„Citesc de o sută de ori mai mult decât am de gând să scriu” – dialog cu Bogdan Hrib

De-a lungul vremii, mulți autori au fost trimiși la cratiță. Sau la șaibă, după caz. N-a știut nimeni asta până când autorul nu s-a confesat în vreo lucrare autobiografică sau în vreun interviu. Am născocit o serie de întrebări pentru a ni-i apropia mai mult pe cei ce ne încântă cu scrierile lor, pe cei ce ne par cunoscuți de-o viață sau, din contră, complet străini și inaccesibili. Această serie de interviuri se vrea pe jumătate serioasă, întrucât vom încerca să obținem secrete legate de scris, recomandări de lectură, dar și păreri din domeniul culinar ori meșteșugăresc.

Astăzi, l-am luat la țintă pe Bogdan Hrib.

1. Care a fost primul text împărtășit altcuiva? Ce reacție ați obținut?

Aveam vreo treișpe ani, în camera mea, după ce fusesem în spital șase zile pentru o operație de apendicită. Le-am citit părinților mei; au zâmbit fericiți, m-au îmbrățișat și mi-au zis să merg mai departe și să le mai citesc atunci când mai am chef. Am terminat acel roman cu adolescenți, a rămas manuscris și primul roman (altul!) l-am publicat la 42 de ani.

2. Ați fost, vreodată, trimis(ă) la cratiță / șaibă după prezentarea unui text în public?

Am fost trimis la… plimbare, înainte de a citi vreun text. Se petrecea într-un cenaclu bucureștean prin anii 80. Am renunțat și m-am apucat (mai serios) de fotografie.

3. Dacă ați fi ajuns la cratiță, ce preparat credeți că v-ar fi ieșit cel mai bine? (O rețetă, pe scurt, ar fi o bucurie în plus pentru cititori)

Fusilli rossi… Pe scurt citiți povestirea din Gastro Noir, de la… felul doi. Cartea are la final și rețeta. Dacă nu vreți cartea, pe scurt e cam așa: fusilli se fierb cam cât scrie pe punga de plastic, în paralel se pregătește un sos… roșu din pastă de tomate, puțină ceapă sticloasă, costiță bine împănată tăiată mic, poate și câteva felii subțiri de cabanos, mirodenii (oregano & co.) și apoi se amestecă. Merită și un vin alb, rece, sec, de vară…

4. Dacă ați fi ajuns la șaibă, ce obiect credeți că ar fi putut ieși din mâinile dumneavoastră?

La șaibă? Habar n-am. Cred că știam să lucrez… la pilă. Probabil că ar fi ieșit… o șaibă. Sau pe aproape.

5. Care a fost sfatul legat de scris pe care, după ce l-ați primit, l-ați respectat cu sfințenie?

Citesc de o sută de ori mai mult decât am de gând să scriu!

6. Cartea pe care ați reciti-o fără să vă plictisiți niciodată este:

„Unde se avântă vulturii”, Alistair Maclean. E ca un fel de medicament…

7. Filmul pe care l-ați revedea fără să vă plictisiți niciodată este:

„Cum se fură un million”, realizat în anul în care m-am născut… cât despre actori: câțiva monștri sacri.

8. Două-trei vorbe despre cel mai recent volum:

„Reziliență”. O poveste despre oameni obișnuiți prinși sub vremi, despre meseriași cu slăbiciuni, despre cei mulți, despre fake-news, prietenie, iubire și trădare. Despre lăcomie și prostie. De fapt un fel de thriller istorico-politico-social.

9. Părerea Teodorei despre cel mai recent volum:

Puternic ancorat în realitate, volumul tratează implicațiile știrilor false, ori pe ale celor create doar pentru manipularea maselor. Alături de Stelian Munteanu, personajul ce dă numele seriei, intră în scenă actori la fel de puternici și bine conturați. Intriga polițistă pare, pe alocuri, doar un condiment pentru evidențierea și tratarea unor teme cu mare impact social.