Dileme cosmice

Cât ar fi de lung, de lat și de uniform universul ăsta cu supercorzi și antimaterie, situații de genul acela mai apăruseră de multe ori în eonii existenței sale. Și, pe deasupra, ele fuseseră ușor diferite de la o variantă de realitate la alta – într-una vorbitorul spusese „eu”, echivalentul din a doua nu zisese, iar cel din a treia realitate nu comentase nimic, ci doar îi făcuse semn, cu tentaculele, companionului său.

Care va să zică, cei doi xerrani care traversau universul la bordul navei intergalactice XC705, se confruntau cu o dilemă cosmică destul de grea. O nucă greu de spart, cum se zice. Firește, n-aveau nicio nucă și nimic cu care să o spargă, dar subiectul pe care tocmai începuseră să-l discute, înjurând în maniera caracteristică speciei lor, era unul de calibru.

– Ar trebui să le spunem? întrebă Ghu, în timp ce-și plimba tentaculul pe suprafața tijei.

Se așternu tăcerea. Una prelungă. Raportat la specia noastră, desigur, pentru că, în cazul xerranilor, dură abia o clipită.

– De ce? replică Ghi.

– Mă gândesc că ar trebui să știe.

Urmă o perioadă de tăcere de trei ori mai lungă; pământenii ar fi avut impresia că durase o oră întreagă, dar, pentru xerrani, nu păru mai lungă de trei secunde. Trei secunde tensionate, care, de obicei, însumau mult mai mult decât cele standard, petrecute în circumstanțe mai puțin dramatice.

Ghi își îndepărtă de pe dinți o picătură violet de salivă sangvină, apoi comentă:

– Ce? Că nu există? La ce le-ar folosi?

– Tu n-ai vrea să știi? Presupunând că…

– Nu, n-aș vrea! îl întrerupse Ghi.

Altă tăcere prelungă, cât o zi de pe Pământ. Ghu și Ghi se priveau neîncrezători. Părea că se împotmoliseră, riscând să ajungă la un blocaj complet, cum se-ntâmpla în timpul unui joc de ghee-muun.

– Și, apropo, e amuzant că au trecut deja șapte ani din anul lor 2012 și nu și-au dat seama de nimic, întrerupse tăcerea Ghu cu o remarcă potrivită.

Ghi se destinse și scârțâi, mestecând conștiincios dioxidul de titan.

– Bine că am reușit să le extragem mințile înainte să se ducă naibii planeta, adăugă Ghu.

Între timp, Ghi se întinse spre panoul de control și introduse noile informații în humpoterul navei. Humpoterul zdrăngăni, ceva scârțâi, iar nava viră brusc și trecu printr-o gaură de vierme spațio-temporală spre o zonă mai populată.

– Și ce simulare reușită a Pământului și a realității sale am făcut! sfârâi Ghi.

Ghu aprobă din cap, radiind de satisfacție. O strălucire verde aprins inundă pentru o clipă interiorul vehiculului.

*

Cât ar fi de lung, de lat și de uniform universul ăsta cu supercorzi și antimaterie, situații de genul acela mai apăruseră de multe ori în eonii existenței sale. Și, pe deasupra, ele fuseseră ușor diferite de la o variantă de realitate la alta. Dar asta s-a zis deja, așa că vom trece la varianta în care introducerea e scurtată, trecem peste ea și intrăm direct în acțiune:

În punctul acesta, cei doi meenaan, traversând universul în nava interdimensională Naamaaste, se aflau în fața unei dileme cosmice.

O masă semilichidă de un galben strălucitor, numită Slurp, se rotea într-un ritm amețitor în jurul unei forme gelatinoase de un roșu întunecat, pe nume Chlorp. Într-un mod foarte neplăcut, cel puțin pentru urechile unui pământean, prima entitate cârâi în urechea celeilalte:

– Crezi c-ar trebui să le spunem xerranilor că ei, de fapt, nu mai există?

traducere Lucian-Dragoș Bogdan