„Le-am citit așa cum le citești seara celor dragi, iar ei au ascultat cu atenție și curiozitate” – A.G. Saga

De-a lungul vremii, mulți autori au fost trimiși la cratiță. Sau la șaibă, după caz. N-a știut nimeni asta până când autorul nu s-a confesat în vreo lucrare autobiografică sau în vreun interviu. Am născocit o serie de întrebări pentru a ni-i apropia mai mult pe cei ce ne încântă cu scrierile lor, pe cei ce ne par cunoscuți de-o viață sau, din contră, complet străini și inaccesibili. Această serie de interviuri se vrea pe jumătate serioasă, întrucât vom încerca să obținem secrete legate de scris, recomandări de lectură, dar și păreri din domeniul culinar ori meșteșugăresc.

Astăzi, am luat-o la țintă pe A.G. Saga.

1. Care a fost primul text împărtășit altcuiva? Ce reacție ai obținut?

A.G. Saga: Nu am simțit nevoia să împărtășesc cu nimeni primele pagini din romanul la care începusem să lucrez, Lemnuci. Nici nu m-am apucat de scris cu gândul de a deveni autoare și, prin urmare, nu am căutat să fiu validată. Povestea a venit atunci când soțul meu, care este și ilustratorul romanului, A.C. Gardean, a descoperit primul personaj, un lemnuc, cum l-am numit chiar atunci. Stătea ascuns în niște noduri de lemn din tavanul casei noastre. Pentru că exact asta sunt lemnucii, toate figurile pe care le formează nodurile din scândurile de lemn. Dar să revin la întrebarea ta. Îmi amintesc un moment. Eram în mijlocul unei călătorii prin munții României – pornisem din Maramureș, cu gândul de a-i străbate pe toți. După multe zile de mers, ne-a prins o lapoviță rece și încăpățânată care nu ne-a lăsat până seara, când am reușit să dăm de un refugiu. Și pentru că am rămas acolo trei zile, am început să le citesc din primele pagini Lemnuci, pe care le scrisesem în această călătorie, celor care erau cu mine, soțul meu, sora mea Ina și soțul ei. Le-am citit așa cum le citești seara celor dragi, iar ei au ascultat cu atenție și curiozitate, ca niște copii. Sora mea, care este pasionată de S.F. și Fantasy, a devenit primul fan Lemnuci şi cred că primul cititor care a simțit că această lume a lemnucilor nu este doar ficțiune.

2. Ai fost, vreodată, trimisă la cratiță / șaibă după prezentarea unui text în public?

A.G. Saga: De ce ar face cineva asta? Există cititori pentru fiecare fel de scriitură. Nu trebuie ca tuturor să le placă ceea ce scriem. Nici nu ar fi firesc. E ca în muzică sau modă: gusturile sunt subiective. Sunt sigură că nu toți cei care au citit romanul Lemnuci l-au gustat, dar până acum nimeni nu a fost atât de nepoliticos încât să mă trimită „la cratiță”. Expresia asta mă duce, inevitabil, cu gândul la discriminare între genuri. Dar da, sunt oameni care nu au talent literar, însă există metode mai blânde pentru a le explica că poate nu au găsit încă acea cheie cu care să deschidă ușa talentului lor, întrucât fiecare om se pricepe la ceva foarte bine, trebuie doar să caute.

3. Dacă ai fi ajuns la cratiță, ce preparat crezi că ți-ar fi ieșit cel mai bine? (O rețetă, pe scurt, ar fi o bucurie în plus pentru cititori)

A.G. Saga: Dacă m-ar fi trimis cineva „la cratiță” nu m-aș fi dus, bineînțeles. Dar dacă mă întrebi de o rețetă lemnusciană, am una pentru tine și pentru cititorii revistei Galaxia 42: limonadă cu miere, lavandă, petale de trandafir de Damasc și lămâie. Cu excepția lămâii, toate ingredientele provin din grădinile lemnucilor. Vara, cititorii care ne vizitează sunt întâmpinați cu această licoare dulce – acrișoară și aromată. Iarna însă folosim aceleași ingrediente pentru a prepara un ceai care să-ți încălzească nu doar trupul, ci și spiritul.

4. Dacă ai fi ajuns la șaibă, ce obiect crezi că ar fi putut ieși din mâinile tale?

A.G. Saga: În ce privește șaiba, hmm… cu siguranță nu m-aș fi gândit la o piesă clasică, ci la ceva straniu. Să zicem o busolă care nu arată Nordul, ci direcția către Lumile Nevăzute din romanul Lemnuci. La crearea ei, eu aș veni cu visul, iar soțul meu cu mâinile. Așa funcționează aproape toate lucrurile magice din casa noastră.

5. Care a fost sfatul legat de scris pe care, după ce l-ai primit, l-ai respectat cu sfințenie?

A.G. Saga: Cel mai valoros sfat l-am primit de la corectoarea și editoarea de text a romanului Lemnuci, Roxana Lazarescu. Mi-a recomandat să folosesc cât mai multe sinonime pentru a evita repetițiile care pot da impresia de vocabular sărac. De atunci sunt mai atentă la nuanțe, la muzicalitatea propozițiilor și la felul în care fiecare frază poate căpăta un contur mai bogat, doar printr-o alegere inspirată.

6. Cartea pe care ai reciti-o fără să te plictisești niciodată este:

A.G. Saga: Nu este o carte ci un autor, antropologul Carlos Castaneda, ale cărui cărți le pot relua la nesfârșit, pentru că întotdeauna descopăr informații noi. În ele, Castaneda descrie experiența sa ca discipol al unui vrăjitor yaqui din Mexic. Scrierile lui mi-au schimbat viziunea asupra vieții și a morții. O mică parte dintre învățăturile vrăjitorilor yaqui, modelate în stil lemnuscian, se regăsesc acum și în romanul Lemnuci.

7. Filmul pe care l-ai revedea fără să te plictisești niciodată este:

A.G. Saga: Nu există film pe care să-l pot revedea la nesfârșit, pentru mine este de neînchipuit. Totuși, sunt câteva filme care mă cheamă din când în când, precum cele inspirate din lumea lui Tolkien sau Dune deși, dacă ar fi să aleg, aș alege cărțile.

8. Două-trei vorbe despre cel mai recent volum:

A.G. Saga: Cea mai nouă carte la care lucrez este al treilea volum din seria Lemnuci: Lemnuci – Lumea Viselor. Este preferata mea, până acum, pentru că, pe măsură ce scriu, apar lumi fascinante și abia aștept să văd ce vrăjitori mai apar, cum arată ținuturile și locuințele lor și ce puteri stăpânesc. În acest volum, copilul Ule pornește alături de mentorul său, vrăjitorul Shamanicus, într-o călătorie prin toate ținuturile care au Protectori vrăjitori, de la care copilul învață despre diferitele forme de energie, despre puterea lor și cum poate fi ea manipulată. Mulți dintre acești vrăjitori sunt inspirați de oameni adevărați care trăiesc in România și care m-au impresionat prin ceea ce au realizat. Îi veți regăsi în acest volum pe marele zburător Tomi Coconea, extraordinarii Alin și Tibi Ușeriu sau temerarul înotător Avram Iancu – oameni care par, oricum, desprinși dintr-o lume magică.

9. Părerea Teodorei despre cel mai recent volum:

Auzisem de ceva vreme despre lemnuci și ținutul lor pe jumătate fermecat, pe jumătate real. Abia la târgul de carte din Alba Iulia i-am cunoscut pe A.G. Saga (autoare) și A.C. Gardean (ilustrator) și mi-au relatat povești din spatele poveștii, cum îmi place mie să descopăr, să le lipesc de cărți și de amintiri. Seria dedicată nodurilor din scânduri e un adevărat balsam pentru minte și suflet, are atât inocența lecturilor din copilărie, cât și minuțiozitatea și profunzimea unui jurnal de călătorie, nu neapărat fizic, cât spiritual, inițiatic. Decorul e unul de poveste, personajele – fie ele ființe, fie obiecte personificate – sunt bine conturate, definindu-și clar rolul din volume. Există, între ele, comunicare verbală, dar și telepatică, sporind astfel atmosfera luminoasă, de basm. Recomand, din toată inima, seria Lemnuci, precum și celelalte cărți semnate de A. G. Saga și A. C. Gardean.