La ceas aniversar

Iată că se împlinesc patru ani de când revista Galaxia 42 a pornit la drum. Unii dintre cei care au pus bazele ei au dus-o pe umeri până acum, alții s-au retras la un moment dat – temporar sau definitiv – pentru că viziunea lor nu mai coincidea cu direcția revistei, sau pentru că timpul nu le-a mai permis să se dedice proiectului. Și mai sunt alții – cum e și cazul meu – care s-au alăturat pe parcurs. Fiecare dintre cei ce s-au perindat prin redacție și-a adus contribuția, a lăsat în urmă o picătură din pasiunea sa.

Orice proiect bazat pe voluntariat se confruntă cu riscuri. Serviciul, familia, o serie de alte obligații influențează timpul pe care colaboratorii i-l pot dedica. Dacă mai mulți dintre ei sunt ocupați în aceeași perioadă, poate fi pusă în pericol însăși apariția revistei. Desigur, înhămarea la așa ceva presupune o motivație intrinsecă, o muncă făcută în primul rând din pasiune. Dar e greu ca asta să dureze la nesfârșit, ori ca un număr mic de oameni să ducă munca în spate o perioadă mai îndelungată când, de exemplu, colegii sunt foarte ocupați. Cu timpul, apare uzura, motivația se tocește, se instalează oboseala și se ajunge la momente cheie când se ridică, foarte serios, problema de a renunța.

A te opri, este, până la urmă, ușor. Până acum, de fiecare dată când s-au ivit asemenea momente la Galaxia 42, s-a găsit cineva care să spună „E păcat de munca de până acum.” Și, mereu, în urma acestui îndemn, o mână de oameni s-a mobilizat pentru a duce lucrurile mai departe, uneori modificând elemente din structura revistei, alteori din periodicitatea ei.

Firește, prin ceea ce facem aici nu înseamnă că am pus coada la prună. Au existat, de-a lungul timpului, și alți oameni care și-au dedicat din timpul lor făcând reviste, ducându-le pe umeri o perioadă de timp mai scurtă sau mai lungă, constantă sau cu sincope. Cu siguranță vor mai fi și în viitor – cu diferențele specifice date, probabil, de cerințele și standardele vremurilor ce vor veni. Nu ne apucăm să trâmbițăm că suntem cei mai buni, nici nu pozăm în modești, spunând că munca noastră ar fi nesemnificativă. Suntem mândri de ceea ce facem și ne străduim să dăm ce putem mai bun. Uneori ne iese, alteori nu – asta veți decide voi, cititorii, și/sau cei care, în viitor, vor fi curioși să studieze impactul și importanța de-a lungul timpului a publicațiilor de gen de la noi. Pentru că, oricât ne-am bate noi cu cărămida în piept că am făcut și am dres, că suntem primii în aia și cei mai importanți în ailaltă, trebuie să avem simțul măsurii și să ne dăm seama că asta e o impresie subiectivă. Pentru cioară, puiul ei e cel mai frumos, iar glasul său e măiastru. Adevărata valoare a revistei – insignifiantă, medie, ori mare – e ceva ce se poate stabili doar din afară și, mai ales, în timp.

Așadar, cum nu dorim să cădem în penibilul de a ne crede buricul lumii, ori de a-i certa pe cei care „nu ne acordă meritele cuvenite”, ne vom mulțumi să spunem că, în acești patru ani, ne-am străduit să vă oferim cea mai bună revistă pe care am fost capabili noi s-o creăm. Și vă mulțumim că ne-ați citit, ne citiți și ne veți citi atâta vreme cât vom continua acest proiect.