editorial

O revistă, trei ani, patru numere Fantasy

Pe 16 decembrie 2019 Galaxia42 a scos capul în lume. Ne-am gândit atunci că cel mai potrivit ar fi ca…

3 ani ago

Am trecut de-un număr rotund

Suntem la numărul 31, iar asta înseamnă că am trecut de 30, reușind astfel să învingem tentația de a ne…

3 ani ago

V.I.P.

Cum în pandemie n-au fost posibile târgurile și lansările de carte, ori alte evenimente, lumea a fost nevoită să găsească…

4 ani ago

Win-win scenario

Încă de când am început proiectul Galaxia42 (voiam să spun „aventura”, dar suna prea cringey) am avut în minte un…

5 ani ago

Premii europene, atitudine românească

Am scris și editorialul trecut despre Societatea Europeană de Science-Fiction și despre glorioasele premii pe care le acordă anual în…

5 ani ago

Serbia, o altă insuliță

În literatura SF/F/H, Europa nu este cu nimic mai mult decât un arhipelag de insule fără poduri între ele. Există…

5 ani ago

O molimă și doi împărați

Se zice că au fost odată ca niciodată două împărății prietene cu popoare înrudite. Să zicem imperiul Roz și imperiul…

5 ani ago

Semne bune anul n-are

Pentru industria cărții din România, anul 2020 a fost, fără doar și poate, cel mai rău de până acum. Cel…

5 ani ago

Rețelele sociale, paratrăsnetul mâniei noastre

Am asistat cu toții cu gurile căscate la un eveniment pe care nu am fi crezut că aveam să-l vedem…

5 ani ago

Trolul, zombiul, răspândacul de știri false și nervosul

De câțiva ani încoace, câteva categorii de „oratori” devin tot mai vizibile prin efectul pe care-l au asupra stării noastre…

5 ani ago

Culoarea spaimelor noastre

„Știi acea încremenire atotstăpânitoare, care acoperă totul înainte de apus? Când până și vântul încetează să mai bată printre copaci.…

5 ani ago

Editorial: The Colour of Our Fears

“You know that great pause that comes upon things before the dusk? Even the breeze stops in the trees. To…

5 ani ago