„La un moment dat, […] mi s-a spus «să mă reinventez»” – Silviu Genescu

De-a lungul vremii, mulți autori au fost trimiși la cratiță. Sau la șaibă, după caz. N-a știut nimeni asta până când autorul nu s-a confesat în vreo lucrare autobiografică sau în vreun interviu. Am născocit o serie de întrebări pentru a ni-i apropia mai mult pe cei ce ne încântă cu scrierile lor, pe cei ce ne par cunoscuți de-o viață sau, din contră, complet străini și inaccesibili. Această serie de interviuri se vrea pe jumătate serioasă, întrucât vom încerca să obținem secrete legate de scris, recomandări de lectură, dar și păreri din domeniul culinar ori meșteșugăresc.

Astăzi, l-am luat la țintă pe Silviu Genescu.

1. Care a fost primul text împărtășit altcuiva? Ce reacție ați obținut?

A fost prima mea povestire, una care începea cu fraza „Era o noapte întunecoasă în zbuciumata Londră”. :)))) N-am să uit asta în viața mea. Când i-am dat-o profesorului meu de română, domnul Mihăilescu, la clasă, acesta, după ce a citit-o (avea vreo 10 pagini) a zîmbit politicos și mi-a dat-o înapoi întrebând: „Tamisa e personajul feminin?”. După ce s-a terminat ora, clasa a explodat în râs. Așa am aflat cu toții că domnul profesor habar n-avea că Tamisa era fluviul care trece prin Londra. Și tot așa am rămas coringent la limba și literatura română în fiecare vară, din clasa a 5-a până într-a 8-a, inclusiv, după ce a aflat că întreaga clasă s-a distrat de minune. Aveam vreo 11 ani.

2. Ați fost, vreodată, trimis la cratiță / șaibă după prezentarea unui text în public?

Nu, niciodată! Când televiziunea română a difuzat, în fiecare duminică, serialul „Tunelul timpului” copiii din curte, cărora le-am dat să citească povestirea de mai sus, mi-au zis că serialul seamănă cu povestirea mea. În cadrul cenaclului Helion, pe care îl frecventam, în anii 80 am fost atacat de un critic de duzină pentru că scriam prea „americănește”. Și-am plecat de acolo pentru o bună bucată de vreme.

3. Dacă ați fi ajuns la cratiță, ce preparat credeți că v-ar fi ieșit cel mai bine? (O rețetă, pe scurt, ar fi o bucurie în plus pentru cititori)

Ochiuri cu șuncă și cașcaval! Asta aș fi pregătit. Îmi plac enorm! :))))

4. Dacă ați fi ajuns la șaibă, ce obiect credeți că ar fi putut ieși din mâinile dumneavoastră?

Cred că un fixator din aluminiu pentru rola presoare a magnetofonului meu, ZK-246, care la origine fiind de plastic se rupsese din cauza opririlor nenumărate pe bandă pe care le-am executat. În cele din urmă, mi-a făcut aceste piese din aluminiu un meseriaș bun, pe care îl cunoșteam contra unui pachet de Kent.

5. Care a fost sfatul legat de scris pe care, după ce l-ați primit, l-ați respectat cu sfințenie?

La un moment dat, în celălalt cenaclu S.F. din Timișoara, H.G. Wells, al Casei de Cultură a Studenților, mi s-a spus „să mă re-inventez”. Povestirile mele începuseră să fie cam la fel. Trebuia să ies din asta. Sfatul venea de la domnul Viorel Marineasa, pe atunci metodist al Casei de Cultură a Studenților, „responsabil” de noi, acum reputat prozator, cu cărți semnificative în spate. Vorbele sale m-au pus pe gînduri. Le-am respectat. Și „voila”! (nu Voila).

6. Cartea pe care ați reciti-o fără să vă plictisiți niciodată este:

Imitatio Christi, de Thomas de Kempes, pe care am avut-o până nu demult într-o ediție foarte frumoasă, de prin 1910, dar am dat-o unei prietene de-a mea, care sigur are nevoie s-o citească mai mult ca mine.

7. Filmul pe care l-ați revedea fără să vă plictisiți niciodată este:

Filmul de care nu mă plictisesc niciodată, și-l voi revedea mereu, este „Călăuza”, de Andrei Tarkovski, cu Alexander Volkanovski în rolul principal. Am discutat despre acest film de nenumărate ori, prin anii 80, cu prietenii mei, dar deși descopeream mereu noi amănunte în acest film, noi nu l-am înțeles. Pentru că eram niște „produse” ale educației regimului de atunci, niște atei. Tarkovki incifrează foarte abil mesajul de bază al filmului său (care a fost interzis în URSS), acesta fiind CREDINȚA.

8. Două-trei vorbe despre cel mai recent volum:

În prezent, lucrez la primul meu roman, „2043 AD” care este un thiller militar și hard-science-fiction. Experiența scrierii sale este cu totul alta decât scrierea de povestiri de până acum. Uneori, în acel spațiu vast al romanului personajele tale se mișcă de parcă ar fi niște entități separate, independente. Îți dau idei! Evident, scrierea lui a avut și sincope, dar trebuie să accepți și astfel de momente. M-a ajutat foarte mult, citindu-mi „opera” prietena mea, Otilia Alina Nica, și această carte îi este dedicată pe bună dreptate. Sper să apară la editura Eagle Press. Au fost publicate părți importante din roman în revista SF online Galaxia 42, iar eu îi mulțumesc pentru asta scriitorului Daniel Timariu, care „păstorește” această revistă.

Titlu: Desprindere lentă
Autor: Silviu Genescu
Colecție: Seniorii imaginației
Editura: Eagle
Format: Paperback
Gen: Proză scurtă, Science Fiction
Număr de pagini: 628
Redactor: Antuza Genescu

Descrierea editurii

Silviu Genescu este cetățeanul unor lumi incredibile. Familiare iubitorilor de science-fiction, șocante pentru cei care află despre ele pentru prima oară, acestea relevă, în Desprindere lentă, volum apărut la Editura Eagle, un autor fascinat de contactul cu extratereștrii și cel dintre extratereștri, de saltul, voluntar sau nu, dintr-un univers într-altul, dintr-un timp într-altul, de new space opera și de inteligența artificială strecurată insidios printre oameni.

Ceea ce îl distinge pe Silviu Genescu de alți autori care explorează aceleași teme este gama de instrumente folosite pentru a dezvălui frontiera dintre spații paralele și secvențe temporale și intervenția, doar aparent subtilă, a elementului extraterestru: blândele pasiuni umane, ca muzica și șahul, sau – într-un mod pe cât de neașteptat, pe atât de mișcător – lacrimile. Este doar o parte din recuzita unui autor de science-fiction român remarcabil, a cărui sensibilitate iese la lumină și prin personajele sale, locuitori, asemenea lui, ai lumilor spectaculoase pe care le creează.

„Prozator, traducător, grafician şi redactor SF, Silviu Genescu este un remarcabil profesionist al genului, cu o nu foarte largă, dar expresivă paletă de mijloace combinatorii, capabile să dea subiectelor sale senzaţionale credibilitate la nivel ficţional şi valoare la cel al tratamentului literar. Este.un ins inteligent, inventiv, dispus să şocheze din start şi să-şi dezvolte subiectele în regimul unor efecte ce ţin de senzaţional, operând degajat cu elementele unui miraculos de extracţie fantastică, reconvertit însă discret la exigenţele genului SF.”

Mircea Opriță