John BRUNNER – Telepatul

Diformitatea îl face pe Gerald Howson să se ferească de oameni. Dar, într-un moment de criză, descoperă că posedă o abilitate ieșită din comun: este telepat. Și nu orice fel de telepat, ci unul dintre cei mai puternici care există pe Pământ.

O idee destul de bine adusă din condei pentru vremea la care a fost scrisă cartea, chiar dacă pe mine nu m-a prins. Se simte că este „fix-up novel”, dezvoltarea personajelor și coerența intrigii au de suferit din acest motiv. Se întrevăd în ea, însă, muguri din ceea ce va duce la specificul unor realizări complexe de genul „Zanzibar” sau „Oile privesc în sus”.

 

Teodora MATEI – Între vulturi și oameni

Un volum cu treisprezece povestiri în care se împletesc realismul cu fantasticul, tușe întunecate, povești de viață frumos creionate din câteva trăsături de condei, mistere, drame amoroase și accente SF. Majoritatea textelor prezintă eroi de conjunctură confruntați cu situații dificile, dramatice de viață, în fața cărora sunt obligați să abandoneze lupta – uneori resemnați, alteori sperând într-o conjunctură care le va oferi o șansă.

Un volum foarte bun, care, în opinia mea, confirmă că Teodora Matei este unul dintre cei mai buni autori din fantastica românească.

 

Terry PRATCHETT și Stephen BAXTER – Pământul lung

Cu ajutorul unui dispozitiv destul de simplu, oamenii ajung să pășească pe alte Pământuri, cu modifică mici în apropiere de globul nostru, dar care cresc semnificativ pe măsură ce ne îndepărtăm. Aceste Pământuri sunt populate de ființe care, de-a lungul timpului, a străpuns vălul ce ne separă, ajungând în legendele și miturile popoarelor.

O premisă interesantă, tratată pe alocuri și cu o undă de umor. Nu mi s-a părut o carte wow!, dar mi se pare că merită citită de pasionații de SF.

 

Laini TAYLOR – Visul își alege visătorul

Orașul Zeilor a rămas doar o amintire. După ce, timp îndelungat, au terorizat oamenii cu capriciile lor, zeii au fost uciși. Peste ani, cel ce le-a adus sfârșitul se reîntoarce pentru a șterge orice urmă a orașului.

Un YA cu idei proaspete, cu o abordare suficient de diferită față de multe fantasy-uri / YA-uri citite de mine de-a lungul timpului, încât să constituie o experiență plăcută, pe care s-o recomand. Firul narativ pornește relativ simplu, dar adaugă treptat noi și noi elemente, precum și răsturnări de situație ce cresc miza poveștii, fără s-o decredibilizeze.

Share
Published by
Lucian-Dragoș Bogdan

Recent Posts

Profeția Avarină

Într-o lume guvernată de ciclurile a două luni, cronicarul numit Theyron consemnează sosirea unui Magus…

2 săptămâni ago

Program AntareSFest 2026, ediția a 10-a, aniversară

Între 2 și 4 octombrie 2026, Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov, sala de lectură…

o lună ago

Când artă e orice, nimic nu e sau „cosplaying as an artist”

Se tot discută despre artă în spațiu public, ba că a apărut sculptura Refugiul în…

o lună ago

NEVERMOR: Dezarticulat Books deschide înscrierile pentru o nouă antologie horror

Editura Dezarticulat Books anunță deschiderea selecției de texte pentru primul număr al unei noi antologii…

2 luni ago

Zile speciale

21:45, te gândești, 21:45... Limbile ceasului se mișcă foarte încet, învăluite în lungi spirale luminoase…

2 luni ago

Un hobby la care ne pricepem?

Într-un fel sau altul, lucrurile se leagă. Sau așa mi se pare mie, ca să…

2 luni ago