Impresii de lectură

Mai jos vă las câteva impresii pe care mi le-au lăsat cărțile SF&F citite (sau recitite) în ultima perioadă. Poate vă stârnesc și vouă curiozitatea.

Jean M. AUEL – The Plains of Passage

Al patrulea volum al seriei Earth’s Children continuă aventurile Aylei și ale lui Jondalar. Călătoria lor de pe malul Mării Negre, pe cursul Dunării și, dincolo de izvoarele fluviului, până în apropierea Oceanului Atlantic îi oferă autoarei ocazia de a prezenta fauna, flora și condițiile climatice ale Europei de pe vremea când oamenii de Cro-Magnon și cei de Neanderthal au conviețuit pe acest continent.

Atât protagoniștii, cât și membrii triburilor întâlnite pe drum inventează o serie de lucruri care au ajutat la progresul omenirii. Firește, elementele prezentate în serie au avut loc pe parcursul a mii sau zeci de mii de ani, cel mai probabil apărând și dispărând periodic din diverse zone populate, până au devenit normă – și nu pe parcursul unei singure generații. Dar vorbim despre o operă de ficțiune ce încearcă să spună o poveste de demult și s-o facă astfel încât să ne ofere repere familiare. În ceea ce mă privește, am trecut destul de ușor peste această problemă și m-am bucurat de o lectură care m-a purtat în anii adolescenței, când citeam cu drag „Clubul temerarilor”, de exemplu.

John BRUNNER – Timpuri nenumărate

Am decis să reiau opera lui Brunner tradusă în limba română, să văd cum mi se va părea acum, la 20 sau chiar 30 de ani de la prima lectură. Am început cu Timpuri nenumărate, care include trei povestiri revizuite pentru a forma un roman – un procedeu destul de comun pe vremuri. „Operația” se simte, deoarece sunt trei acțiuni distincte, iar personajele nu au cine știe ce profunzime, limitându-se fiecare, în mare parte, la una dintre acțiuni.

Dar, per total, e o istorie contrafactuală plăcută, chiar dacă relativ simplistă. Încadrând-o însă în ceea ce se scria atunci când a apărut, mi se pare ok. Premisa de la care pornește este aceea că Invincibila Armada a învins flota engleză, iar Spania a cucerit Anglia, devenind pionul principal în istoria lumii. O lume unde călătoria în timp e posibilă, dar cea în spațiu nu. Drăguță găselniță (chiar dacă nu e aprofundată), conferind un iz de originalitate unei povești care jonglează cu temele cunoscute ale paradoxurilor temporale.

Mircea CĂRTĂRESCU – Enciclopedia zmeilor

Autorul încearcă să creeze o mitologie a zmeilor, abordând lucrurile atât dintr-o perspectivă presupus științifică, cât și din cea a „culegătorului de povești”. Dincolo de aceste aspecte, cartea mi s-a părut că se limitează la un umor faci, fără a ținti mai sus. Sau poate că se adresează unor vârste mult mai fragede.

Ted CHIANG – Exalare

Un nou volum de povestiri al unui autor care are, în opinia mea, idei extraordinare. Mi-a plăcut cum a pus problema călătoriei temporale într-un cadru aparte, al culturii arabe din vremea când aceasta era la apogeu – lucru ce i-a permis să se joace într-un mod destul de original și exotic cu o temă obișnuită. Povestirea care dă titlul volumului ridică o interesantă problemă privind conservarea energiei; este prezentată o lume unde lucrurile au respectat cu strictețe creaționismul biblic; se speculează despre softuri ce sunt crescute și evoluează la fel ca oamenii; se inventează un dispozitiv care ne permite să ne amintim totul exact cum era, fără alterarea evenimentelor în mintea noastră. Cireașa de pe tort mi s-a părut textul care încheie volumul, unde personajelor li se oferă ocazia să studieze toate liniile temporale izvorâte din posibilele decizii luate în legătură cu o acțiune sau alta.

O carte solidă, la fel ca volumul precedent, cu probleme menite să pună cititorul să se gândească „cum ar fi dacă”. Adică exact ce știe SF-ul să facă mai bine.

James S. A. COREY – Poarta lui Abaddon

Al treilea volum al seriei Expansiunea ne oferă un nou episod din interacțiunea omenire – protomolecula extraterestră ce a infestat Eros, apoi Venus, iar acum a creat un portal dincolo de orbita lui Uranus. Facțiunile în care e împărțită omenirea (pământeni, marțieni, centurieni) încearcă, fiecare, să controleze lucrurile și, evident, asta duce la tensiuni și conflicte. Și face asta în fiecare volum, ceea ce începe să devină plicticos. E drept că acest al treilea roman încearcă să prezinte un cadru mai complex, dar mi s-a părut relativ tern. Iar stilul cinematografic folosit de cei doi autori reprezintă un turn off pentru mine. Seria rămâne una drăguță, dar nu mi se (mai) pare că iese din pluton.

Ursula K. Le GUIN – Deposedații

Am citit Deposedații cu mult, mult timp în urmă. Mi-a plăcut și atunci, mi-a plăcut și acum. Autoarea încearcă să prezinte două sisteme socio-politice, cu plusurile și minusurile lor. Pe de o parte, avem un comunism idealizat, fără partea totalitaristă, iar de partea cealaltă un capitalism corupt, individualist. Autoarea nu judecă, nu încearcă să încline balanța într-o parte sau în alta, ci doar oferă două peisaje, cu lumini și umbre – practic, o discuție politică având în spate un decor SF – cu o găselniță reușită pentru vremea la care a fost scris, anume comunicarea instantanee în spațiu (ansiblul).

Ursula K. Le Guin nu e un autor ușor de digerat. Are ritmul său, unul lent, necesitând multă răbdare pentru a se ajunge la finalul în care toate piesele de puzzle se așază și creează o superbă imagine de ansamblu (de remarcat, în cazul cărții de față, că sfârșitul conduce spre început, într-un cerc bine adus din condei). Unii o vor găsi încântătoare, alții plictisitoare.

Marian TRUȚĂ – Început de anotimp ploios la Ezary

Un volum ce conține preponderent povestiri mai vechi ale autorului, majoritatea cu tentă fantastică. Se simte că nu sunt la fel de cizelate precum textele actuale, dar au farmecul lor, o doză de exotism și de tristețe. „Norii, cerul” și „Început de anotimp ploios la Ezary” mi-aș fi dorit să fie dezvoltate, deoarece premisele lor (contactul cu o civilizație străveche, respectiv refacerea ecosistemului Terrei) mi-au stârnit interesul și aveau potențial.