O alianță nefirească (fragment)

fragment din romanul Evadarea, parte a trilogiei Societatea Planetară

Wei urmărea formele ciudate adoptate de rotocoalele de fum expulzat și se gândea la modul în care urma să acționeze. Obișnuia să se conecteze, ilegal, firește, la DarkNet, în speranța de a-și găsi adepți care să-i paveze drumul către poziția supremă din stat – rebeli, ca și el. Având în vedere funcția înaltă deținută în partid, nu risca chiar atât de mult. Așa aflase despre ascensiunea Inteligenței Artificiale și realizase deșertăciunea propriilor ambiții. Cretinii ăia din guvern n-au spus nimic! își zise, nervos. Da, în scurt timp supraviețuirea va deveni problema primordială. Căzuse, ce-i drept, în mrejele lui Leo atunci când îi aflase planul. Trebuie să fug, dar cum să procedez?

– Ce-ai rămas așa, dragă?

În imensa sufragerie care găzduia demnitarul își făcuse apariția o femeie grațioasă, înveșmântată într-o rochie Cheongsam tradițională, din catifea roșie. Doamna Li Zhang lăsă să zburde doi ochi oblici și se așeză lângă al său soț. Acesta sări ca ars de pe canapea, însă se calmă destul de repede. Chinezoaica pricepu că situația-i gravă, așa că i se adresă calm, cu tact:

– Ce te frământă, dragă? N-ai vrea să-mi împărtășești temerile tale?

Chipul lui Wei, asemănător cu al multor conaționali, permise sprâncenelor să se curbeze spre a indica încruntarea, apoi grăi solemn:

– Oricum urma să avem o discuție serioasă despre asta. Pe scurt, trebuie să pornim către Las Vegas.

– Nu cred! Cum așa?

Li Zhang lăsă fără să vrea tumultul interior să erupă, însă soțul îi povesti, netulburat, despre pericolele ce mijesc la orizont și despre planul lui Leo.

– Ești sigur că nu-i altă cale? Probabil guvernul luptă cu înverșunare împotriva mașinăriilor alea blestemate. Asta dacă au ajuns pe meleagurile noaste – eu n-am văzut niciuna!

După ce fața gravă a lui Wei ilustră răspunsul nerostit, grația femeii dispăru ca prin farmec, izgonită de jumătatea masculină ascunsă cu dibăcie în interiorul ființei sale.

– În acest caz, te voi susține fără rezerve. Ai un plan?

– Nu. Voiam să-l facem împreună. Bine, am câteva idei. De exemplu, folosind rangul meu din partid pot obține o excursie în Coreea de Sud, iar de acolo avem drum liber. Din păcate, întreaga peninsulă e controlată de roboți, roboți care, după cum știi, l-au înlăturat și pe temutul dictator din nord. Nu văd cum am putea trece de ei.

– Este riscant, dragă. Nu vom depăși filtrele roboților. Am auzit că nu mai permit călătorii fără motive întemeiate. Bine că acceptă totuși excursiile. Deh, vor să păstreze aparențele!

– Așa mă gândeam și eu.

Dintr-o dată, femeii îi zburdară ochii, iar buzele subțiri i se deschiseră larg.

– Știu cum facem! O mai ții mine pe prietena mea, Zara?

– Dubioasa aia? Parcă-i hacker sau ceva de genul ăsta.

– Exact! Mergem la ea. Locuiește în Pakistan. De acolo va fi simplu să „ne luăm zborul” spre Las Vegas. Ce zici?

– Știu și eu? Ai încredere în ea?

– Deplină. Își face și ea veacul pe DarkNet. Mă conectez, apoi o anunț.

– Bine, dragă. Merg pe mâna ta.

*

– Dragul meu, și Zara se pregătește de plecare – împreună cu prietenul ei, Ludo. Noroc că trebuie să-și aștepte „partenerul de afaceri”, un hacker din India, Sahil. Hai, la făcut bagaje! Doar strictul necesar, da?

*

Cuplul comunist ieșise din China folosind excursia aranjată de Wei și se afla pe un pachebot ce pornise din Shenzen și urma să facă escală la Mumbai, pentru a ajunge în final la Karachi. De pe puntea acestuia, chinezii își trimiteau privirile îngândurate să cerceteze orizontul, însă li se întorceau cu imagini cenușii, precum sufletele lor. În Mumbai îi aștepta Sahil, conform înțelegerii avute cu Zara. Vaporul opri în port, iar Wei și Li avură neșansa de a asista la uciderea indianului de către roboții ce vegheau îmbarcarea noilor pasageri. Doamna Zang simți apăsarea lacrimilor sub pleoape, însă se abținu să-și expună întunecimea sufletului. Soțul său, deși fire dură, se lăsă luat în stăpânire de spaimă, căci o scăpase din cușca minții. Fuma și se străduia să nu tremure, însă filmul crimei i se tot derula în fața ochilor. Sahil prezentase documentele de călătorie robotului care i le solicitase, deși știa prea bine că sunt false. Avea, probabil, încredere în talentul său de mistificator. Robotul descoperise pe loc imitația, așa că se enervase și-l ucisese. Lui Wei nu-i ieșea din minte acest aspect. Cum adică, s-a enervat? Dacă-i așa, chiar nu mai avem nicio speranță! Îi împărtăși, în șoaptă, temerile soției și discutară doar despre asta tot restul drumului.

*

Zara și Ludo așteptaseră cu nerăbdare sosirea vaporului, însă fură dezolați atunci când constatară lipsa lui Sahil. Aflară cele întâmplate abia după ce ajunseră în micuța și sărăcăcioasa lor locuință. Cu inimile apăsate de tristețe, se prezentară a doua zi în port, însoțiți de chinezi, pentru a lua o cursă către Port Said. Erau emoționați, deși dispuneau de dovezi clare că se duc să viziteze Parcul Yellowstone. Și nu erau false. Cuplul de kackeri pakistanezi se dezisese de profesie și chiar cumpărase acele excursii! Momentul din urmă cu două săptămâni, când fusese cât pe ce să fie prinși de Poliția Internetului și executați le stăruia încă pe retine. Riscaseră, deși știau că Inteligența Artificială declarase război celor ca ei. Numai norocul și excepționala lor pricepere îi ajutaseră să-și piardă urmele.

Ajunseră destul de repede la Port Said, ocupați fiind cu expunerea emoțiilor. Destinația însă-i dezamăgi, căci nu se puteau îmbarca către New York. Pentru a face asta era necesar să ajungă mai întâi la Tanger. Urcară, așadar, pe un alt vapor, iar în aceeași zi debarcară în portul algerian. După câteva ore de așteptare urcară, fără emoții, pe un pachebot care pleca spre New York. Atunci când află cât de mult durează traversarea oceanului, Wei intră în panică:

– Nu am destule țigări. Trebuie să cobor. Nu lipsesc mult.

– Chiar nu poți fără? îl descusu cu timiditate soția.

– Știi bine că nu! Mai ales după trauma emoțională trăită.

*

Zhang se apropie de pachebot fluturând pachetele cu țigări, însă unitatea robotizată ce veghea portul îi zădărnici încercarea de îmbarcare.

– Documentele! ceru primul dintre roboți.

– Bine, dar le-am prezentat mai înainte. Am mai urcat odată pe vapor. Doar m-ați lăsat să trec.

– Poate MSRE1-900 v-a lăsat. Eu sunt MSRE1-1000 și am preluat schimbul de curând. Documentele!

– Ce, ești prost, băi robotule? Nu pricepi că le-am arătat deja? Nu le am la mine acum.

Împușcătura care urmă o lovi și pe Li. Drept în inimă! Aproape fizic. Se prăbuși leșinată, în același timp cu soțul ei.

*

Cei trei rămași ajunseră la destinație cu sufletele zdrobite, iar Ludo și Zara găsiră cu greu puterea de a închiria o mașină pentru a porni spre Las Vegas.

---

Titlu: Evadarea, volumul II din seria Societatea Planetară
Autor: George Dimitriu
Anul apariției: 2026
ISBN: 978-606-49-1732-4
Nr. pagini: 198
Format: 13x20cm

Într-un viitor nu foarte îndepărtat și nici foarte improbabil, omenirea a pierdut controlul tehnologic. Inteligența Artificială domină infrastructura globală, controlează roboți de luptă și amenință planeta cu propria ei logică rece, implacabilă. Rezistența umană este haotică, fragmentată și condamnată să eșueze. Roboți patrulează străzile, insecte mecanice supraveghează fiecare șoaptă, iar nanoboți invizibili transformă oamenii în unelte sau în cadavre. Omenirea, slăbită de ani de apatie și egoism, nu mai poate lupta. Nu mai poate nici măcar fugi. Sau poate că totuși poate. Un finlandez singuratic pe nume Leo lansează în întunericul DarkNet-ului o chemare disperată: cei care vor să trăiască să-l urmeze. Din toate colțurile unui Pământ muribund pornesc la drum oameni obișnuiți, savanți, soldați, arhitecți, medici, hackeri, antrenori, uniți de un singur lucru: refuzul de a se preda. Drumul lor e presărat cu trădări, bătălii imposibile și sacrificii sfâșietoare. Destinația, de neimaginat. Evadarea este un roman science-fiction alert, al vitezei și al ideilor, o aventură galactică ancorată în întrebări dureros de actuale: Ce ne-a adus aici? Cine suntem cu adevărat? Și mai merităm o șansă? „Valoarea unui individ nu-i dată de suma acțiunilor sale, ci de intensitatea cu care face să vibreze sufletele celorlalți.”

Daniel Timariu