Fotorech@pixabay.com
Deznădejde. Un abis de tristețe de nestăpânit. Nu am forță pentru nimic. Stau ore în șir pe pat, uitându-mă la perete. Mi-e foame, dar nu am energie să mă ridic. Totul este lipsit de sens. Foamea nu este pe atât de rea pe cât e durerea existenței în sine. Cruste pe mâini. Brici prost. Dar este doar o distragere efemeră și nu mai ajută.
Dorința de inexistență îmi crește.
***
Îl urmăm de săptămâni întregi. Un om virtual într-o lume virtuală. O simulare.
***
Iată-l pe domnul Depresivo5 – omul de știință zâmbi prezentând prima inteligență artificială care sigur nu avea să scape de sub control.
În traducerea lui Alexandru Lamba
Tradus cu acordul autorului – Mulțumim!
Translated with the author’s consent – Thank you!
Editura Dezarticulat Books anunță deschiderea selecției de texte pentru primul număr al unei noi antologii…
21:45, te gândești, 21:45... Limbile ceasului se mișcă foarte încet, învăluite în lungi spirale luminoase…
Într-un fel sau altul, lucrurile se leagă. Sau așa mi se pare mie, ca să…
Breach (2020) pornește de la un concept familiar: omenirea este decimată de o plagă, iar…