Rejuvenare

Când Raisa a împlinit 70 de ani s-a privit în oglindă și s-a întrebat a n-a oară dacă să se programeze la o nouă ședință de Rejuvenare. Urma să fie a treia și ultima suportată de asigurarea încheiată cu Compania. Chipul care o privea înapoi, cel de la 50 de ani sau pe acolo, de dinainte de Rejuvenări, era încă pasabil, după standardele vremii, dar declinul era vizibil în rețeaua de riduri din jurul ochilor, în linia maxilarului care-și pierduse fermitatea, în cutele care se adânceau de o parte și de alta a gurii. Căpătase și un tic nenorocit, să-și aducă mandibula în față, așa încât dinții se aflau într-o permanentă mușcătură. La cum arătau lucrurile sub haine nu se mai gândea, ca să nu se deprime total.

O nouă Rejuvenare? Se gândea de ceva vreme la asta. Metodică fiind, înainte de Prima făcuse și o listă cu Pros și Cons. O căută și o găsi într-un fișier numit taman așa: Pros și Cons Rejuv.

Pros:

• în câțiva ani se va transforma într-o smochină fadă;
• toate cele vor începe să cedeze inexorabilei forțe gravitaționale;
• no libido, no sex, dry (ura cu pasiune lubrifianții);
• va albi, va trebui să se vopsească;
• va pleca de la farmacie cu punga de medicamente;
• va ieși la pensie (oh, pensia era un gând terifiant) deci banii vor deveni puțini, iar asigurarea din ce în ce mai scumpă;

Cons:

(și, atenție, era ultima, căci n-avea de unde plăti una la preț întreg)

• va mai avea parte de o vară indiană;
• va încăpea în toate rochiile păstrate cu grijă de când avea 52 kile;
• va petrece ca o burlăciță;
• va flirta cu bărbați tineri (din cei hămesiți, aflați la Prima, care se risipeau în cuceriri, cu carnețelul negru în buzunar);
• va putea iar să se plângă de dureri menstruale, nu de dureri de șale;
• nu se va mai gândi, cel puțin pentru câțiva ani, că este bătrână, bătrână;
• va fi o prezență socială plăcută și pentru copii…..

O citi și zâmbi. Acum ar fi pus niște Cons în plus și ar fi șters niște Pros. Tratamentul, la momentul acela revoluționar, încerca și reușea cumva să facă reversibile procesele de îmbătrânire. Doar că, dacă estetic vorbind lucrurile erau extraordinare, la nivelul funcționării sistemelor interne lucrurile nu mergeau așa de lin. Așa că era nevoie de tratamente suplimentare de rezolvare a unor probleme, delicate de cele mai multe ori, costisitoare întotdeauna. Pachetul de Rejuvenare oferit de Companie acoperea doar o parte dintre ele. Astfel încât recăpătarea tinereții era un proces, cu etape, nu o schimbare bruscă. De aici și indecizia Raisei.

După Prima, care-i readusese aproape 10 ani din viață înapoi, fusese fericită să se afle din nou într-un corp încă apetisant, cu un libido despre care uitase cum se simte, se îndrăgostise și avusese gemenii. Partenerul său nu stătuse prea mult prin preajmă, crescuse copiii singură și, când venise vremea pentru o nouă Rejuvenare, o îmbrățișase cu ușurare. Încă 10 ani care trecuseră ca o zi iar ea ajunsese la 70, arătând încă de 50, e drept, dar și obosită și frustrată. Prietenele dinainte de Prima fuseseră pierdute de mult, ca și cele de dinainte de a Doua. Acum nu mai avea nici partener, nici prietene, nici măcar un animal de companie de când Sconcs se cărase în raiul pisicesc. Copiii erau pe picior de plecare la școli fandosite, în străinătate, casa devenea prea mare cu fiecare zi care trecea.

Ah, copiii… Cu ei nu discutase încă. Și de ce-ar fi discutat, era viața ei, corpul ei, avea dreptul la propriile alegeri, se irită brusc și inutil. Ce dacă Cynthia era foarte vocală împotriva Rejuvenării, împotriva sistemului care-i ademenea pe oameni cu tinerețe-fără-bătrânețe, doar ca să-i facă să muncească mai mult, să le ia economiile, să-i stimuleze să procreeze, până când va rezolva și problema natalității cumva, prin clonare, poate, cine știe… Cynthia, care nu înceta să vorbească despre cât de natural este să îmbătrânești, câtă demnitate în a lăsa experiențele de viață să ți se vadă pe chip, pe trup, cum omul nu-i făcut să trăiască atât și cum multiplele Rejuvenări afectau mintea, dizolvau eul, distrugeau sufletul. De fiecare când discuția ajungea la suflet ea simțea că explodează, simțea că o mănâncă pielea aia ridată, din care voia neapărat să iasă, ca un fluture dintr-o crisalidă cenușie. Cynthia, care la cei nici 19 ani știa cu precizie cum ar trebui să se simtă o femeie de 50 și nu accepta nici un argument rațional, nici unul emoțional. Sistemul ăsta nenorocit, putred și hrăpăreț, care tratează ființele umane ca pe obiecte! O să-l distrugem din temelii, mamă, de n-o să mai rămână nimic din el. Sper să apuci ziua în care vei putea să îmbătrânești frumos, cuminte, înconjurată de nepoți, pe care-i vei răsfăța cu dulciuri și cu povești…. Conta că ea nu dorea asta? Că nu dorea să simtă că sufletul îi moare încet într-un mausoleu de oase scârțâinde, de organe care se lichefiau lent, de mușchi atrofiați, manevrat defectuos de un creier degenerat?

Cezar, pe de altă parte, urmărise toate disputele cu real interes, pusese niște întrebări deștepte, ascultase răspunsurile și declarase că Rejuvenarea este fascinantă, că această întoarcere cu cheia, ca un mecanism de ceas, al biologiei este ce-și dorește să studieze, să aprofundeze.

Copiii au sunat-o pe rând cu urări de sănătate, bucurii, împliniri, tot tacâmul. Cezar a trimis prin curier un buchet mare de flori, pe care Raisa l-a uitat la birou. Avea să-l găsească după weekend, veștejit, fapt care a întristat-o. Atâta cadou și nici de ăla n-a fost în stare să se bucure. Cynthia a încercat să o convingă din nou să nu se programeze pentru Rejuvenare, pe ea a enervat-o lipsa de empatie a fiicei sale și i-a și spus-o apoi, ca discuția să nu degenereze într-o ceartă, a motivat că are treabă și a închis. Seara a găsit-o în fața televizorului, cu un pahar de vin care nu-i plăcea și un serial pe care nu-l urmărea, de fapt. A decis să aștepte o nouă zi și s-a dus la culcare devreme.

A doua zi a primit un mesaj de la Companie, cu urări aniversare și invitația de a-i vizita. Aveau pentru ea o propunere interesantă.

Știa, cumva, de pe la colegele care șușoteau în pauze, că tehnologia permitea mai nou o Rejuvenare cu până la 20 de ani. Așa că, atunci când reprezentantul Companiei i-a spus că o astfel de tehnologie era reală și fusese deja aplicată clienților, nu a fost surprinsă. I-au făcut o ofertă: o Rejuvenare de minus 20 de ani fără costuri suplimentare iar ea accepta să fie mamă surogat de două ori într-un interval de 4 ani, cu servicii remunerate. În plus, asigurarea rămânea la aceeași valoare până la sfârșitul vieții. Ea a cerut o jumătate de oră timp de gândire. Și-a imaginat cum ar fi fost să aibă din nou 30 de ani, cum avea să poarte două sarcini, copii de care nu se putea atașa, s-a gândit ce-ar fi zis Cynthia. Nu s-a gândit decât în treacăt la cei încă 20 de ani de muncă în plus, banii primiți suplimentar puteau fi investiți ca să aibă și după pensionare un venit decent. S-a mai gândit că Cezar ar fi fost încântat, măcar de progresele tehnologice dacă nu de maică-sa arătând beton. La sfârșitul acelei jumătăți de oră a solicitat încă o clauză în contract: eutanasierea când nu s-ar mai fi putut mișca/spăla/hrăni singură. Ei au fost de acord și contractul a fost semnat.

În ziua în care s-a întors de la sesiunea de Rejuvenare, Cynthia i-a scris că renunță la studii și se alătură unui grupări ai cărei membri declaraseră război Companiei – nu plătesc asigurări și deci nu beneficiază de nici un fel de intervenții medicale cu scopuri estetice, Rejuvenări și chiar tratamente avansate pentru cancer și alte boli fatale.

***

Sarcinile Raisei au decurs bine, în sensul în care copiii s-au născut sănătoși, părinții au fost fericiți, iar ea și-a primit banii. După fiecare dintre ele însă s-a instalat o depresie postpartum severă pe care medicația Companiei a gestionat-o, dar la limită. A doua a fost mai rea ca prima, a durat multe luni, cu gânduri de suicid, cu nesfârșite ședințe de terapie care i-au subțiat câștigurile. Raisa nu era o persoană religioasă dar chiar și ea se întreba uneori dacă nu cumva este pedepsită pentru că și-a „închiriat” uterul, acesta era termenul pe care-l prefera, pentru vanitatea unui trup tânăr. Prefera, până la urmă, să considere că făcuse un bine unor oameni care nu puteau avea copii, că era, de fapt, o altruistă.

Rejuvenarea își făcuse treaba, trupul ei era – vizual, tactil – tânăr. Investigațiile medicale spuneau același lucru – un trup tânăr și sănătos. Dar uneori mintea ei părea să nu recunoască trupul acela prea svelt, prea agil, prea flexibil. Avea momente, dimineața la trezire, când își simțea capul greu, își auzea respirația șuierătoare când se ridica prea brusc din pat, își simțea sângele bubuindu-i în tâmple când se apleca să dibuiască papucii de sub pat. Pentru o perioadă scurtă mintea îi spunea că e o babă, că Rejuvenarea fusese doar un vis. Panicată, își târșâia picioarele până la oglindă ca să verifice. Respira apoi ușurată, trupul i se îndrepta și redevenea mlădios, acuitatea vizuală era bună, pielea feței, a mâinilor era fără pată, abdomenul, coapsele, fesele erau netede, sânii rotunjiți frumos. Dar, în acele zile, sentimentul grețos că trăiește într-un vis din care se va trezi la o realitate crudă îi strica cheful.

În anii care trecuseră tehnologia făcuse pași mari. Datele adunate de la clienți în lungul șir de Rejuvenări arătau că modificările brutale ale nivelurilor de hormoni produceau afecțiuni neurologice. Cea mai des întâlnită părea să fie o uzură a generatorilor și receptorilor de serotonină și oxitocină. Oamenii erau tot mai triști, tot mai indiferenți, tot mai antisociali, tot mai incapabili să se bucure de trupurile lor întinerite, să fie productivi, să facă copii. Se înregistraseră și sinucideri. Compania luase măsuri, sume inimaginabile fuseseră investite în cercetare.

Cezar al ei era unul dintre cei aflați în avangarda acelor cercetări. Cu el Raisa se conversa frecvent, el o ținea la curent cu ce mai făcea Cynthia, dar și cu rezultate muncii lui. Noi tratamente au fost inventate, îi povestea el. Ele erau administrate de la vârsta de 26-28 de ani, constant, pe tot parcursul vieții. Ofereau atât un ritm foarte lent de îmbătrânire cât și un control permanent al stării de sănătate. Cezar spunea că acum ceasul biologic era suficient să fie întors o singură dată, după startul inițial. Doar că ele te înrobeau, întreruperea tratamentului avea efecte dramatice și, uneori, iremediabile. Și erau scumpe, desigur. Dar ce părinte ar fi refuzat copilului său această șansă? Ce părinte ar fi suportat să-și vadă copilul îmbătrânind într-o lume de oameni permanent tineri? Așa că, volens-nolens, toată lumea care își permitea încheia o astfel de asigurare. În paralel, cercetările continuau asupra modificărilor genomului încă din stare de embrion, doar că, spunea Cezar, fără publicitate. Problemele etice ridicate erau foarte serioase. La nivel legal, decizional, existau temeri privind alunecarea spre eugenie.

***

Într-o noapte, Raisa s-a trezit brusc, acoperită de o sudoare rece. Ceva rău se întâmplase. A deschis telefonul și a găsi un mesaj disperat al Cynthiei: se trezise cu un sentiment puternic de pierdere, îl sunase pe Cezar, apelantul nu poate fi contactat. Deschise fluxul de știri. Laboratoarele Companiei au fost obiectul unui atac terorist al Grupării X. Aceștia sunaseră înainte și anunțase ora la care vor începe exploziile. Clădirea fusese evacuată – doar personal de curățenie și de pază, la acea oră. Atunci Raisa a înțeles: Cezar. Oare Cezar se aflase în clădire, lucrând la vreun proiect de cercetare, obsedat cum era? Sumbra bănuială i-a fost confirmată. Revenirea lui în clădire după program a fost confirmată de jurnalul electronic de acces. Nimeni n-a știut că se va întoarce, nimeni n-a știut că era înăuntru.

La înmormântare a venit și tatăl copiilor. Arăta bine, la fel de bine ca atunci când îl cunoscuse. S-au salutat prin mișcări scurte din cap, s-au studiat reciproc, s-au simțit mândri că nu se făceau de râs printr-o prezență decrepită. Cynthia i-a observat și le-a șuierat printre dinți Degeaba, sufletele vă sunt bătrâne, oricine cu mintea deschisă poate să vadă asta….. Raisa ar fi vrut să-i spună că și în sufletul ei lipsa lui Cezar se simțea ca bucată smulsă și lăsată de sângereze. Dar fiica ei i-a întors spatele, neconsolată și, aparent, neconsolabilă.

***

La aproape 100 de ani, Raisa își aștepta cu anxietate pensionarea. Cynthia părăsise organizația care-i ucisese fratele și, o vreme, umblase prin lume, făcând diverse. Apoi, destul de neașteptat, a contactat-o pe maică-sa. Se măritase, sau ceva de genul, și facea tratamente ca să rămână însărcinată. Se apropia de 50 de ani, până atunci nu avusese nici un gând să facă copii, dar acum își dorea unul. Raisa a ascultat-o și a încurajat-o să facă ce crede ea că-i trebuie, că-i împlinește nevoi sau măcar îndeplinește dorințe. Mai e puțin, mamă, și vei fi bunică, așa cum ți-ai dorit mereu, îi scria ea, iar Raisa, care încerca să găsească în ea vreo urmă de interes pentru subiect, nu a contrazis-o.

După câteva luni i-a scris un necunoscut. S-a recomandat ca fiind soțul Cynthiei. Tratamentele de fertilitate nu dăduseră rezultatele scontate – se simțea dezamăgirea omului – mai mult, o uciseseră. Raisa a înghețat în timp ce necunoscutul continua să scrie că ea se convertise la islamism. Religia impune ca trupul să fie îngropat în aceeași zi, până la apusul soarelui. Ceea ce se și întâmplase. Dorea să-i trimit vreun obiect care aparținuse Cynthiei? Raisa nu dorea nimic. Nu mai dorea nimic. Pereții păreau că se strâng în jurul ei. A ieșit din casă umblând fără țintă.

Orașul era plin de oameni tineri și foarte tineri. Nu remarcase până acum. Apoi își aminti că un nou subiect diviza societatea. Bătrânii. Bătrânii începuseră să fie o problemă, una estetică. Deranjau prin prezența lor grotescă, prin urâțenia chipurilor și a trupurilor, prin mersul dezlânat, felul în care se bâțâiau pe picioarele nesigure, speriind copii și enervând animale de companie. Se discuta despre mutarea lor undeva, în comunități dedicate, departe de ochii cetățenilor tineri, activi, în formă. Mai surprindea pe cineva că tocmai copiii acelor bătrâni cereau asta? Riposta nu s-a lăsat așteptată: lipsiți de etică, lipsiți de Dumnezeu, se vede că Rejuvenările v-au mâncat sufletul, nu mai aveți nici o urmă de umanitate, vă pasă doar de hoiturile voastre bine prezervate. Raisei îi aminteau de criticile Cynthiei. Cynthia, care dorise să trăiască în ritmul impus de natură, care refuzase până târziu orice intervenție medicală nenecesară. Oare ce o făcuse să-și schimbe părerea? Nu știa, presupunea că nu avea să afle niciodată.

Umblase mult. Obosise. S-a așezat pe o bancă. Doar oameni tineri. La o privire atentă se distingeau clar cei natural tineri de cei care doar arătau tineri. Prin exuberanța gesturilor, prin naturalețea și dezinvoltura zâmbetelor, prin fluiditatea mișcărilor. Pe ceilalți îi dădeau de gol micile ezitări, o mai mare rezervă și economie în mișcări, o lipsă de bucurie care-i învăluia discret. I-a privit și s-a gândit la ea, s-a gândit ce ar fi făcut dacă ar putea să se întoarcă la ziua aceea, din urmă cu 50 de ani, când a mers prima dată la Rejuvenare. Ar face același lucru, oare? A simțit o greutate în piept. A făcut un efort să-și reamintească clar chipul copiilor ei, celor patru copii ai ei. N-a reușit. Apoi s-a lăsat întunericul.

***

Conform contractului încheiat cu Compania, în lipsa unor aparținători legali, trupul Raisei a fost donat cercetării științifice.