Revista Galaxia 42 #56-57 – Prima ediție SF din 2025!

Trăim vremuri complicate, pe care mulți dintre noi le-am vrea dispărute sau măcar lăsate în urmă, într-un trecut mereu plin de probleme. Un fel de copilărie care se prelungește nejustificat de mult. Ca de fiecare dată, problemele curente sunt generate de (ne)calitatea unor indivizi ajunși la putere (uneori chiar democratic) și de specificul tehnologic al vremurilor. Cel din prezent este, fără îndoială, larga răspândire a tehnologiilor de comunicare în masă. Oricine, oricând, poate scrie orice, iar informația ajunge aproape instantaneu în casele tuturor oamenilor. Astfel, nu doar vecinul află că ești un om de nimic, ci întreaga planetă.

Un mijloc de comunicare a devenit, foarte rapid, un mijloc de exersare a exhibiționismului, iar din momentul în care acesta a început să aducă bani și să fie considerat o calitate, n-a mai fost decât un pas până când a fost preluat de administratorii puterii: politicieni și miliardari.

Dacă ne uităm la cei care conduc lumea de astăzi, în special la cei din Statele Unite și Asia, vom vedea foarte mulți miliardari din zona tehnologică. Aceștia au înlocuit aproape complet vechea aristocrație industrială, provenită cu precădere din industria oțelului, mașinilor, petrolului, energiei și, nu în ultimul rând, a industriei militare. La rândul lor, aceste aristocrații le-au succedat pe cele agricole, textile sau de transport. Nici nu e de mirare: cu cât civilizația umană devine mai sofisticată, cu atât surplusul de capital – cel care creează bogăția personală și a națiunilor – este generat de industrii tot mai complexe.

Foarte bine! Doar că această schimbare a venit la pachet cu o mână de oameni instabili emoțional, incapabili să-și gestioneze apucăturile, mulți dintre ei având o puternică aplecare spre exhibiționism.

Ca o paranteză. Conceptul numit „patching”, un termen evident extras din lumea informaticii și inventat de Mencius Moldbug (pseudonimul lui Curtis Yarvin) propune o democrația iliberală și promovează o revenire la forme de guvernare mai autoritare, văzute ca fiind mai eficiente. În viziunea lui Yarvin, guvernele moderne sunt sisteme vechi, nesigure și pline de „bug”-uri, iar în loc să fie reparate prin reforme politice tradiționale, ele ar trebui rescrise complet, folosind principii tehnocratice și corporatiste. Noua idee de guvernare democratică pare mai degrabă o formă de totalitarism, vândută credulilor sub denumirea de „autocrație digitală” — un sistem prin care regimurile autoritare exploatează tehnologiile moderne pentru a-și menține și întări puterea, afectând negativ democrația și drepturile omului. Recunoașteți paradigma?

Poate că ne aflăm la o răscruce. Avem nevoie de o reorganizare a puterii democratice, care să reflecte mai corect liberul arbitru, dar și de o regândire a ceea ce numim educație. Despre democrație se poate vorbi mult. Fie că ne luăm modele din filosofia utopiei, fie că recitim romane sci-fi, este foarte dificil să extragem din înțelepciunea trecutului sfaturi practice pentru lumea contemporană. Mulți dintre noi încercăm, fără succes, să regăsim în practică ceva legat de teoria suveranității cetățenilor, manifestată prin vot. Cred tot mai mult că această suveranitate e goală de conținut dacă nu e susținută de o educație adecvată a electoratului.

Dar cum poți educa pe cineva astfel încât să fie imun la dezinformare? Nici măcar nu voi încerca să (-mi) explic ce este dezinformarea sau acel fake news care ne modelează viața – cum se manifestă, cum acționează, cine și de ce îl produce și răspândește. Voi spune doar atât: cei care generează dezinformarea nu o fac pentru a face bine, nu o fac nici măcar pentru a păstra o ordine existentă. O fac pentru a face rău, pentru a distruge. De aceea prinde foarte repede la oameni care au o conștiință plată și o educație firavă. Oare?

Să revenim la educație. În The AI-Generated World, Toby Walsh, profesor australian, vorbește despre „post-învățare”. Ce înseamnă acest termen? Walsh explorează o posibilă tranziție de la educația bazată pe acumularea de cunoștințe la una în care AI furnizează răspunsurile instantaneu, eliminând astfel nevoia de a învăța în mod tradițional. Așadar:

1. Învățarea nu mai este necesară în forma clasică, deoarece AI poate furniza în timp real orice informație necesară.

2. Cunoștințele sunt externalizate către tehnologii avansate, așa cum calculatoarele au eliminat necesitatea de a memora date complexe.

3. Școala și universitățile ar putea deveni mai mult centre de dezvoltare a gândirii critice și creativității decât de memorare a informațiilor.

Cum putem oare crea societatea perfectă? O conducere performantă, fără exhibiționism mediatic și fără corupție, cetățeni informați și creativi, și, în același timp, să împiedicăm apariția statelor conduse de inteligențe artificiale, în care cetățenii – suverani, după cum se știe – să-și exercite totuși dreptul de a alege așa cum doresc și nu cum e neapărat bine.

Sau poate tocmai asta e soluția! Avem tehnologia necesară, mai trebuie doar un om suficient de vizionar – sau nebun – pentru a o impune. Vom experimenta astfel o utopie cu totul și cu totul distopică.

Literatura și, în special, science-fictionul ne permit să evadăm din realitate și să construim viitoruri imposibile. Dar, fraților, putem face asta doar dacă trăim în democrație – o formă de guvernământ care permite, din când în când, excese, dar care, în general, ne ajută să ne căutăm fericirea personală, atâta timp cât convenim că toți avem același drept la ea.

Până ce va apărea societatea perfectă, vă invit să citiți acest număr al revistei Galaxia 42! 🚀