reușită – nu în mică parte datorită stilului vizual bine pus la punct. Cabana este amenințătoare și opresivă, cu pereți din sticlă ce nu lasă niciun loc pentru refugiu. Pădurea și pârâul din spatele casei sunt obiectul unor cadre superbe, dar nu-ți poți îndepărta suspiciunea că ar fi complici ai forțelor întunecate; iar odată ce trecem în a doua jumătate a filmului, creaturile încep să iasă din umbre și să-și arate, treptat, adevărata înfățișare.

În fapt, aceste entități constituie punctul forte al întregii experiențe. Ar fi mai mare păcat să-ți iei spoiler văzând o imagine cu una din ele (da, fiecare arată diferit!), decât să afli misterul central al poveștii.

Venind vorba despre acesta, pentru spectatorii care se așteaptă de la Liz să pună treptat cap la cap toate piesele de puzzle, până dezvăluie secretul cabanei, dezamăgirea este iminentă. Similar unui alt horror marca Perkins (vorbim aici despre Longlegs), misterul este revelat de către unul dintre persoanje, printr-un autentic info-dump, stilizat și îmbrăcat în haina de folk-horror. Odată bifat pe listă și acest pas narativ, facut parcă mai mult din obligație, filmul își poate desfășura set-piece-ul final, care se întâmplă să fie bine executat și încheie într-un mod elegant the whole affair.

În concluzie, sau, mai bine zis, în loc de una, Keeper poate fi recomandat cu încredere iubitorilor de gen. În schimb, cei în căutarea unui scenariu mai ingenios, sau care evită măcar clișeele standard, s-ar putea să își găsească satisfacția în altă parte. Pentru mine, Keeper este un film de păstrat.