Atelier critic #38

1. The Tale of Clancy the Scrivener, Tor.com

Avem de-a face cu un arhivist care își contemplă maniacal ridurile neîmbătrânite în timp ce investighează și cataloghează, recursiv, o serie de artefacte dintr-o lume de mult uitată a secolului XX.

În abația bizară în care își desfășoară activitatea arhivistul nostru, cea mai mare teamă a azilanților este să nu li se descopere, fie și accidental, mutații. Acestea atrag execuția pe loc, din pricina unei molime care, într-un timp îndepărtat, dusese omenirea în vecinătatea extincției.

Lucrurile se complică atunci când scribul ia sub protecția sa o fetiță orfană, despre care dezvoltă bănuieli întemeiate că ar fi o mutantă. Uneori și el are o serie de dureri infernale, inexplicabile, manifestate în puseuri care îl lasă aproape inconștient, însă care trec destul de repede și pe care preferă să le îndure de unul singur, în intimitatea camerei sale.

Spre finalul deosebit de interesant al povestirii asistăm la o astfel de criză, care, printr-o memorabilă întorsătură de situație, ne dezvăluie și explicația pentru verificarea obsesivă a ridurilor care nu mai îmbătrânesc odată cu vârsta biologică a… mutantului.

2. Fabrica, Remus Șimian, Antologia de proză SF H.G. Wells, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2019

O povestire care surprinde foarte bine atmosfera interbelică a unei întreprinderi în care muncitorii robotesc de dimineața până seara fără altceva decât un orizont cenușiu al așteptărilor. Lucrurile se precipită odată cu vizita unui șef în fabrică, moment în care oamenii se trezesc cu cotele de muncă mărite nejustificat și cu o creștere salarială ce nu reflectă decât într-o foarte mică măsură noile așteptări și exigențe ale conducerii.

În mod natural, oamenii se gândesc la răzmeriță, moment în care ni se livrează o serie de revelații existențiale, descoperite de cei cu gânduri de rebeliune, care descoperă o mare conspirație și că, în fapt, totul nu este decât o iluzie făcută să țină ocupați o serie de supraviețuitori, câteva sute de militari, ai unei apocalipse.

Dincolo de câteva replici prețioase (Ex: Memoria regresivă reziduală… O să-ți aduci aminte cu timpul… Toate amintirile ți-au fost păstrate, dar sunt reținute de blocajul psihic al recondiționării. – p. 252), ideea pare interesantă, însă, din păcate, nu am avut senzația că povestirea aduce lucruri fundamental noi în ecuația escatologică, textul fiind inițial publicat în anul 2014.

3. Iarba verde de acasă, Doru Treta, Antologia de proză SF H.G. Wells, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2019

Un astronaut se întoarce pe Terra după o perioadă deosebit de lungă în care a fost plecat într-o călătorie de colonizare a planetei KM186. Datorită paradoxului temporal, se trezește într-o societate cu care nu mai are aproape nimic de-a face, puținele rude rămase în viață fiind, de fapt, descendenți îndepărtați ai celor care alcătuiseră, odinioară, familia sa.

Mi-a plăcut ideea stabilirii astronautului într-o comunitate care trăiește intenționat după reguli arhaice, în vederea reconectării cu spiritul lumii de mult apuse, reprezentată de aceștia. De asemenea, este bine reliefată și atmosfera din localul unde oamenii se întâlnesc zilnic, cu tot cu astronautul recent stabilit între ei.

Cu toate acestea, textul mi s-a părut că avansează prea lent, dialogurile și descrierile sunt, pe alocuri, prea lungi, iar stilul ușor declamativ și moralizator. Finalul povestirii este, însă, în creștere printr-o întorsătură de situație legată de planeta pe care astronautul fusese trimis să o colonizeze inițial.

4. Peștera timpului, Noru-Laurențiu Tudor, Antologia de proză SF H.G. Wells, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2019

Un text alegoric care, chiar dacă a fost publicat inițial în anul 1982, nu reușește, din nefericire, în opinia mea, să aducă lucruri noi. Sigur, paradoxul temporal reprezintă un punct forte al povestirii, în ton cu macrotema antologiei, însă personajele care se confruntă cu sinele mai tânăr, rău intenționat, nu produc acea emoție, acea tensiune așteptată.

Titlul, la fel, pare tern prin simplul motiv că a fost utilizat de nenumărate ori, în nenumărate alte contexte literare sau filosofice, prin urmare autorul, fără să-și asume riscuri deosebite, calcă pe căi bătătorite de alții.

În rest, personaje-copil, personaje-adolescent, cupluri în crepuscul, aventură existențială, și așa mai departe.

5. Veniți la mine, voi cei osteniți, Traian Urdea, Antologia de proză SF H.G. Wells, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2019

Povestire mistico-alegorică ce închide această antologie, în care ni se prezintă soarta unei copile prinsă într-un cuplu de alcoolici. Anumite descrieri mi-au plăcut, cum ar fi: La fel și Magda. Ea, deși numai oase, bea cu patimă, sorbind câte puțin și savurând îndelung. Ochii verzi, mari, i se aprindeau preț de o secundă, iar părul negru, lung și despletit, i se revărsa peste față. Două cercuri de aur mari, până aproape de umeri, i se legănau, ca un metronom, până la următoarea (p. 287).

Sau: Magda, trăgând după ea fetița blondă, cu buclele cât covrigii săltând în ritmul pașilor, ajunse în dreptul aleii (…) – p. 297.

Pe de altă parte, unele linii de dialog mi s-au părut declamative. De exemplu: – Credința, draga mea, e singura cale. Și dragostea. Mâine trebuie să mergi la liturghie… (p. 296).

Concepte dense, utilizate de alții cu o atât de mare frecvență încât, din păcate, nu mai produc aproape nicio emoție, cu tot cu punctele de suspensie.

Finalul, ambivalent, criptic, necrotic, nu ne oferă prea multe elemente de care să ne sprijinim în alcătuirea oricărei perspective de evadare dintr-un cadru apăsător, lipsit de speranță.