Amândoi avem un nume,Amândoi o soartă-n lume.

Peștele pescar deveni neliniștit. O vibrație surdă se făcea simțită, mai ales în stomacul lui cam gol. Se extrase din mâlul în care se camuflase în așteptarea vreunui pește mai credul și se răsuci pe toate părțile încercând să determine direcția sunetului, iar, când acesta deveni de-a dreptul asurzitor, o șterse de-acolo cu toată viteza de care era capabil. La timp, căci de sus, lăsând în urmă o lungă dâră din bule de aer, cobora vijelios o corabie. Pârâind din toate încheieturile, caravela portugheză se înfipse cu botul în fundul oceanului ridicând vârtejuri de nămol și creând o adevărată ceață subacvatică.

Oxioros ieși din grota în care se refugiase și, înotând prin nori de mâl, dădu roată corabiei, minunându-se cum de se putuse scufunda o asemenea puternică navă. Află răspunsul atunci când din siajul caravelei apăru o sirenă. Înotă până la ea și o salută cu respectul cuvenit pentru o regină a mărilor. Se așezară pe stânca ce străjuia intrarea în grotă:

‒ De ce le cânți marinarilor până-și pierd mințile și se izbesc cu corăbiile de stânci?

Sirena se întinse și îl mângâie pe Oxioros pe burtă:

‒ Tu de ce îți folosești lumina pentru a atrage alți pești către tine? răspunse ea cu o altă întrebare.

‒ Pentru că sunt singur, răspunse pescarul.

‒ Și-atunci? De ce-i devorezi când, în sfârșit, ți se alătură?

‒ Pentru că mi-e foame, se burzului peștele.

Sirena zâmbi, arătându-și dinții ascuțiți ca niște brice:

‒ Vezi?! Suntem la fel, sunt singură, îmi cânt tristețea singurătății, dar și mie mi-e foame, așa suntem sortiți noi să fim: niște monștri, amândoi!

Adevărul cuvintelor ei îl cam deprimă pe Oxioros, dar mai apoi îi veni o idee:

‒ Poate… grăi el către sirenă, poate că ar trebui să nu mai căutăm întovărășire cu mâncarea noastră, ci să ne găsim prieteni cu pofte similare.

Sirena zâmbi surprinsă:

‒ Da! E o idee. Să devii prieten cu alți monștri… Atunci, făcu ea un semn către corabia scufundată, vrei să mi te alături pentru a prânzi împreună?

‒ Mulțumesc frumos! Nu am mai împărțit niciodată mâncarea cu altcineva.

Sirena și Oximoros schimbară între ei zâmbete ascuțite și înotară spre trupurile înecate care pluteau agale printre rămășițele caravelei portugheze.