Poveștile cu fantome și cea de-a patra dimensiune

„Pentru o clipă, fantoma din Canterville rămase destul de nemișcată, într-o indignare absolut naturală… Evident, nu era timp de pierdut, așa că adoptând în mare grabă cea de-a patra dimensiune spațială ca mijloc de scăpare, dispăru printr-un lambriu și în casă se făcu liniște”. Este un pasaj din povestirea lui Oscar Wilde, Fantoma din Canterville (1887) și este semnificativ prin modul în care evidențiază dispariția venerabilei fantome: printr-un lambriu, despre care suntem lăsați să presupunem că ar comunica direct cu cea de-a patra dimensiune. În accepția actuală, această a patra dimensiune ar fi… timpul. Pe vremea când Oscar Wilde a scris această povestire, ocultiștii de-abia dacă izbuteau să facă legătura dintre lumea din jurul lor și cea de „dincolo”, însă aproape niciunul nu s-a aventurat în a descrie cum scapă o fantomă de pe acest tărâm care, după unii, ar fi populat tot cu ființe damnate, noi. Niciuna din multele povestiri cu fantome Fantoma din Canterville (1887)scrise de M.R. James sau Sheridan Le Fanu, autor irlandez al secolului XIX, nu atinge acest subiect delicat: de unde vin fantomele?

Cam prin aceeași ani, Johann Zöllner, un fizician german care studiase producerea iluziilor optice și publicase o carte intitulată Fizica transcedentală, se angajase într-un experiment inedit: el supraveghea cu cea mai mare atenție jongleriile lui Henry Slade, un iluzionist și medium celebru în acele vremuri. El și cei doi „asistenți” ai săi, expertul în electrodinamică, Wilhelm Weber și filosoful Gustav Fechner n-au avut decât să observe, cu totul uluiți și zdruncinați, cum pe bucata de funie, sigilată la capete, întinsă pe masă și atent supravegheată, au apărut patru noduri. Venite din senin. Zöllner a încercat să explice cum a reușit Slade trucurile sale, inclusiv să facă lucruri să dispară și să reapară în altă parte, prin manipulări care l-au adus în contact cu cea de-a patra dimensiune. Este posibil ca Oscar Wilde să fi citit cartea germanului, Fizica transcedentală (apărută în 1879, anul nașterii lui Einstein și al morții marelui fizician James Maxwell), pentru că Wilde era interesat de astfel de lucruri provocatoare. Oricum, a dus-o foarte bine din condei, oferind fantomei din Canterville o cale de scăpare mai aproape de laboratoarele Livermore decât de barocele povestiri cu fantome, mirosind a pânze vechi de păianjen și vechi terfeloage, înghesuite în podul neumblat al vreunui castel scoțian populat cu locatari „astrali”. În viziunea lui Zöllner, care-și baza observațiile pe lecturile sale din Immanuel Kant, între altele, și lucrările matematicianului Carl Gauss, ce-a patra dimensiune era un lucru cât se putea de real, un tărâm din care puteau ieși tot felul de entități, numite de muritorii de rând „fantome”.

Potrivit lui Zöllner, oamenii, în marea lor majoritate, au pierdut abilitatea de a percepe cea de-a patra dimensiune, însă ar putea s-o facă în condițiile unui antrenament adecvat sau dacă ar avea darul acesta natural, de a percepe și manipula ocultul, după cum i se părea lui că-l avea Slade, Houdini și alții. Zöllner mai știa însă suficient de multe despre optică și despre mecanismele producerii iluziilor optice încât să afirme că restricțiile impuse de o realitate în trei dimensiuni s-ar putea să fie cele ale unui miraj foarte complicat și că oamenilor le lipsește posibilitatea de contact cu cea de-a patra dimensiune, rămasă neexplorată. Fascinat în egală măsură, se pare, de ocultism, fantome, expresii ale „lumii imperceptibile” și timp, Zöllner descria cu multă râvnă aceste legături între ocult și dimensiunile mai înalte, cu mult mai mult curaj decât o făcuse altcineva până la el. El și societăți de tip teosofic promovau această a patra dimensiune drept limanul de refugiu al fantomelor, însă, așa cum era de așteptat, Zöllner și teoriile sale au fost ignorați de majoritatea savanților din lumea științifică, ideile sale pătrund în contemporaneitate, unde nu există probleme vizavi de acceptarea unor dimensiuni suplimentare, imposibil de perceput în lumea noastră doar 3D. Chiar și în „Interstellar”, filmul din 2014 al lui Christopher Nolan, pătrunde ideea conexiunii cu realitățile superioare, aluzii la „fantomele” interdimensionale, deconspirate la sfârșit. Și apare chiar și această mică observație, demnă de Oscar Wilde, însă într-o tușă sobră: „Poate că dragostea este un artefact dintr-o altă dimensiune, pe care nu o putem percepe.” Cool!

Poate că observațiile științifice ale lui Zöllner, vizavi de ședințele sale cu Henry Slade ar fi avut o altă greutate și înțelegere dacă tânărul medium și iluzionist (american) n-ar fi fost dat în judecată în Anglia pentru escrocherie, după ce se demonstrase că toate mesajele sale scrise de spirite de pe lumea cealaltă fuseseră, în prealabil, scrise deja, înainte de ședințele de spiritism. Slade a fost condamnat la trei luni de muncă grea, iar reputația lui Zöllner a ieșit cam mototolită, însă, indiscutabil, direcția indicată de el era cea de-a patra dimensiune. În timp ce fizicianul german și membri grupurilor teosofice se preocupau de legăturile dintre ocult și dimensiunile suplimentare, unii savanți contemporani lor și matematicieni chiar se preocupau de demonstrarea existenței acestor dimensiuni de neperceput în lumea noastră. Ei încercau să demonstreze cât mai realist că acestea există, iar matematicianul britanic, Edwin Abbot, a scris o carte-parabolă, „Flatland” – Tărâmul plat, în care descrie cum locuitorii unei lumi bidimensionale percep „ceva” venit din lumea noastră, tri-dimensională, o sferă. Însă o percep doar ca pe un cerc tot mai mare și nu cred că vine din altă dimensiune decât după ce Sferă ia pe unul dintre ei, un Cub și-l urcă în lumea noastră 3D oferindu-i o panoramă de pomină. După ce revine în lumea sa, Cubul ține conferințe despre „Evanghelia celor Trei Dimensiuni”, însă nimeni nu-l crede și e luat în râs. Și că tot veni vorba de cuburi, termenul care reprezintă proiecția în patru dimensiuni a unui cub este „tesseract”, născocit de matematicianul Charles Howard Hinton. El indică un cub quadri-dimensional cu opt laturi cubice, în loc de șase laturi pătrate. Acestea opt sunt proiecții menite să ajute la imaginarea celei de-a patra dimensiuni. Cea în care s-a strecurat fantoma din Canterville, explorată (deocamdată) doar de imaginația creativă a celor desprinși din mainstream. Sau e doar un tărâm de vis?