Ommadon sau Amurgul zeilor, Tarzan și Viața lui Eliade într-un singur roman

Există cărți cărora, pe măsură ce le citești, le dai paginile din ce în ce mai repede. Fie pentru că vrei să scapi de chin, fie îți place acțiunea, deși cărțile nu sunt despre acțiune, sunt despre scris.

Și există cărți la care dai paginile din ce în ce mai încet. Citești tot mai lent. Savurezi cuvintele, de parcă ar fi ale tale, le auzi în creier, le pronunți, în sfârșit, cu viteza pe care le au în mod normal, atunci când trec prin aer. Le dai suflu: devin, din cuvinte, vorbe.

Foarte rar găsești astfel de cărți.

Ommadon e una dintre ele.

Sincer, nu sunt prea sigur că știu de ce m-am hotărât să scriu această recenzie. Nu sunt critic literar și nici vreun scriitor cunoscut. Probabil, m-am gândit că, dacă voi convinge un singur om să arunce o privire acestei cărți, voi fi făcut un lucru bun. Ar fi bine să reușesc și, dacă se poate, să facă și omul acela la fel, mai departe. De ce, veți vedea în continuare.

N-am știut că Florin Giurcă scrie atât de bine. Și mă încearcă un sentiment de mare nedreptate, când mă gândesc la faptul că scrisul lui merită să fie mult mai cunoscut.

Fiecare scrie singur, chiar și cei care scriu în doi. E o meserie a singurătății treaba asta cu cuvintele. Te prefaci că ești tu, apoi că nu mai ești, devii pe rând personaj rău sau bun, dar, din păcate sau din fericire, nu reușești mereu. Scrii, rescrii, recitești.

La Florin Giurcă ai impresia că a rescris de o mie de ori. Nimic, dar nimic nu sună nepotrivit. Totul e pus cum trebuie. Însă ceea ce încântă cu adevărat, iar asta ar trebui să-l ducă în rândul marilor scriitori, Florin spune o poveste nemaipomenită. De fapt, ne spune vreo șapte-opt. Și le spune, scurt, dar nu sec, fără metafore, însă fără să-ți pară rău după ele. Te convinge că metaforele nu sunt necesare. Adevărul e că te convinge de cam tot ceea ce vrea el.

Despre ce e vorba în Ommadon? Greu de zis într-o frază, fără să riști să spui totul și, în același timp, imposibil de rezumat în câteva pagini. Ca să povestești ceea ce se întâmplă în cartea asta ți-ar trebui cel puțin 36.000 de cuvinte – dar cam tot atâtea folosește autorul și, să mă iertați, s-ar putea să nu vă iasă la fel.

Anii 1920-1933, regina Maria, primul ministru Armand Călinescu, Mircea Eliade, prințul Raoul Bibescu, un chirurg nebun, o gorilă africană, un pictor și modelul lui, un atentat în Orient Expres, o răpire în junglă, un duel parizian, un transplant de testicule (de la gorilă la om), nimic galopant, totul lent, dar plăcut, cu subiecte șocante de la un capitol la altul, așa ceva nu mă așteptam să întâlnesc. Dacă n-aș fi citit cartea și mi-ar fi povestit-o altcineva, aș fi crezut că e o glumă. Ei bine, nu-i o glumă, e ceva serios.

Spuneam cu altă ocazie că o carte mare, pentru a rămâne mare, pentru a deveni longseller, trebuie să fie memorabilă. Memorabilă la propriu, să poți oricând să o povestești. Ei bine, Ommadon ți-o amintești literă cu literă, nici n-ai avea cum altfel – însă e greu de reprodus. E ca și cum ai încerca să descrii exercițiul la paralele al Nadiei Comăneci: nu-l poți uita niciodată, dar nici n-ai cum să te agăți de bare ca să arăți ce-ai văzut. Un motiv în plus să citești această carte, fiindcă e singurul fel în care vei putea afla ce legătură există între toți cei enumerați în paragraful de mai sus.

Cu ce aș compara-o? Tarzan din neamul maimuțelor scris de Nietzsche sau Amurgul zeilor de Edgar Rice Burroughs. Dragii mei, cartea este impecabilă (nu-mi vine în minte alt cuvânt). Cine a citit-o și nu a scris/vorbit până acum despre ea, păcat a făcut și știe asta. N-ai cum să nu vorbești. N-ai voie să taci.

Cred că de aceea și scriu această recenzie. Am tăcut prea mult, de-a lungul anilor, la multe cărți bune. Poate că le-ar fi prins bine o recomandare, cine știe. În loc de asta, am tăcut și am citit mai departe. Le-am plătit (la fel cum le-am plătit și pe cele pe care nu le-am citit), dar asta nu e de-ajuns pentru autorii lor. Scriitorul primește un procent mic din încasări (să nu uităm, totuși, că editura își pariază banii pe scriitor). În schimb, scriitorul ia aproape toată faima (editura mai puțin), atunci când e faimă de luat. Asta, într-o lume perfectă (nu e cazul la noi).

Florin Giurcă nu a dat lovitura cu Ommadon, deși merita. N-a devenit mai cunoscut, nu s-a îmbogățit de pe urma ei, n-am auzit să se fi bătut casele de film din România sau de pe-afară pentru ea. Ele au pierdut (și vor pierde în continuare, ecranizând la nesfârșit povești despre avorturi, sărăcie, droguri și corupți).

Dar, poate că nici nu era nevoie să se întâmple mai mult. Poate că Ommadon trebuia să rămână o bucurie ascunsă, descoperită din întâmplare, din când în când – așa cum mi s-a întâmplat mie – și oferită de soartă unui cititor plictisit care nu se aștepta să dea peste așa ceva într-un sfârșit de vară.

Titlu: Ommadon, fiul omului
Autor: Florin Giurcă
Citește online: Fragment din romanul „Ommadon” de Florin Giurcă și o recenzie de Gabi Gabrinov .
Data Publicarii: 2023
Editura: Pavcon
Tip Coperta: Paperback
Nr Pag: 152
Colectie: Science-Fiction
ISBN: 9786069625620
Dimensions: l: 13cm | H: 20cm

Descrierea editurii

Un detectiv particular din Constanța se trezește deodată în mijlocul unui caz care, deși inițial considerat banal, îl conduce pe un tărâm al ororilor venite parcă din altă lume. Va reuși el să descopere cine este Ommadon, arătarea care hălăduiește prin pădurile din Ceahlău și bagă spaima în oameni? Va izbuti oare să iasă cu viaţă din laboratorul doctorului Mao? Va descoperi cheia întregii afaceri în Elveţia, în vila misterioasă de pe malul lacului Leman?

Un roman SF-poliţist care te ţine cu sufletul la gură, scris într-un ritm alert, plin de răsturnări de situație și cu un final la care nu te-ai fi gândit niciodată. O lectură care te va bântui multă vreme după ce vei închide cartea…

Titlu: Ommadon, Prințul inorog
Autor: Florin Giurcă
Editura Pavcon
Coperta: George Ionescu (asistat de AI)
Nr. pag.: 192
ISBN: 978-606-9625-96-5

Colecţia: Colecţia Science-Fiction – nr. 212

Descrierea editurii

Prințul inorog este un nou thriller-SF captivant din seria Ommadon, continuând aventurile și misterele din cartea întâi, Fiul Omului. În acest volum, autorul ne dezvăluie originile monstrului din Ceahlău, ucis de detectivul particular Fabian Bibescu în primul roman. Plasată în tulburele context socio-istoric al perioadei interbelice, povestea ne poartă într-o călătorie fascinantă în Africa, apoi la Paris și la Istanbul, iar în cele din urmă, în regatul României, unde acțiunea se încheagă temeinic în jurul misteriosului personaj pe motocicletă.

Acțiunea din Prințul inorog este un vârtej de ipoteze, descoperiri și enigme, cititorii fiind martorii unor evenimente palpitante și a dezlegării unor legende urbane care continuă să incite imaginația chiar și în prezent. Autorul reușește să creeze o lume complexă, plină de intrigă, unde faptele istorice se împletesc cu elemente fictive într-un mod captivant.

Autorul subliniază caracterul fictiv al operei sale: „Toate cuvintele pe care le-am pus în gura personajelor – chiar dacă acestea poartă numele unor celebrități, sunt pur imaginare. De asemenea, unele evenimente istorice care apar în Prințul inorog sunt plasate intenționat la alte date calendaristice decât în realitate. Această carte este doar un basm.”

Prințul inorog devine astfel o lectură obligatorie pentru fanii genului thriller-SF și pentru cei care iubesc poveștile bine scrise, pline de mister și aventură. Autorul reușește să captiveze cititorul printr-o narațiune densă și plină de surprize, oferindu-ne totodată o explorare fascinantă a istoriei și mitologiei într-un mod unic și original.