Respiră! (fragment de roman)

Venise și noaptea. David se băgase în pat, după o cină ceva mai puțin consistentă, dar binevenită, niște cartofi fierți cu cașcaval. Nu ațipise bine, că sărise în capul oaselor. Un atac brusc de panică îl făcuse să respire greu, cu inima bubuindu-i în piept. Trăgea aer din greu, întretăiat și o sudoare înghețată îl acoperise din cap până în picioare. În viața lui nu simțise așa ceva, nici măcar atunci când îl gonea poliția sau se încăiera pentru mâncare ori pentru vreo zdreanță murdară și știrbă prin suburbii. Problema era că nu avea niciun motiv să treacă prin astfel de stări. Atelierul era gol, doar un bec chior pe care îl lăsase aprins dea­supra patului destrăma un pic obscuritatea. Printr-o fereastră mică, noaptea era de smoală. Nu avea curaj să se ridice din așternut, privind în semiobscuritate cu ochi mari, exoftalmici, bombați de frica paroxistică. Un fel de ușoară vibrație, un zumzet slab aproape că ridica praful de pe măsuță.

Un geamăt neomenesc ce venea de afară îl făcu să sară în sus. Sunetul nu era puternic, dar era cumva cavernos și… deznădăjduit, completat de niște foșnete uleioase…

„Visez, dracu să mă ia!”, își spuse David și, în mod uimitor, chiar atunci se gândi că nu știuse niciodată cine-i pusese numele, pentru că pe părinți nu și-i amin­tea deloc. Mors, un idiot de prieten de-al lui de pe străzi, îi tot spunea că provine dintr-o eprubetă și i-o fi dat numele vreo asistentă matolită. Îl caftise de câteva ori pentru asta, deși dobitocul se tot jurase că glumise.

Mintea lui căuta tot felul de subterfugii pentru a scăpa din încleștarea panicii, dar se pare că nu-i prea era de folos. Vibrația crescu în intensitate și căpătă accente de țiuit foarte înalt. David vomită brusc, direct din stomac, icnind puternic de mai multe ori și înecân­du-se. Zgomote stranii înconjurau baraca, dar parcă nici nu erau zgomote, pentru că bărbatul le percepea mai mult ca pe niște senzații, reflectate de diferitele sale organe. Ba în stomac, ba în piept, ba în spate, ba în creștetul capului. Nu scăpau nici ficatul, intestinele. Apoi ușa începu să se deschidă cu un scârâțâit ușor, de balamale neunse. Ceva translucid se profila pe negura de afară.

David se trase în spate, lipindu-se de capul patului și când reuși să-și ia privirea o secundă din cadrul ușii, căută disperat ceva care să-i servească drept armă. Dar gândul acesta îi provocă un nou acces de vomă.

Pe ușă pătrundea un fel de siluetă gelatinoasă, cu forme vag umanoide, care părea mai degrabă potrivită să se prelingă decât să folosească poziția bipedă. Și totuși o făcea, deși deplasarea se producea printr-un fel de tremur, de contracții succesive, ca la viermi. David nu vedea bine, ochii îi lăcrimau de la efortul de a voma, dar mai ales de la groaza care pusese stăpînire pe el. I se păru că în interiorul jeleului umblător exista o altă siluetă, încețoșată, mai densă.

Vibrațiile crescuseră la apogeu, răsturnând sculele din atelier, creând o hărmălaie precum cea provocată de vasele dintr-o bucătărie lovită de cutremur. Peste tot zgomotul și zumzetul acela groaznic, vagabondului i se păru că aude strigăte care veneau de undeva din curte. Începu să deșlușească mai bine și recunoscu vocea lui Varney.

„Lukia! Lukiiiaaa! Înapoi! Lasă-l! N-auzi? Dă-i drumul! Acum!”

Strigătele erau tot mai apropiate. Alcătuirea păru că ezită, dar lui David nu-i era clar ce anume făcea, pentru că n-avea de-a face cu ceva solid, ci numai cu transparențe roti­toare sau curgătoare, care cu greu încropeau un fel de siluetă. Un geamăt ca cel de adinea­uri, dar mult mai apropiat și mai puternic, îi făcu pă- rul măciucă. Varney se năpusti pe ușă.

„Afară!” strigă, apoi glasul i se înmuie inexplicabil.

„Lukia, fii bună și mergi la tine în cameră. Vin și eu imediat.”

Monstruozitatea gelatinoasă se strecură înapoi pe ușă, probabil modificându-și dimensiunile, pentru că în poziție bipedă părea foarte înaltă. Acestea fură ultimele imagini pe care David le văzu înainte să cadă într-un binecuvântat leșin.

Titlu: Respiră!
Autor: Daniel Botgros
Editura: Pavcon
Coperta: George Ionescu
Ilustrație: Xu Haiwei (Unsplash)
Nr. pag.: 288
ISBN: 978-606-9625-33-0

Colecţia: Colecția Science-Fiction, #188

O pierdere teribilă poate lovi oricând! Fără avertisment, fără nicio pregătire. Doar lama teribilă a destinului, care vine de niciunde, lovește, desparte și dispare! Iar cumplitul gol se instalează instantaneu. Și nu mai pleacă. Niciodată. Rămâne doar un nesfârșit deșert. O luptă inertă pentru o orientare oarbă într-un pustiu sfâşietor.
Dar dacă, totuși, mai există o speranță? O izbăvire stranie și neomenească. Ce am alege? Ce am dori să alegem? Sau… putem cu adevărat alege?
Fiinţe din alte lumi, din alte dimensiuni, ni-i aduc pe cei dragi înapoi, într-un fel de stranie resurecție, procedând astfel la un sacrificiu religios pentru ele însele. Vom accepta să îi revedem pe cei duși, aflați însă într-o stare fără de formă sau le vom dori odihna veșnică?

Un roman science-fiction care se desfăşoară aidoma unui film de acțiune, incitant, dur, sumbru şi alert de la prima până la ultima pagină. Firul epic urmărește cutremurătoarea istorie a poliţistului Patrick Quinlan, pus în faţa unei alegeri imposibile, într-o lume aproape imposibilă.