Cine ar putea veni din urmă?

Va veni, poate, ziua când oamenii nu vor mai umbla pe acest pământ. Că asta se va fi întâmplat din cauze naturale, ori fiindcă ne-am auto-distrus, sau, poate, fiindcă am plecat spre alte zări – nu face subiectul prezentului articol. Întrebarea care se pune este: ce va fi atunci? Cine va prelua poziția de putere abandonată de Homo sapiens?

Desigur, dacă vorbim despre un cataclism – fie el pornit din măruntaiele pământului, ori sosit din ceruri – atunci e destul de probabil să urmeze o foarte lungă perioadă de liniște și pace. Au existat mai multe episoade de extincție în istoria Terrei, în care doar un procent infim de creaturi au supraviețuit, pentru a da naștere – milioane de ani mai târziu – unor noi ramuri de ființe, ce au umplut treptat nișele evolutive ale noului lanț trofic.

La fel, dacă ne-am auto-distrus, atunci putem vorbi cu destul de mare certitudine de un război nuclear. Ar mai rămâne ceva în urma noastră, în acest caz? E posibil, dar puțin probabil. Un conflict care să ducă la dispariția tuturor oamenilor va face Pământul, mai mult ca sigur, nelocuibil.

Să rămânem atunci la al treilea scenariu, cel în care am fi plecat departe de leagănul civilizației noastre, părăsindu-l pentru cine-știe-ce promisiune din stele. Cine ne-ar putea lua locul? Evident, în afara cazului când am lăsa în urma noastră o specie căreia i-am făcut un upgrade biologic de genul celui din „Războiul Elitelor” a lui David Brin.

Cei mai probabili candidați ar fi, firește, „verii” noștri: cimpanzeii, bonobo, gorilele, urangutanii. Și asta din simplul motiv că prezintă cam toate caracteristicile ce au permis strămoșilor noștri să pornească pe lungul drum al evoluției care i-a adus în vârful piramidei. Și, într-o zi, peste milioane de ani, vom asista la punerea în scenă a „Planetei maimuțelor”.

Există și alți candidați pe listă: ratonii, elefanții și ciorile. Printre caracteristicile care-i recomandă se numără, după caz, îndemânarea, memoria bună, abilitatea de a face raționamente logice. În ce măsură acestea ar putea să se dezvolte dacă ar exista condițiile potrivite – rămâne de văzut. Nu de către noi, pentru că așa ceva nu s-ar putea petrece în mod natural pe parcursul vieților noastre,.

Dacă trecem la mediul acvatic, candidații potențiali s-ar alege din rândul balenelor ucigașe, delfinilor sau caracatițelor. Primele două au un nivel de inteligență suficient de ridicat, dar le lipsesc mijlocele fizice prin care ar putea construi o civilizație, deoarece tehnologia, abilitatea de a manipula obiecte și de a construi sunt strâns legate de progres, de evoluția de la un nivel util supraviețuirii la unul de conducere. În ceea ce privește caracatițele, nu numai că pot manipula obiecte, dar chiar își aranjează și decorează „locuințele”. Din păcate, trăiesc foarte puțin și nu sunt sociale – iar construirea unei civilizații este intrinsec legată de abilitatea membrilor unei specii de a colabora și de a-și transmite informații esențiale atât în timp real, cât și către generațiile următoare.

Porcii și șobolanii ar putea fi și ei luați în calcul, având un nivel de inteligență destul de ridicat. Unii autori de SF au mai propus specii de canide, ori de arahnide – e drept că pe alte planete, în alte medii. Și, firește, dacă li s-ar acorda suficient timp (ne referim la zeci și sute de miliarde de ani, da?) și un mediu propice, probabil că și din alte specii pe care le-am trecut cu vederea în această enumerare s-ar putea desprinde o ramură capabilă, la un moment dat, nu doar să se adapteze la mediu, ci să adapteze ceea ce o înconjoară pentru necesitățile sale, adăugând piatră peste piatră la fundația unei civilizații ce „conduce” Pământul.

Cum am spus și mai sus, deocamdată rămâne la latitudinea scriitorilor de SF să-și imagineze cum ar arăta lumile conduse de alte specii, evoluate natural (sau artificial) din cele actuale. Poate chiar într-o competiție între planete aflate în universuri paralele, după modelul imaginat de Terry Pratchett și Stephen Baxter în seria Pământul lung.