Să vezi Jupiter

Ochii tăi sunt unici.

Se întâmplă la 11:27, timpul navei, când A-Liel era de serviciu. Flamin ajunsese deja la 250 de milioane de kilometri de Pământ și trecea prin Centura de asteroizi.

În principiu, spațiul e un loc destul de pustiu. Nu seamănă cu filmele unde navele trebuie să manevreze cu grijă printre bolovani gigantici pentru a nu se izbi de ei, încheindu-și prematur misiunea. Prin urmare, A-Liel își permitea să se relaxeze și „să studieze efectul informațiilor structurate asupra cortexului cerebral”, adică să citească. Așezat confortabil în fotoliu, urmărea noile aventuri ale Jessicăi, care nu se decidea pe cine să aleagă dintre un dragon și un cavaler, așa încât îi scăpă atât ușoara oscilație, cât și semnalul de deasupra indicatorului de oxigen. Două dintre cele cinci coloane își schimbară culoarea dintr-un verde strălucitor într-unul întunecat cu irizații de ambră.

Abia când ridică privirea spre monitorul pe care transmitea camera exterioară și nu văzu obișnuitul spațiu înstelat își veni în simțiri.

– Rahat!

E-reader-ul pluti ușor spre colț în timp ce ofițerul de serviciu, profitând de impuls, pluti spre monitor și ciocăni în el.

– Poate are o problemă camera? Sau e-ndreptată în direcția greșită? își spuse A-Liel, deși știa că nu era asta, ci un eveniment cu o probabilitate estimată de unu la un milion.

Nava se ciocnise cu o bucată de rocă suficient de mare încăt s-o găurească. Flamin pierdea oxigen în vid, iar jetul o făcea să se învârtă pe loc. Cu fiecare secundă care trecea, devia de la traiectoria ce o ducea spre Jupiter.

A-Liel ceru ajutor.

– De ce m-ai chemat? Sper că nu ca să discutăm iar despre una dintre povestirile tale.

Capul navigatorului-șef A-Erin se iți prin trapă, cu părul roșu arătând ca o coroană. Femeia se împinse și pluti lent spre fotoliul principal. A-Dan, inginerul, o urmă pe punte.

– Avem o urgență, mormăi A-Liel, dar A-Erin deja observase indicatoarele și înjura în bărbie.

– Inginerule, vreau o analiză!

– Există breșe în concentratoarele trei și patru. Miezul nu-i avariat, funcționează în parametri. Cala nu-i afectată. Nici motoarele.

– Trebuie să ne redresăm, adăugă încet A-Liel.

– Văd. A-Dan, care sunt concluziile preliminare?

– Câtă vreme pierdem oxigen, nu-i bine să folosim motoarele ca să ajustăm cursul. Limitele de eroare vor crește.

– Am înțeles. Alertă galbenă. Ședință în zece minute.

Așa cum se întâmpla de obicei, trecerea în zona cu gravitație fu acompaniată de o ușoară greață. A-Liel încercase să găsească o modalitate de a rezolva cât mai repede problema. Dar părea să nu existe vreo soluție. Toate cunoștințele sale despre cicloanele de pe gigantele gazoase erau inutile în situația aceea.

În sala de mese deja sosise mare parte a echipajului. Doisprezece, treisprezece… Ultimii ajunseră A-Ilza, șeful securității, și A-Yevhen, inginerul-șef.

– Flamin, avem o problemă, începu A-Erin.

A-Dan zâmbi trist auzind expresia vetustă.

– Încă nu ne aflăm într-o situație critică, dar va deveni așa în aproximativ opt ore. Pierdem oxigen, o luăm pe urmele lui Voyager și toată misiunea ajunge cu burta-n sus. Aștept sugestii! Vă reamintesc că scopul nostru principal este să plasăm un echipaj uman pe orbita lui Jupiter.

Astronauții rămaseră tăcuți. Majoritatea revedea rapoartele primite.

– Propun să calculăm viteza de rotație și s-o compensăm cu un mic impuls din partea motorului, spuse A-Thomas, navigatorul, așezându-și PDA-ul pe masă. Apoi accelerăm cât putem de mult ca să ajungem la Jupiter. Ceva de genul ăsta.

– Și cum sugerezi să frânăm?

– Ne folosim de Callisto! Vom fi prinși de câmpul său magnetic… Nu mă privi așa! Știu că-i o propunere nebunească.

– Trebuie să renunțăm la concentratoarele avariate. Să revenim la curs. Știu că vom rămâne fără oxigen, dar trebuie să livrăm instalația. Dacă va funcționa, va asigura succesul misiunilor care vor urma. Și una dintre ele va îndeplini scopul principal al acestei misiuni. Din păcate, nu vom fi noi aceia, dar n-avem ce face.

– Nu sunt de acord cu varianta asta! se înflăcără A-Yevhen, țintuind-o cu privirea pe A-Ilza, care conturase planul suicidal cu mult calm. Trebuie să dovedim că oamenii pot face față acestei călătorii! Propun să facem exact invers: să compensăm vectorul folosind echipamentul din cală și să pompăm oxigen din concentratoarele afectate în rezervoarele calei. Știu cum se face! Eu am proiectat sistemele de oxigen! Așa vom duce la capăt misiunea și ne vom atinge scopul.

– Am fost trimiși să îndeplinim o misiune, dar A-Ilza are dreptate. Instalația e o parte integrantă a programului de explorare. Trebuie să mă consult cu Jupe Exploring.

Navigatorul-șef luă PDA-ul și începu să scrie un mesaj. Astronauții se împrăștiară prin sala de mese. A-Liel luă un termos cu cafea și sorbi o înghițitură. Decalajul era de aproximativ douăzeci de minute, adică era nevoie de douăzeci de minute pentru ca mesajul să circule într-o direcție și încă douăzeci pentru ca răspunsul să ajungă înapoi. Dar, cum părea improbabil ca acesta să fie dat instantaneu, mai mult ca sigur avea să întârzie una sau mai multe ore.

Sosi după patruzeci și cinci de minute, ceea ce însemna un singur lucru: compania concepuse dinainte un plan B pentru situații de urgență. A-Erin se uită pe ecran.

– Ei bine… Stai! Unde-i A-Yevhen?

Flamin nu era o navă prea mare, prin urmare nimeni nu se putea ascunde pentru multă vreme. Îl găsiră pe A-Yevhen baricadat în unitatea tehnologică. Îl vedeau prin hublou cum măsura camera în lung și-n lat, ca un urs aflat într-o cușcă subdimensionată.

– A-Yevhen! Ieși de-acolo! strigă A-Erin, bătând în ușă. M-auzi?

– Au ales să salveze instalația, nu? se auzi din partea cealaltă.

– Da, recunoscu A-Erin, schimbând o privire cu A-Ilza, care ridică din umeri ca și cum ar fi zis „ei, și?”

– De ce nu vrei să faci cum am spus eu și să îndeplinim scopul nostru principal?

– Pentru că suntem proprietatea celor de la Jupe Exploring și nu le putem contrazice ordinele.

– Dă-i încolo pe ăia de la Jupe și ordinele lor! De ce nu vrei să-nțelegi?

A-Ilza se îndepărtă de ușă și-i făcu semn lui A-Erin să procedeze la fel.

– O să-l scot de-acolo. E inginerul nostru șef și n-ar fi înțelept să-l pierdem. În plus, își poate duce planul la îndeplinire chiar și din interiorul unității ăsteia. O să-i ia… Vreo câteva ore, nu știu. Trebuie să ne grăbim.

– Crezi că o să te-asculte?

– În pat a făcut-o, zâmbi A-Ilza, dar ochii îi rămaseră serioși. O să mă târăsc prin sistemul de ventilație. Parcă a fost conceput special pentru cazuri de genul ăsta. Sau poate că proiectanții au fost fani ai filmelor cu Willis. Oricum ar fi, mă voi strădui să-l conving să renunțe.

– Am înțeles.

– Ridică-mă!

A-Ilza îndepărtă grilajul de pe tavan. Culoarul de dincolo de el era suficient de mare cât să se poată strecura o femeie mică de statură. A-Erin așteptă până dispărură cizmele, apoi reveni lângă ușă, pentru ca A-Yevhen să nu bănuiască nimic.

Puțin mai târziu, capacul sistemului de ventilație din unitatea tehnologică se prăbuși pe podea. A-Yevhen sări în lături și apucă obiectul cel mai apropiat: o șurubelniță. A-Ilza ridică mâinile, încercând să-l liniștească.

– Stai calm! Ce ești așa agitat?

– Nu-nțelegi? Fără oxigen, expediția e terminată. Oamenii nu vor supraviețui.

– Așa-i. De-aia au trimis androizi. Pe noi. Cred că, pentru Jupe Exploring, a fost mai important să construiască o bază, decât să demonstreze că oamenii pot ajunge pe Jupiter.

– Sigur că da! aruncă A-Yevhen șurubelnița, apoi își trecu mâna prin păr. Există doar o problemă, puișor! Sunt om!

– Imposibil.

– O, ba da! Devine posibil dacă ești unul dintre cei care au proiectat-o și construit-o pe Flamin.

– E absurd, A-Yevhen.

– Nu-mi spune așa! Numele meu e Yevhen Malaniuk, sunt inginer și mereu mi-am dorit să văd cu ochii mei Jupiter! De-aia m-am anjagat la Jupe Exploring, așa am făcut cancer. Și de-aia am primit permisiunea să mă îmbarc într-un zbor doar dus! Trebuie să văd Jupiter, mă-nțelegi? Trebuie!

– Ascultă, spuse A-Ilza, apropiindu-se precaut de el. O să zic doar atât: știi că sunt răspunzătoare de problemele de securitate de aici, da? Prin urmare, trebuie să cunosc tot ce trebuie despre fiecare. Am citit fișierele tuturor celor cincisprezece membri ai echipajului. Nu există oameni la bord. Doar androizi.

– Mi-au promis că-mi vor falsifica fișa, replică Yevhen cu voce tremurândă.

– O să-ți dovedesc. Doar stai liniștit, fără să faci ceva necugetat, bine?

A-Ilza scoase un cuțit de la brâu, își suflecă mâneca stângă și-și trecu lama peste piele. Sângele din rană avea o culoare albastru ultramarin, strălucitor.

– Asta curge prin noi. Procesăm oxigenul doar pentru a-i da ocazia companiei să calculeze de cât ar fi nevoie pentru un echipaj viu. Dar ne descurcăm și în lipsa lui. O să vezi Jupiter.

Nava se zdruncină. A-Ilza privi spre monitor. A-Thomas îndepărtase concentratoarele de oxigen avariate.

– Acum o să-ți fac o mică tăietură pe deget, ca să vezi cum e în cazul tău, bine?

– Dă-mi cuțitul! ceru cu voce goală inginerul. O s-o fac singur.

A-Ilza i-l întinse, cu mânerul înainte. A-Yevhen luă cuțitul, se jucă preț de o clipă cu degetul pe lama lui, apoi își reteză gâtul cu o mișcare rapidă. Sângele gâlgâi. Era albastru.

A-Liel și A-Erin se uitau pe monitorul principal. Jupiter se afla sub ei. Linii albe și ocru se răsuceau, se întrepătrundeau, apoi se separau și se uneau din nou. Dansul furtunilor și a ciclonului era fascinant.

– Înțeleg de ce A-Yevhen voia să experimenteze asta la prima mână, șopti A-Liel.

– Și ar fi putut-o face dacă nu era așa de căpos. Păcat.

– Cu siguranță știa că-i android!

– Vezi tu, A-Liel, spuse A-Erin, aranjându-și părul, se pare că nu. Moartea inginerului-șef a constituit un motiv suficient de bun pentru ca A-Ilza să pornească o anchetă. S-a aflat că Yevhen Malaniuk era sigur că pleca spre Jupiter și că va ajunge viu acolo. I-o promiseseră doctorii.

– Mi se pare că urmează un „dar”.

– Așa-i. Dar trupul i-a fost aproape complet distrus de boală, așa că medicii i-au transplantat creierul în corpul unui android. A fost o operație unică și urma să ducă la obținerea unui Premiu Nobel și la manifestații de bucurie odată făcută publică. Așa că, atunci când și-a dat seama că a fost păcălit, Yevhen a făcut ce-a făcut.

Navigatorul-șef reflectă asupra celor auzite. A-Liel nu-i întrerupse meditația.

– Și totuși… Și totuși era om când a murit. Ar trebui să omagiem asta.

Flamin se zgâlțâi ușor. O capsulă porni de sub navă, îndreptându-se spre Jupiter. Unul dintre pereți îi fusese înlocuit cu un scut transparent. A-Liel ar fi putut jura că, până și de la distanța aceea, îl vedea pe A-Yevhen așezat astfel încât să stea cu fața la Marea Pată Roșie.

Capsula se micșoră, deveni un punct, apoi dispăru în norii învolburați ai gigantei gazoase.

 

traducere în limba engleză Max Bakalov
traducere în limba română Lucian-Dragoș Bogdan