Doru Treta
Născut la Timișoara, pe 26 februarie 1949, este membru fondator al cenaclului „H. G. Wells”, pe care l-a condus timp de doi ani. A debutat în 1972, cu o schiță publicată în numărul 396 al „Colecției Povestiri științifico-fantastice”, număr dedicat cenaclului „H. G. Wells”. Între 14 și 15 aprilie 1972, Daniel Cocoru, fondatorul cenaclului SF din București, viitorul Solaris, împreună cu Doru Treta și Alexandru Mironov, de la recent înființatul cenaclu „H. Coandă” din Craiova, a organizat prima consfătuire a cenaclurilor SF din România, la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa” din București. La eveniment au participat formațiuni din cele trei orașe, precum și alți iubitori de science-fiction din țară. Această consfătuire a fost prima reuniune a pasionaților de SF din România și, mai târziu, în cronologia ROMCON, a fost catalogată drept ROMCON 1. Tot în 1972, la Timișoara, a apărut culegerea „Povestiri științifico-fantastice”, îngrijită de Doru Treta și Marcel Luca, cu proze semnate de șase autori ai cenaclului „H. G. Wells”. A fost prima antologie a unui cenaclu SF din România. De-a lungul timpului, a publicat articole și povestiri în revista Paradox a cenaclului. În 2024 a publicat romanul mainstream „Sunt un corupt”, iar în 2025 i-a apărut volumul science-fiction „Iarba verde de acasă”. În prezent, are la tipar volumul de memorii „Veștejirea timpului”.