CDBD! – Jurnal de lecturi BD #50

L’Insensé (Manu Larcenet) – Dargaud 2026

Un aproape bătrân autor de benzi desenate scrie și desenează o carte despre un foarte bătrân autor de benzi desenate. Ce poate fi mai egocentric de atât? 🙂 Și totuși, Larcenet, povestindu-se pe sine, dezvăluie adevăruri universale și bifează încă o capodoperă. Nu, nu mi se pare deloc că exagerez.

“Când nu desenez, sunt inutil.”

Solitar, nocturn, fericit, Francis Barbot se aruncă în fiecare zi cu capul înainte în stele. Iar când stelele nu sunt acolo, se odihnește gol sub ploaie. Și, în fiecare noapte, desenează aventurile lui Bradley, ursul care merge înainte.

„Când eram copil, visam să trăiesc ca un sălbatic. Să desenez în fiecare zi. Să dorm lângă un râu. Să mă îmbăt cu ce e mai bun pe lume și să ignor restul. O viață fără program, frumoasă, bună și dreaptă.”

Pentru că desenul e modul lui de a înțelege lumea, de a o cuceri, de a se ascunde de oameni și de a-și potoli depresia. E, bineînțeles, obsesia vieții lui. „La urma urmei, orice creație nu e decât o obsesie structurată.”

Într-o zi, vârsta îl ajunge din urmă. Iar singurul său prieten îi dă un motiv serios să lupte pentru viață: să le scrie copiilor pe care nu i-a mai văzut de 25 de ani, să-i ajute să înțeleagă cine a fost el și de ce a plecat. Dar… va reuși oare să-și termine scrisoarea la timp?

Ca desenator, Larcenet e un adevărat cameleon. Asta se vede cel mai bine în acest album, în care jonglează cu patru stiluri vizuale diferite, toate stăpânite impecabil, fără să afecteze coerența poveștii.

Ca scenarist, Larcenet e un poet – dar și un umorist cinic și un filosof punk care, în „Blast” și „La Route”, scoate în evidență ce e mai rău în noi. Și aici există un moment de o violență grotescă, o parabolă a artistului neînțeles izolat în turnul său de fildeș, dar și o reflecție amară asupra nevoii oamenilor de a urî. Cu sau fără motiv.

Finalul e crud, dar m-a făcut să ridic din umeri și să zâmbesc. Așa e viața, absurdă 🙂

Dacă 2024 a fost anul „Drumului” (adaptarea lui Larcenet a luat toate premiile relevante și a fost un uriaș succes de librărie), sunt șanse mari ca 2026 să fie anul “Nebunului”.

Lupin III – La merveille (Munuera / Toussaint) – Kana 2026

O aventură palpitantă și zăpăcită, o goană frenetică în jurul lumii, plină de ploi de gloanțe, dueluri sabie vs bazooka și hohote de râs, o poveste în care Lupin al III-lea se dovedește demn de moștenirea bunicului său, ducând la bun sfârșit singura enigmă pe care Arsène Lupin o lăsase nerezolvată: găsirea și furtul „Minunii”, pierdute în timpul cuceririi Moscovei de către Napoleon…

José Luis Munuera (Merlin, Spirou, Les Cœurs de ferraille…) și Kid Toussaint (Magic 7, Elles, Holly Ann…) aduc un omagiu personajului care le-a marcat copilăria și cariera – Lupin al III-lea – într-un anime pe hârtie care e cel puțin la fel de bun ca aventurile clasice create de Monkey Punch.

Prin colecția Manga Classics (în care eroi manga/anime clasici se avântă în noi aventuri – vorbim de Goldorak! Albator! Saint Seiya! Căpitanul Flam! și acum, de Lupin al III-lea !), editura Kana dovedește că fulgerul poate lovi de mai multe ori în același loc 🙂

M-am distrat copios, ceea ce vă doresc și vouă. Cinci stele.

Lune artificielle (Coke Navarro) – Glénat 2026

Bucket Boy (poreclit așa din cauza pălăriei-găleată care-i acoperă fața) și Bobby Shinobi (teoreticianul găștii) sunt doi prieteni care au crescut cu aceeași obsesie – să devină… ninja.
Așa că băieții se antrenează în fiecare noapte, alergând pe acoperișuri, escaladând fabrici abandonate și, inevitabil, intersectându-se cu fauna nocturnă mai preocupată de senzațiile de moment (aurolac! păcănele! sex!) decât de căutarea perfecțiunii.

Când un start-up își dezvăluie planul de a monta o oglindă care să reflecte razele soarelui, creând o lună artificială care să gonească noaptea și să aducă și mai multă energie spre gurile flămânde ale progresului, Bobby Shinobi devine obsedat de fezabilitatea proiectului și, încetul cu încetul, își abandonează visele copilărești. Evident, în oglindă, Bucket Boy se revoltă împotriva schimbărilor inevitabile; dar mai e oare loc pentru ninja într-o lume din care noaptea a dispărut?

Coke Navarro e un ilustrator spaniol împlinit, cu un portfolio de invidiat (a făcut de toate, publicitate, coperți, TV, filme, jocuri video…) care debutează, așa cum era de așteptat, cu un album senzațional dpdv grafic, inspirat de comics, manga si ligne claire, definit prin jocuri de lumini si umbre, prin contraste puternice, și prin siguranța artistului care își stăpânește uneltele și care se distrează cu ele. Pentru că “Luna artificială” e în primul rând un experiment vizual și abia apoi o colecție de mesaje bine strunite, dar care lasă cititorul să-și construiască propria semnificație. Da, finalul e interpretabil. Prea interpretabil. Dar nu-mi pasă 🙂

Coup de coeur.