Mediul online permite o comunicare mult mai rapidă și o adresabilitate net superioară altor medii. Fie că vorbim despre rețelele de socializare, bloguri sau site-uri de profil, informațiile despre textele care apar peste tot pe glob devin accesibile oricui, la orice oră, cu un simplu clic. Oricine poate afla despre ce e vorba într-o anumită carte, cum a fost primită de critică, ce premii a luat și ce impresie a făcut diverșilor cititori.
Într-o lume ideală, primele trei aspecte au o doză rezonabil de mare de obiectivitate. Realitatea nu e chiar așa frumoasă, dar nu despre asta vom discuta acum, ci despre ultimul aspect. Unul important, pentru că adesea citim o carte fiindcă ne-a recomandat-o prietenul X sau Y, ori pentru că am auzit vorbindu-se despre ea într-o anumită conjunctură, unde oamenii își spuneau părerile despre ea.
În ziua de azi, fenomenul a dobândit o nouă latură – opiniile de pe rețelele de socializare, de pe bloguri și, mai ales, impresiile de pe platforme de genul Goodreads. Cineva care dorește să citească o anumită carte poate intra pe această platformă pentru a-și forma o impresie despre o anumită carte înainte de a decide dacă s-o cumpere/împrumute pentru a o citi sau nu.
Problema apare când există tendința de a o considera ceva obiectiv.
Goodreads nu numai că nu e așa ceva, dar nici nu pretinde că ar fi. Evaluările sale, marcate sub formă de stele, sunt definite astfel: 1 stea – didn’t like it; 2 stele – it was ok; 3 stele – liked it; 4 stele – really liked it; 5 stele – it was amazing. După cum se vede, totul se raportează la experiența personală a fiecărui cititor, e ceva 100% subiectiv. Ceea ce cuiva i se poate părea excepțional, altuia s-ar putea să-i displacă – pur și simplu pentru că avem gusturi diferite, așteptări diferite, background diferit.
Pe lângă stelele oferite, unii cititori scriu și câte o recenzie mai scurtă sau mai lungă, pentru a justifica numărul de stele oferit. Pentru cel care folosește Goodreads ca sursă de informare, aceste recenzii sunt foarte utile: își poate da seama care sunt ceilalți cititori cu care are un sistem de apreciere apropiat, dacă motivul pentru care cineva a scăzut o stea reprezintă un criteriu important pentru el, sau dacă entuziasmul cu care altcineva a oferit 5 stele unei cărți are șanse să se reflecte și în propria apreciere.
Așadar, faptul că o carte are o sumedenie de aprecieri pe Goodreads nu e o garanție a calității ei, la fel cum nu e o garanție că-mi va plăcea și mie. Similar, dacă unei cărți îi dau mai mult de 1 stea și mai puțin de 5 stele, nu înseamnă că n-am apreciat-o. De la 3 stele în sus înseamnă chiar că mi-a plăcut.
Din păcate, unii confundă aprecierea subiectivă dată pe Goodreads cu una obiectivă, a calității cărții. Și-i ceartă pe cei „care-și permit” să dea mai puține stele unei opere considerate bune (de către critică, în istoria literaturii etc.), sau să dea mai multe stele unei opere considerate slabe. Ca și cum, dacă o carte e considerată de referință, oricărui om trebuie să-i placă.
Unii sunt de părere că e incorect ca un anumit cititor să depuncteze o carte pentru că nu se potrivește cu gustul său, cu așteptările sale. Ceea ce e fals. Cititorul nu datorează nimic autorului. El poate depuncta o carte pentru orice motiv, inclusiv fiindcă nu i-a plăcut coperta. Problema e la mine, cel care nu-mi dau seama că e cazul să trec mai departe, fiindcă respectivul criteriu nu e relevant (și) pentru mine. E o lume în care fiecare e liber să-i placă ce dorește. Eu trebuie să-mi dau seama pe cine e cazul să ascult și pe cine nu, nu să-l cert pe cutărescu fiindcă nu-i place un anumit lucru.
Există și autori care se supără și ceartă cititorii care dau mai puține stele cărților lor. Aici lucrurile sunt destul de simple: dacă ai vrut să ajungi în lumina reflectoarelor și n-ai învățat că asta înseamnă atât laude, cât și critici (ambele fiind uneori justificate, alteori nu), că fiecare cititor recepționează opera ta în felul său (conform sistemului său de referință), înseamnă că încă ai rămas la stadiul copilului răsfățat. Mai lasă din orgoliu și maturizează-te.
Cât despre postura de cititori, poate e cazul să acceptăm că apreciem subiectiv. Dacă vrem considerații obiective și luăm pentru asta ca reper Goodreads-ul, înseamnă că luăm iluziile pe post de adevăr, că ne păcălim singuri.
Inteligențe artificiale conștiente, corporații militare, manipulare informațională, propagandă, război politic și o lume postumană în…
O veste importantă pentru admiratorii universului creat de J.R.R. Tolkien vine din Grecia: în Corfu…
Crux Publishing va participa, în perioada 23–24 mai 2026, la PlayCon, cel mai nou festival…
Pe 31 mai 2026, de la ora 17:00, la Librăria Humanitas Lipscani din București, va…
Pe când aveam opt sau nouă ani părinții mi-au cumpărat primul pick-up. Țin minte și…
În biblioteci, timpul nu trece, ci se depune. Stratul cel mai recent este întotdeauna afânat,…